Este un adevărat oraș nemuritor, numărându-se printre cele mai vechi orașe populate până în prezent ale lumii. Orașul Varanasi este atestat documentar cu 1200 de ani înainte de Hristos, dar unele dintre descoperirile arheologice recente dovedesc că localitatea era populată cu 1800 de ani înaintea erei noastre.

Orașul Varanasi din India este considerat cel mai sfânt dintre cele șapte orașe sacre indiene, inima hinduismului, locul în care moartea întrerupe obositorul ciclu al vieții și reîncarnării, oferind sufletului eliberarea permanentă de trup.

Orașul Varanasi reprezintă un loc fantastic, o incursiune unică în universul magiei și valorilor Indiei. Epoca sa de glorie a fost Antichitatea, când orașul era recunoscut și ca un puternic centru comercial, renumit pentru mătăsuri, fildeș, mirodenii și parfumuri. Începând cu secolul al XII-lea al erei noastre, a intrat însă sub stăpânirea musulmanilor, ceea ce i-a adus și decăderea. Abia în secolul al XVIII-lea, Varanasi a devenit regat independent, reafirmându-și puterea în special pe plan religios. Din 1949, când India și-a câștigat independența, Varanasi a devenit oraș al statului Uttar Pradesh din nordul indian.

Din punct de vedere geografic, se află pe malul stâng al râului Gange. De altfel, forfota, aglomerația și amestecul de culori de pe malurile acestui râu se constituie într-una dintre atracțiile orașului, sub forma unui adevărat spectacol stradal: ghat-urile.

Pelerinii coboară în apa râului Gange, la fiecare răsărit de soare, prânz și apus, ca formă de manifestare a devoțiunii religioase și de purificare. Viața începe și se termină în apele râului. Laolaltă cu cei ce fac ritualuri de rugăciune în apă, oamenii se îmbăiază, își spală rufele, aduc ofrande și beau apă din râu ori fac ceai cu apă din Gange. Porțile de acces spre râu sunt prevăzute cu trepte și acestea se numesc ghat-uri. O parte dintre cele 30 de ghat-uri sunt destinate exclusiv morților care sunt arși pe trepte, iar cenușa este aruncată în apa râului. Dacă este vorba despre copii decedați, trupurile sunt aruncate direct în apă, fără a mai fi incinerate.

Drumul spre ghat-uri este reprezentat de un labirint de străduțe extrem de înguste și pline, mărginite de zeci de magazine deschise la parterul căsuțelor private. Se vând suvenire și obiecte artizanale. Ghat-urile se pot vedea însă cel mai clar și complet în timpul unei călătorii cu barca, pe râul Gange.

Cine se poate desprinde de ghat-uri, are la dispoziție câteva dintre fascinantele și misterioasele temple ale orașului Varanasi. Totuși, vizitarea lor se poate transforma într-o adevărată aventură.

– Templul Vishwanath se mai numește și Templul de Aur, iar străinii nu prea sunt primiți înăuntru. Merită însă stat la coadă și încercat să intri, pentru că este vorba de cel mai mare și renumit templu al orașului. A fost închinat lui Shiva, zeul universului în religia hinduistă, construit la finalul secolului al XVIII-lea cu două turnuri și un dom, realizate din 800 de kilograme de aur. Accesul nu se poate face cu telefoane, camere de luat vederi sau orice alte dispozitive electronice.
– Templul Kaal Bhairav trebuie vizitat printre primele temple, întrucât există credința conform căreia nimeni nu poate vizita Varanasi fără a avea acceptul spiritual al zeului Kal Bhairav, un fel de reprezentare a zeului Shiva în variantă malefică. Numele său înseamnă moarte și credință, iar pelerinii sunt sfătuiți să intre în templu purtând un fir de ață neagră asupra lor, pentru a fi apărați de spiritele rele.
– Templul Bharat Mata este cel mai simplu de vizitat. A fost inaugurat în 1936 de către Gandhi și este închinat spiritului național al Indiei, având la interior sculpturi în marmură ale hărților indiene.

Se pot vizita și o serie de moschei musulmane în Varanasi, precum: Gyanvapi, Alamgiri sau Ganj-e Shaheedan.

Merită văzut muzeul Bharat Kala Bhavan, destul de micuț, dar extrem de interesant prin prisma expozițiilor pe cât de vechi, pe atât de fascinante. Conține picturi miniaturale, sculpturi, obiecte de artă foarte vechi și chiar o colecție de manuscrise de secol al XII-lea, realizate pe frunze de palmier.

Un loc plin de spiritualitate al orașului Varanasi îl reprezintă fântâna Gyan Kupor, despre care se spune că are energii miraculoase. Cine bea din apa fântânii poate căpăta calități spirituale desăvârșite, însă monumentul este păzit de soldați tocmai împotriva celor care ar încerca să-i guste apa.

Pelerinii budiști au la dispoziție suburbia Sarnath, plină de însemnătate spirituală și istorică, căci este locul în care se spune că ar fi fost propovăduite primele principii ale budismului, de către Gautama Siddhartha. Tot aici se poate vizita sanctuarul Chaukhandi, despre care se zice că ar comemora chiar locul în care, în secolul V, Buddha și-a întâlnit discipolii.

Pentru cumpărături se recomandă mătăsurile naturale. Orașul Varanasi din India este renumit pentru fabricile de mătase, covoarele persane, ierburile aromatice și lâna de cașmir.

Bucătăria autentică locală poate fi experimentată în piața centrală a orașului Varanasi din India.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ