Aparține landului Saxonia Inferioară din Germania, bucurându-se de faima unui oraș modern cu numeroase obiective turistice de ordin istoric. Trecutul orașului Oldenburg este strâns legat de cel al conților cu același nume, iar populația a pendulat vreme de aproape o mie de ani între influența danezilor și cea a germanilor. Pe locul orașului a existat o așezare umană închegată încă din secolul al VIII-lea, însă abia 300 de ani mai târziu apar și mențiunile oficiale despre existența orașului Oldenburg. Sute de ani la rând, s-a aflat sub stăpânirea conților de Oldenburg și la un moment dat a jucat rolul de capitală a Ducatului cu același nume. S-a dezvoltat comercial sub stăpânirea danezilor, în special în secolul al XVII-lea.

Orașul Oldenburg este în prezent un loc al relaxării, culturii, artelor și cumpărăturilor. Centrul istoric reprezintă o zonă pietonală, plină de farmec ce amintește totuși de spiritul ordonat al germanilor. La marginile orașului se practică și în zilele noastre agricultura. Datorită reliefului de câmpie, există foarte multe terenuri cultivate cu legume; de asemenea, continuă să funcționeze vechile ferme de animale, specializate în prezent pe producția de lactate.

Cele mai frumoase atracții turistice ale orașului Oldenburg rămân cele istorice.

Din vechea fortificație a orașului se mai păstrează numai turnul pentru muniție. Poartă numele de Pulvertum și a fost construit în prima jumătate a secolului al XVI-lea; zidurile fortificației se păstrează parțial, sub forma unor ruine. Dacă până în secolul al XVIII-lea fusese folosit ca turn pentru depozitarea armamentului, în următorii 200 de ani a fost transformat în spațiu de păstrare la rece a mărfurilor alimentare ale orașului. Aici se afla depozitul de gheață, unde curtea regală păstra cămara bucătăriei. Astăzi, turnul Pulvertum este folosit ca spațiu de desfășurare a unor evenimente culturale.

Castelul Oldenburg a fost construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și a funcționat până în anul 1918 sub formă de reședință regală a conților și apoi a ducilor de Oldenburg. Din 1921 este deschis turiștilor, mai ales că în saloanele sale somptuoase se află un muzeu de cultură și artă locală. Inițial, castelul fusese construit sub forma unei fortărețe, cu aspect tipic medieval, însă de-a lungul timpului el a fost transformat într-o splendidă construcție în stil renascentist. Apoi, ultimii duci danezi i-au modificat iarăși aspectul, prin intervenții la nivelul acoperișului. Intrarea cu turn a fost zidită, iar poarta principală a fost construită pe un alt zid, dar cu un aspect aproape militar.

Casa Degode completează seria construcțiilor cu valoare istorică din orașul Oldenburg. Este una dintre cele mai vechi case, păstrată tocmai din secolul al XVII-lea. Specificul ei ține de aspectul exterior, fațada luminoasă fiind decorată cu bârne de lemn și foarte multe picturi vesele, în forme jucăușe. Interiorul este prevăzut cu un tavan de poveste, plin de picturi realizate pe lemn. În prezent, la parter este deschis un local de zi.

Biserica Lamberti este principalul edificiu religios al orașului Oldenburg și o minunăție arhitecturală, datând tocmai din secolul al XII-lea. Este vorba despre o biserică protestantă, construită în stil clasic, adică gotic, cu pereți foarte înalți ce transmit grandoare și forță. De-a lungul secolelor, construcția a suferit avarii, iar în secolul al XVIII-lea s-a luat decizia construirii unui nou edificiu. În loc să demoleze biserica originală, arhitecții au preferat să îi păstreze zidurile impunătoare și să le folosească pe post de armură pentru noua biserică, care a fost construită la interiorul celei vechi. Rezultatul a fost o clădire spectaculoasă, cu pereți dreptunghiulari și interior rotund, îmbinând în mod fericit trecutul foarte îndepărtat cu trecutul ceva mai apropiat.

Centrul istoric al orașului Oldenburg este cea mai îndrăgită zonă, deși nu are deloc aspectul modern, ce caracterizează astăzi localitatea. Printre clădirile istorice și-au făcut loc numeroase magazine de suvenire, cafenele și localuri pentru servit masa. Clădirea Primăriei asigură o atmosferă veselă, fiind vorba de o construcție de secol al XIX-lea, cu o formă triunghiulară și o culoare neașteptată: roz pastel. Cel mai cunoscut edificiu din centrul vechi rămâne însă turnul Lappan, înălțat în anul 1467, sub forma unui turn cu clopotniță. Este tot ce a mai rămas dintr-o foarte veche capelă a orașului.

Orașul Oldenburg dispune de numeroase centre culturale și muzee. Cele mai mari muzee sunt deschise la interiorul vechilor palate, bucurându-se nu doar de expoziții interesante, ci și de locații centrale și decoruri istorice. Muzeul Augusteum se bucură de aprecierea turiștilor datorită expozițiilor de pictură europeană din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea.

Sub aspect culinar, orașul Oldenburg vine în întâmpinarea celor mai variate preferințe. Sunt deschise foarte multe restaurante unde se mănâncă cârnați și plăcinte de carne, dar și preparate fast-food occidentale, localuri chinezești și chiar și două magazine ce vând exclusiv preparate cu specific arăbesc. Se desfășoară foarte multe târguri locale: târgul de vin, târgul de ceramică și bijuterie, târgul de artă.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ