Se află în regiunea de est a Franței, pe valea râului Marne și este capitala departamentului Haute-Marne. Orașul Chaumont a fost întemeiat în secolul al X-lea în jurul unui castel al conților de Bassigny, iar în prezent este considerat un oraș provincial, departe de forfota orașelor industriale, un loc unde evoluția și progresul nu știrbesc cu nimic frumusețea și bogăția mediului înconjurător.

Orașul a aparținut în secolul al XIV-lea conților Champagne, iar la începutul secolului al XIX-lea a fost locul în care reprezentanții Marii Britanii, Austriei, Prusiei și Rusiei s-au aliat împotriva lui Napoleon.

Orașul Chaumont are multe motive de mândrie. Pe suprafața lui a fost înființată prima școală de jandarmerie a Franței și tot de numele orașului se leagă și un regiment de artilerie ce a scris istorie prin prisma utilizării unor drone militare menite să asiste populația civilă pe timp de război.

Locuitorii orașului Chaumont țin foarte mult la calitatea traiului. Noțiunea de stres nu există pentru ei, iar natura face parte pe deplin din viața lor, grație numeroaselor păduri, grădini și parcuri. Cu toate că dispune de toate facilitățile unei urbe, orașul Chaumont se bucură de o atmosferă rurală, tihnită.

Turiștii sunt atrași de câteva obiective ce îmbină istoria cu peisajele verzi și credința în Dumnezeu.
Una dintre cele mai vechi construcții din Chaumont este Biserica Saint Jean Baptiste, din secolul al XIII-lea. A trecut prin multe etape de restaurare de-a lungul secolelor, astfel că în prezent se constituie într-un adevărat monument istoric și într-un amestec de stiluri arhitecturale: gotic și renascentist. Naosul bisericii datează din secolul al XIII-lea, părțile laterale ale naosului și transeptul provin din secolul al XIV-lea, iar altarul a fost construit și lărgit de-a lungul secolelor al XV-lea și al XVI-lea. La interior, pot fi admirate statui religioase la scară naturală și chiar și un monument funerar cu sculpturi mărețe, picturi murale, tablouri valoroase și o orgă din secolul al XIX-lea.

Capela Iezuiților reprezintă o altă mare atracție turistică a orașului. Începând cu 1610, în Chaumont se înființase Colegiul Iezuit, a cărui influență s-a dovedit, în perioada imediat următoare, foarte puternică. Dovadă stă capela construită la dimensiuni foarte mari din donațiile făcute de familiile înstărite ale orașului. Capela Iezuiților a fost construită începând cu 1630, în stilul arhitecturii iezuite și impresionează mai ales prin bogăția detaliilor interioare. Pot fi admirate adevărate opere de artă sub forma altarului, creat de Claude Collignon și completat de Jean Baptiste Bouchardon. Pe partea dreaptă a fațadei, capela dispune de o sublimă fântână sculptată. Capela Iezuiților se numără printre monumentele istorice ale orașului.

Viaductul este unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice din Chaumont. A fost construit în 1855 și are o lungime de 600 de metri. Este prevăzut cu 50 de arcade, înălțimea ridicându-se la 52 de metri. Pe lângă dimensiunile sale, viaductul a fost construit în timp record, puțin peste un an de zile, și este una dintre cele mai spectaculoase astfel de construcții ale secolului al XIX-lea. La finalizarea lui au lucrat zi și noapte 2500 de oameni. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost bombardat și distrus parțial, dar francezii s-au grăbit să-l repare pentru a restabili circulația feroviară în zonă. Pe perioada nopții, viaductul este luminat, oferind turiștilor o priveliște măreață.

Turnurile orașului Chaumont sunt un alt simbol local deosebit. Fac parte din arhitectura specifică a orașului și datează din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Au rămas în picioare 30 de astfel de construcții, dispuse în diferite colțuri ale localității. Ele au fost construite pentru a se profita la maximum de spațiu, cele mai multe adăpostind la interior trepte ce făceau legătura între etajele clădirilor din centrul vechi. Se găsesc sub diverse forme și mărimi: cu rotunjimi sau linii verticale, ornate sau simple, prevăzute (sau nu) cu acoperiș, împodobite cu statui sculptate în piatră. Originalitatea acestor turnulețe a adus o faimă deosebită orașului Chaumont, ajungând chiar obiect de studiu în cadrul școlilor franceze de arhitectură.

Istoria medievală a orașului a fost puternic influențată de prezența conților de Champagne. Ei construiseră în secolul al XI-lea un castel puternic, însă din grandoarea clădirii nu a mai rămas decât turnul ce a servit ca zid de apărare și apoi ca închisoare.

Măsoară 20 de metri înălțime și poartă însemnele suferințelor petrecute la interiorul lui. Pereții sunt încărcați de reprezentări cu tot soiul de desene și cuvinte aparținând prizonierilor întemnițați aici de-a lungul secolului al XIX-lea.

Turiștii sunt invitați să își potolească foamea de cultură în muzee precum Muzeul Instrumentelor (tacâmuri, foarfeci, cuțite), Muzeul Memorial Charles de Gaulle, Muzeul Creche, Muzeul de Artă și Centrul Les Silos.

Foamea trupului poate fi combătută în numeroasele bistrouri și restaurante ale orașului Chaumont. Bucătăria locală este cea franțuzească și mediteraneeană, dar se găsesc și câteva localuri fast – food. Bistrourile sunt concentrate în centrul orașului, în timp ce restaurantele se găsesc în cadrul unor ferme private sau în jurul bisericilor din Chaumont.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ