Orașul Ibagué este capitala muzicală a Columbiei și a departamentului Tolima. Orașul este localizat în centrul țării lângă Anzii Columbieni și lângă Nevado del Tolima. Este parte a triunghiului de aur și unul dintre cel mai aglomerate orașe, cu 650.000 de locuitori. A fost fondat în anul 1550 de către căpitanul spaniol Andrés López de Galarza. Divizat în 13 comune și zone rurale și datorită faptului că este capitala Tolimei, în oraș este găzduită clădirea guvernului și alte clădiri administrative.

Ibagué are în vecinătate doi vulcani activi: Nevado del Tolima, la 28 km în nord – vestul orașului și Cerro Machín, la 17 km, la vest de centrul orașului. Zona agricolă a orașului produce tutun, trestie de zahăr, cafea, cacao, orez, aceste produse creând un flux comercial constant. Aici se pot practica sporturi de aventură sau plimbări eco – turistice, datorită Anzilor Cordilieri care au înălțimi mari. Un pod în orașul Ibaque este special folosit pentru săriturile de la înălțime sau pentru bungee jumping, cei pasionați de sărituri de la 130 m înălțime putând exersa aici. Pentru aceasta se plătește o sumă de 90 de dolari, o sumă modică pentru împătimiții de sărituri de la înălțime.

Atracțiile turistice din oraș sunt numeroase și variate. Conservatorul din Tolima, fondat în anul 1906, este format dintr-o clădire nouă, modernă și una veche, ambele făcând parte din patrimoniul orașului. Școala de muzică a fost fondată de către maestrul Alberto Castilla, care a acceptat primul student de sex feminin în anul 1909 și a primit acreditarea de școală muzicală în anul 1920. După 30 de ani, directorul conservatorului, Amina Melendro Pulecio, a stabilit un curriculum școlar care decidea educația muzicală din timpul liceului pentru cei talentați. Clădirea în stil republican, cu adăugiri moderne este o clădire care trebuie văzută de cei ce vizitează orașul. Aici se fac spectacole pe gratis pentru public (miercurea noaptea), evenimentele fiind sprijinite de către Ministerul Culturii.

Parcul Muzicii, sau Parque de la Música, alături de conservatorul celebru, aflat la mică distanță de Piața Bolivar sunt o alegere specială. De asemenea, fântânile, statuile personalităților muzicale și priveliștea spre valea care se deschide spre Anzii Cordilieri de Vest întrunesc un tablou natural care vă taie respirația. Piața Bolivar, remodelată în anul 2006, este centrul comercial al orașului Ibagué, decorată cu copaci și fântâni. Grădina botanică San Jorge găzduiește peste 500 de specii de plante, iar pe cei 7 km ai săi permite vizitatorilor plimbări lungi și plăcute.

Fundația Orquidea del Tolima este dedicată orhideelor, plantelor rare și plantei naționale a țării, adăpostind peste 160 de specii de orhidee, heliconia, fructe și plante tropicale. O altă rezervație este La Martinica, care este situată pe un deal ce permite priveliști panoramice ale întregului oraș. La Martinica este adiacentă râului Combeima. Aici puteți beneficia de tratamente spa și puteți face echitație.

Există câteva destinații populare în satele înconjurătoare, unde, la sfârșit de săptămână, se fac picnicuri sau plimbări la munte, așa cum este satul Juntas, de exemplu. El Rancho, cu cele câteva izvoare termale din pădurea din nori de la 2600 de metri înălțime, permite plimbarea printr-un canion al râului Combeima, dar aici prezența unui ghid este absolut obligatorie, traseele fiind dificile și periculoase.

Festivalul folcloric de la sfârșitul lunii iunie este așteptat de către toți locuitorii orașului iubitori de muzică. Tot atunci, se organizează o paradă cu personaje mitice care, însoțiți de muzică, arată splendoarea tradițiilor și a culturii locale. Aici se mai organizează și Competiția Națională de Duete, care împreună cu Festivalul Național de Muzică Columbiană sunt declarate patrimoniu cultural al țării. Un alt festival – concurs este cel organizat pentru a decide cele mai frumoase 10 cântece din zona Tolima care se desfășoară anual. Participanții sunt numeroși, în jur de 500.000 de oameni care „inundă” străzile pentru a admira tradițiile populare de aici. Din 9 iunie până pe 5 iulie, în fiecare an, expozițiile muzicale de dans, artă și fotografie împreună cu atelierele despre folclor sunt principalul punct de atracție ale orașului.

Localizat la trei ore de Bogota și de zona Cafetera (sau Coffee Zone), la cinci ore de orașul Cali și la opt ore de Medellin, orașul este în apropiere de cele mai importante puncte turistice din țară. Rezervația Fuertess pentru papagali este un colț de natură care adăpostește specii rare de păsări, fiind localizată la înălțime, dar aproape de oraș, într-un cadru natural plăcut.

Gastronomia locului este specială și include un fel numit tamal tolimense, o pastă din porumb și fasole galbenă cu carne umplută cu legume sau lechona, pulpă de porc umplută cu pastă de fasole galbenă și, desigur, empanadas: cartofi mici, orez și aluatul din făină de porumb. Nevado del Tolima este vulcanul din departamentul Tolima, cu o înălțime de 5276 m la sud de un alt vulcan, Nevado del Ruiz. Craterul este stins, ultima dată erupând în decembrie 1943. Acesta se poate vizita doar cu un ghid specializat.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ