Amplasat pe malurile râului Aire, în regiunea West Yorkshire, oraşul Leeds este considerat capitala nordului Angliei, fiind, totodată, al treilea oraş ca mărime din această ţară după Londra şi Birmingham.

Leeds

Începuturile oraşului datează din secolul al V-lea, când zona era dominată de o pădure deasă, numită „Loidis”, de la care provine denumirea actuală, Leeds. În Evul Mediu, oraşul s-a dezvoltat puternic, iniţial în domeniul agricol, apoi în cel al comerţului cu haine de lână, înregistrând o creştere economică rapidă după 1816, când a avut loc inaugurarea Canalului Leeds – Liverpool şi după 1848, odată cu pătrunderea căii ferate în regiune. Leeds a devenit atunci un important centru industrial. În prezent, sectorul serviciilor a câştigat teren în faţa celui industrial.

Leeds este celebru pentru viaţa de noapte, fiind o destinaţie favorită pentru concerte, baruri şi cluburi, lucru care se datorează şi numărului mare de studenţi. Turiştii pot vizita o serie de puncte de atracţie impresionante şi variate, ca pieţe, muzee, parcuri, biserici, clădiri istorice şi moderne.

Museum of Leeds
Museum of Leeds

Centrul oraşului este dominat de piaţa Millenium, înconjurată de o serie de edificii renumite, cum ar fi: Town Hall, Leeds Civic Hall, Leeds General Infirmary, Leeds Academy şi Leeds College of Art. Aici au loc tot felul de evenimente culturale şi artistice, ceremonii şi târguri.

Printre muzeele reprezentative ale oraşului se numără Museum of Leeds, Thackray’s Medical Museum, Royal Armouries Museum şi City Art Gallery. Iubitorii de spectacole şi piese de teatru au la dispoziţie o serie de instituţii cu prestigiu, cum ar fi City Varieties, Opera North, Phoenix Dance Theatre şi Grand Theatre.

Corn Exchange
Corn Exchange

Alte obiective turistice ale oraşului Leeds sunt clădirea în stil victorian Corn Exchange, ridicată în anul 1864, catedrala Sf. Ana, ruinele mănăstirii cisterciene Kirkstall, Institutul Henry Moore etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.