A fost întemeiat cu 4000 de ani în urmă, prin unificarea mai multor așezări umane. Numele i se trage de la Patreus, fondatorul orașului și descendentul celui care a întemeiat Sparta. Până în epoca Imperiului Roman, orașul Patras a reprezentat o așezare de agricultori, dar ulterior s-a dezvoltat ca și mare port al grecilor și o puternică zonă industrială.

Patras1

Cel mai cunoscut moment al istoriei sale se leagă de numele Sfântului Andrei, cel care a propovăduit grecilor învățăturile lui Iisus Hristos și, ulterior, a fost crucificat chiar în orașul Patras.

Din punct de vedere geografic, orașul Patras din Grecia se găsește în peninsula Peloponez, la poalele muntelui Panchaikon, constituindu-se în capitala prefecturii Ahaia. Portul din Patras reprezintă principala legătură a peninsulei cu Europa Occidentală, în special cu Italia.

Datorită trecutului său îndepărtat și a numeroaselor și diverselor stăpâniri străine care și-au imprimat adânc amprenta în arhitectura orașului, Patras dispune de o serie de monumente istorice ce atrag turiști din toată lumea. Perioada Greciei Antice, a Imperiului Roman sau stăpânirii bizantine și ulterior a Imperiului Otoman se reflectă prin câteva obiective reprezentative ale orașului Patras:

– Odeonul Roman, construit în partea de vest a orașului, în piața Sfântului Gheorghe, în secolul al II-lea al epocii noastre. În centrul său se afla o statuie dedicată zeului Apollo, care nu a supraviețuit însă trecerii timpului. Odeonul a trecut prin numeroase distrugeri, cutremure, războaie și incendii care l-au îngropat, încet încet, sub pământ. Ruinele odeonului roman au fost descoperite întâmplător la finalul secolului XI, iar lucrările de reconstituire și reconstrucție au durat până în 1956; la capătul lor, odeonul și-a recăpătat vechea înfățișare. În prezent, Odeonul Roman este folosit ca loc de desfășurare a unor festivaluri și concerte în aer liber, putând primi până la 2300 de persoane.

Patras11

– alte monumente ce evocă dezvoltarea orașului Patras din Grecia sub stăpânirea romană sunt: Amfiteatrul lui Domițian, Apeductul Roman și Podul lui Meilichos.

– Castelul Patras, înălțat în secolul al VI-lea după Hristos, de către Împăratul Iustinian, cu materiale de construcție provenind de la vechi structuri antice. A fost proiectat în scop de apărare a Peninsulei Peloponezului, din calea invadatorilor străini, rol pe care și l-a asumat până în timpul celui de-al doilea război mondial. Castrul a căzut când în mâinile francilor, când într-ale venețienilor sau otomanilor. Fiecare dintre cuceritorii castelului au efectuat lucrări de reparație și întărire, astfel că se pot distinge mai multe faze de construcție ale castelului Patras. Castelul se află pe o colină de la poalele muntelui Panchaikon.

– Băile turcești, construite de-a lungul secolului al XVI-lea de către cuceritorii otomani. Se află pe strada Boukaouri și încă funcționează, numărându-se printre ultimele băi turcești ce au supraviețuit în forma lor originală, în întreagă Europă.

Despre orașul Patras din Grecia se știe că s-a numărat printre primele orașe creștinate. Pe plaiurile sale a propovăduit și ulterior a fost martirizat Sfântul Apostol Andrei, devenit astfel și protectorul orașului. În cinstea lui, au fost ridicate două biserici:

– Biserica cea veche se află în apropierea locului în care Sfântul Andrei propovăduia Evanghelia și chiar pe locul în care a fost acesta martirizat. Aici, au existat, de-a lungul vremii, un templu antic, apoi o bazilică bizantină și apoi o mică biserică ortodoxă. Vechea Biserică a Sfântului Andrei din Patras a fost construită în 1836.

Patras111

– Ulterior, începând cu 1908, regele George I al Greciei a dispus înălțarea celei de-a doua biserici a protectorului orașului, adică noua biserică a Sfântului Andrei, o adevărată catedrală, copleșitoare prin dimensiuni. Este cea mai mare din Balcani, putând primi până la 5500 de credincioși. Înăuntru se găsesc și moaștele Apostolului.

Simbolul orașului Patras din Grecia îl reprezintă însă farul; acesta a fost construit prima dată din lemn, în anul 1858, pe digul Sfântului Nicolae, din portul orașului. O furtună l-a distrus, astfel că în 1878, farul a fost reconstruit din piatră. În anul 1970, a fost demolat. Din fericire, autoritățile au decis reconstruirea lui, ca simplu obiectiv turistic. În prezent, farul dispune la parter de o cafenea cochetă, iar în vecinătatea lui a fost amenajat un teren de joacă pentru copii.

Podgoriile fabricii de vinuri Ahaia Clauss se numără și ele printre simbolurile turistice ale orașului Patras din Grecia. Datează din anul 1860, când un neamț pe nume Gustav Clauss a cumpărat pământ și a deschis o mică fabrică de vinuri, la câțiva kilometri distanță de centrul orașului Patras. În prezent, podgoriile dispun de fabrică, crame și clădiri din piatră, ce pot fi vizitate.

Shoppingul se face în centrul orașului Patras, unde se află concentrate cele mai numeroase și cunoscute branduri internaționale, dar și multe magazine cu specific local.

Patras1111

Cele mai numeroase și vesele cafenele și cluburi, cu viață boemă, ale orașului Patras din Grecia se află pe strada Radinou, în piața Regelui George și pe strada Sfântului Nicolae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.