Este al doilea cel mai mare oraș al țării și considerat drept capitala intelectualității estoniene. De numele orașului Tartu se leagă cel mai vechi centru universitar al statului, dar și reședința Ministerului Educației.

Orașul Tartu are mai multe denumiri, în funcție de stăpânirile sub care s-a aflat de-a rândul sutelor de ani. A fost denumit Yuryev de către ruși, Dorpat de către germani, Terbat de către letoni. Numele actual, Tartu, a devenit oficial la începutul secolului al XX-lea, trăgându-se de la termenul Tarbatu, care desemnează cea mai veche fortăreață construită vreodată pe teritoriul Estoniei.

Fortăreața Tarbatu a fost ridicată din lemn în secolul al V-lea și a marcat începuturile întemeierii orașului Tartu. Cinci sute de ani mai târziu, regiunea fusese cucerită de către slavi, iar cu acest prilej prințul Kievului și-a construit acolo un fort care să-i poarte numele – Yuryev. Stăpânirea lui nu a durat însă prea mult. Orașul a fost cucerit și de către germani, iar spre sfârșitul Evului Mediu devenise un important centru comercial.

De-a lungul secolelor, orașul Tartu s-a aflat cel mai adesea sub stăpânirea rușilor, dar a fost și în posesia Suediei. Din 1991,

Estonia și-a recăpătat independența, iar orașul Tartu s-a afirmat sub statutul unei destinații turistice internaționale.
Ca aspect arhitectural, înfățișarea actuală este cea dată de germanii care ocupaseră orașul de-a lungul secolului al XVIII-lea. Pe atunci, clasele sociale avantajate erau formate din familii de germani care își construiau case, biserici și chiar centre culturale conform stilului lor.

Cartierul vechi al orașului Tartu este numit „Supilinn” și lumea îl consideră mai degrabă o mahala decât un cartier turistic. Se află pe malul râului Emajogi care traversează orașul Tartu și păstrează atmosfera de cartier foarte sărac de secol XIX. În ultimii ani, s-a înființat o societate a cărei principală misiune este transformarea acestui cartier istoric într-un obiectiv turistic de prestigiu, iar lucrările de restaurare au și fost demarate.

Actualul centru al orașului Tartu poartă amprentele unei istorii dificile. Orașul a suferit destul de mult pe timpul bombardamentelor celui de-Al Doilea Război Mondial, când multe dintre clădirile construite de germani au fost șterse de pe fața pământului. Pe urmele lor au fost amenajate numeroase parcuri și spații verzi.

O mare parte a orașului Tartu a fost reconstruit de sovietici, care au împânzit localitatea cu blocuri extrem de strâmte și numeroase, înghesuite și pipernicite, după modelul locuințelor comuniste. Cel mai renumit cartier construit de sovietici este Annelinn, care se bucură de o oarecare faimă turistică, mai ales în ceea ce privește vizitatorii occidentali, total străini de astfel de construcții.

Perioada de independență a țării este și ea reprezentată chiar în centrul orașului Tartu prin câteva clădiri foarte moderne, din sticlă și oțel. Cele mai faimoase sunt turnul Tigutorn și centrul Emajoe, despre care se spune că sunt cele mai înalte clădiri ale localității.
Celebru este și un local de noapte, considerat clubul cu cel mai înalt tavan din lume, găzduit în sediul cramelor Gunpowder din Tartu. În jur, s-au deschis foarte multe baruri, terase, cafenele și cantine studențești, ținând cont de faptul că acest oraș dispune de cea mai veche universitate din Estonia.

Viața de noapte este foarte activă și gălăgioasă. Preocuparea de bază este educația, astfel că majoritatea tinerilor sunt studenți ai prestigioasei universități, oameni culți, moderni și vorbitori de cel puțin o limbă de circulație internațională. Ei sunt cei care dau tonul distracției, care bat străzile orașului Tartu și sunt oricând dispuși să recomande turiștilor obiective de vizitat sau localuri de recreere.

Muzeele sunt în număr de două: Muzeul Național al Estoniei, ale cărei expoziții evocă cultura și istoria estonienilor și Muzeul KGB, care își menține nealterat caracterul aproape misterios. Acest muzeu este găzduit chiar în clădirea ce a servit ca sediu de lucru direcției KGB din Estonia, pe durata comunismului, iar expozițiile vorbesc despre tehnicile de tortură și condițiile inumane în care erau întemnițați prizonierii. Muzeul KGB este o clădire micuță și oarecum ascunsă printre alte clădiri. În plus, nu este marcată de nicio plăcuță care să îi dezvăluie identitatea.

Se poate vizita și castelul Casa Ecaterinei, un palat înălțat în secolul al XVIII-lea și pe seama căruia a fost inventată o poveste falsă – cum că înăuntru ar fi locuit, la un moment dat, împărăteasa Ecaterina a II-a Rusiei.

Sunt foarte multe biserici construite în orașul Tartu: Biserica Sfântului Ion, de secol XIV, ruinele Catedralei construite în secolul al XIII-lea în onoarea Sfinților Petru și Pavel, Biserica Sfântului Paul, realizată de un faimos arhitect finlandez, Biserica ortodoxă Sfântul Alexandru, construită după modelul bisericilor ortodoxe ale Rusiei.

Turiștii au la dispoziție condiții de cazare dintre cele mai accesibile. Există hoteluri de lux, dar predomină cele destinate turiștilor cu venituri medii. În ceea ce privește mâncarea, sunt foarte multe pizzerii și taverne unde se servesc meniuri occidentale și cu specific asiatic. Cafeaua este la mare cinste.

 

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ