Orașul Orebro este situat în centrul Suediei în districtul cu același nume. Acesta se desfășoară pe o suprafață totală de 49.27 kilometri pătrați și, conform recensământului din anul 2010, are o populație de 140.599 locuitori și o densitate a populației de 2.172 de locuitori pe kilometru pătrat. De asemenea, printre locuitorii nativi se numără și imigranți din peste 150 de țări.

Orebro a primit statutul de oraș în anul 1404, când din motive strategice s-au instalat în această zonă soldații suedezi ce apărau centrul țării. Orebro nu s-a dezvoltat prea mult până în secolul al XIX-lea, însă odată cu dezvoltarea industriei în această zonă, orașul a cunoscut o evoluție rapidă.

La fel ca celelalte așezări din regiunea Malardalen, Orebro are un climat continental temperat umed, influențat de ocean și caracterziat prin temperaturi ce depășesc ocazional vara 30 de grade Celsius și care scad foarte rar sub 5 grade Celsius. Cu toate acestea, iernile în Orebro prezintă și precipitații sub forma de zăpadă.

Orașul Orebro este amplasat la 200 de kilometri de capitala Suediei, Stockholm, și la 300 de kilometri de Goteborg și Oslo. Astfel, putem considera orașul Orebro drept centrul Peninsulei Scandinave.

Cei ce vizitează orașul Orebro vor rămâne profund impresionați de frumusețea peisajelor, de ordinea și de respectul pentru istorie al cetățenilor. Printre cele mai impresionante obiective turistice ce trebuie neapărat vizitate se numără: Castelul din Orebro, ce dateză din secolul al XVIII-lea, Teatrul Municipal, Opera din Orebro, unde au loc concertele orchestrei Swedish Chamber Orchestra, Water Park-ul Gustavsvik, unul dintre cele mai mari parcuri acvatice ale țărilor nordice, situat în partea de sud a orașului. Acesta din urmă este vizitat de peste 700.000 de turiști pe an, fiind una dintre cele mai populare atracții turistice de relaxare din Suedia.

În cazul în care turiștii vor să se relaxeze în natură, trebuie să știe că Orebro dispune de o suprafață foarte mare special amenajată pentru sporturi și activități de relaxare. Astfel de locuri amenajate sunt în jurul lacului Hjalmaren și pe munții din apropiere.

Fără doar și poate, cel mai impresionant obiectiv turistic al orașului este Castelul Orebro. Acesta dateză din secolul al XIII-lea și a aparținut familiei Vasa. De-a lungul timpului, acesta a fost atacat de nenumărate ori, lucru care, de altfel, a influențat în mod direct structura acestuia. Prima reabilitare a castelului a avut loc în anul 1560 și s-a terminat în anul 1627. A doua reabilitare a avut loc în anul 1758, iar ultima reabilitare a avut loc între 1897 – 1900.

Pe lângă toate acestea, trebuie adus în discuție și faptul că orașul Orebro deține una dintre cele mai apreciate universități ale Suediei, Orebro University. Cu toate că este una dintre cele mai recente universități din Suedia, aceasta are în prezent un număr de 16.000 de studenți.

Orașul Orebro dispune de un aeroport internațional numit Orebro Airport. Acesta este situat la aproximativ 10 kilometri în sud – vestul orașului și este situat pe locul 23 în topul celor mai mari aeroporturi ale Suediei și pe locul 4 în ceea privește transporturile de marfă.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ