Oraşul Canterbury este amplasat în estul comitatului Kent, pe râul Stour, în regiunea de sud a Marii Britanii. Încă din perioada preromană, în această zonă a existat o aşezare, dezvoltată apoi în anul 43, când, după invazia lui Claudius, a luat naştere oraşul roman Durovernum Cantiacorum. La finalul ocupaţiei romane, saxonii au repopulat oraşul, iar în anul 602, Sfântul Augustin de Canterbury a fondat aici o mănăstire şi ulterior o catedrală.

Catedrala din Canterbury este cel mai celebru obiectiv turistic al oraşului, construcţia ei fiind începută în anul 1070, după cucerirea normandă, pe ruinele unei vechi catedrale anglo-saxone. În acest loc a fost asasinat în 1170 Thomas Becket. Cancelar al Angliei şi prieten apropiat al lui Henric al II-lea, Becket a devenit arhiepiscop în 1162, iar între cei doi a izbucnit un conflict, având la bază lupta pentru control dintre Biserică şi Coroană. Thomas Becket s-a refugiat o perioadă de timp în Franţa, iar apoi a revenit în Anglia, moment în care Henric al II-lea decide să-l elimine, din cauza susţinerii de care acesta se bucura din partea poporului. Becket va fi decapitat de patru cavaleri în incinta catedralei. A fost canonizat în 1172, iar catedrala a devenit loc de pelerinaj și chiar şi în prezent, persoane din toată lumea vin la Canterbury pentru a se închina la altarul sfântului Thomas Becket.

Alte puncte de atracţie ale oraşului Canterbury sunt Castelul, construit în secolul al XI-lea în urma invaziei normande, zidurile medievale ale fostei cetăţi, cu West Gate, singura dintre porţile originale ale oraşului care încă mai există, construită în 1387, biserica Sf. Martin, cel mai vechi lăcaş de cult (încă în folosinţă) din Anglia, Muzeul Canterbury etc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ