Reprezintă principalul port al țării și cel de-al doilea oraș al Germaniei, ca suprafață și populație. Orașul Hamburg este situat în partea de nord a Germaniei, pe malurile fluviului Elba. A fost întemeiat în jurul castelului Hamburg, construit în secolul al IX-lea, ca punct de apărare al baptisteriului înființat pe aceste locuri de către Carol cel Mare. Datorită portului său, orașul Hamburg a jucat de-a lungul istoriei sale îndelungate un rol foarte important, de oraș internațional, fiind în prezent cunoscut și sub numele de „poarta către lume”.

Orașul Hamburg este un loc plin de viață și de forfotă, ideal pentru turiștii care doresc să îmbine distracțiile cu viața culturală și descoperirile arhitecturale. Reprezintă un loc foarte vesel, cu viață de noapte, dar și numeroase obiective turistice de natură istorică și culturală. Atracțiile orașului Hamburg, din punct de vedere turistic, sunt nenumărate.

Portul orașului Hamburg este locul ideal din care începe călătoria vizitatorilor. Pe lângă faptul că este un loc de o importanță comercială foarte mare, portul dispune și de obiective turistice deosebite. Aici acostează peste 13.000 de nave internaționale de-a lungul unui an de zile. Aici funcționează faimoasa piață de pește, celebrul complex de depozite construite din lemn în secolul al XIX-lea și cunoscute sub numele de Speicherstadt sau filarmonica Elbe, construită în 2005 pe locul celui mai mare depozit de mărfuri al orașului.

Hafen City este numele cartierului care s-a construit începând cu anul 2008 și care a urmărit regenerarea vechiului port, astfel că cele mai vechi depozite și construcții au fost înlocuite cu numeroase clădiri moderne, menite să răspundă mai multor funcționalități: birouri, sedii de firme, localuri, baruri, hoteluri, centre comerciale. Construcția cartierului nu a fost încheiată încă.

Latura religioasă a orașului Hamburg din Germania este asigurată de numeroasele biserici și catedrale construite aici de-a lungul timpului. Cele mai cunoscute sunt bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Mihail, Sfântul Petru, Sfântul Ioan sau Sfânta Ecaterina. Cea mai impresionantă dintre aceste construcții este biserica Sfântul Nicolae, scoasă acum din uz, dar cu o arhitectură copleșitoare prin dimensiuni, aspect și vârstă. A fost construită în secolul al XII-lea și într-o perioadă de timp s-a bucurat de renumele de cea mai înaltă construcție a lumii; în prezent este considerată cea de-a doua construcție din Hamburg, ca înălțime. A fost înălțată din lemn și închinată Sfântului Nicolae, patronul marinarilor. În 1842, a ars într-un incendiu, dar un an mai târziu a fost reconstruită pe ruinele existente. În prezent se află într-o nouă etapă de restaurare, după ce bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au transformat-o într-o ruină.

O construcție tot de valoare istorică, dar nu religioasă, o reprezintă Primăria orașului Hamburg din Germania. A fost clădită începând cu anul 1866 și continuă să găzduiască sediul primăriei și sala de întrunire a parlamentului din Hamburg. Stilul este cel neo-renascentist, menit să reflecte cât mai fidel perioada de bogăție și prosperitate în care a fost înălțată; clădirea ocupă o suprafață impresionantă, de 17.000 de metri pătrați și dispune de un turn enorm, de 112 metri înălțime, deschis vizitelor turiștilor.

Din anul 1920 datează una dintre clădirile reprezentative, simbolice ale orașului Hamburg din Germania. Este vorba despre celebra „Chilehaus”, o construcție în stil expresionist, cu o formă neașteptată: partea superioară evocă prova unei nave. Clădirea dispune de 10 etaje și impresionează prin unghiurile sale extrem de ascuțite. Se poate vizita în vecinătatea fluviului Elba.

Latura culturală a orașului Hamburg este ușor de înțeles prin prisma numeroaselor muzee și centre culturale sau de artă. Există 60 de muzee ce își așteaptă vizitatorii din toate colțurile lumii. Cele mai cunoscute și interesante muzee din Hamburg sunt: Muzeul Maritim, Muzeul Altonaer, Muzeul de Etnologie, Muzeul Condimentelor (singurul din lume), Muzeul de Artă, Muzeul Hamburg și Muzeul Fotografiei.

O atracție deosebită pentru cei mici și cei mari în egală măsură o constituie Muzeul Miniaturilor din Hamburg, cel mai mare astfel de muzeu din lume. Este dedicat căilor ferate, în primul rând, dar printre expozițiile sale se numără și aeroporturi, expoziții de mașini, machete ale unor cartiere și chiar orașe. Muzeul se află în continuă expansiune; a pornit de la o suprafață de peste 6000 metri pătrați și se preconizează că va ajunge la 10.000 metri pătrați până în anul 2020.

Spațiile verzi ale orașului Hamburg din Germania sunt amenajate cu multă măiestrie și foarte ordonate. Cel mai atrăgător loc verde rămâne însă grădina zoologică, unde printre animale aduse din toate colțurile lumii se pot admira și construcții de poveste: un templu din Nepal, o grădină din Japonia, un acvariu uriaș. Animalele sunt principala atracție din punctul de vedere al celor mici: eleganți, girafe, maimuțe, tigri și specii de păsări.

Locul ideal pentru cumpărături în Hamburg se cheamă bulevardul Monckeberg și se întinde de la gară până la Primărie. Aici se află cele mai cunoscute magazine de îmbrăcăminte.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ