Când eram mica, eram fascinată de curba pe care Răutul o făcea la poalele unei stânci. Părea o imagine luată din altă lume, nicidecum din aceeași tară în care trăiam și eu, Republica Moldova. În jurul meu, în orășelul meu, exista cel puțin un pârâu unde curgea un subțire fir de apă. Ori imaginea cu râul care reușea să facă un astfel de viraj era chiar pe coperta unui manual de geografie a Moldovei. De abia acum, la mulți ani distanță, am reușit să văd cu ochii mei că Răutul chiar există, cu tot cu întorsătura sa sub stâncă. Nu m-am îndoit niciodată de existența sa, doar că trecerea de la o apă curgătoare pe care o cunoști doar ca pe un desen pe hartă, la una pe care o vezi, o auzi, o miroși este o schimbare destul de semnificativă.
Am ajuns în Orheiul Vechi, pentru că așa se cheamă locul unde Răutul își face de cap cu stânca, în ajunul Crăciunului pe stil vechi. Zăpadă ioc, turiști puțini, drumul scurt. Din Chișinău sunt aproximativ 60 de kilometri pe un drum bine făcut, proaspăt renovat și binevoitor pentru șoferi. Dreapta de pe drumul principal, mai mergi puțin, un deal, o vale și nu-ți prea vine să crezi unde ai ajuns. Chiar și pentru mine, care sunt de prin acele locuri, Orheiul Vechi a fost o surpiză. Complexul muzeal în aer liber, pentru că așa este cunoscut în mod oficial, începe de la poalele stâncii unde sunt niște panouri informative. Ah, să nu uit. Întreaga stâncă are ferestruici, pe mai multe caturi, de parcă ar fi ochi, mulți ochi pe care călugării i-au lăsat ca să-i observe pe toți vizitatorii. Locul este și acum al călugărilor sihaștri, al grotelor și cavernelor, chiar dacă numărul acestora s-a împuținat simțitor.
Precum ziceam, urci de la panourile de informare la o clopotniță albă și o cruce cioplită pe marginea stâncii din piatră. Mănăstirea Butuceni. Oarecum dezamăgită, cum numai atât? Surpriza vine de sub clopotniță unde, după ce tragi de o ușă ferecată și grea din lemn, cu fier, pătrunzi într-un tunel întunecos. Intrarea este păzită de un afiș bilingv care te învață cum să-ți faci cruce corect și ce se întâmplă în caz contrar: dracii dansează de bucurie pe umerii enoriașilor.
Aviz purtătorilor de ochelari, la intrarea în tunel, pe timp de iarnă: pentru senzații mult mai tari, lentilele se aburesc la comandă și ajungi să bâjbâi scările și pereții, în beznă, până la destinația finală. În burta stâncii este un altar unde un călugăr sârguincios are grijă de toate, inclusiv să îndrume pe fiecare în privința ținutei. Pălăriile și broboadele sunt la mare căutare în fața altarului. Tot de acolo, ajungi să vezi ceea ce poate locuitorii chiliilor scobite în stâncă vedeau acum mult amar de vreme. În stânga altarului, pe niște scări înguste, pășești în chiliile cu ferestruici în stâncă. Aliniate, una lângă alta, cu doar un mic perete despărțitor între ele și cu înălțimea de cel mult un metru jumătate. Poziția normală a vizitatorilor arată cam așa: umerii în față, spatele încovoiat și pivirea în pământ. Smerenie în fața lui Dumnezeu – ar putea fi una dintre explicațiile pentru care chiliile sunt atât de joase.
Culmea dealului este dominată de o altă construcție monahală, de astă dată recent construită. Sau cel puțin așa părea. Frumoasă, aranjată, văruită, tencuită. Mult prea aranjată, nimic de povestit. Poate doar că era, în curte, o iesle mică, plină de paie, făcută special pentru nașterea lui Iisus, că deh! era Crăciunul, și care te tenta să intri acolo. Măcar pentru o fotografie sau pentru a mirosi mai îndeaproape paiele.
Aveți grijă, dacă vă încumetați să trageți de pleoapele ochilor din stâncă, adică să vă apropiați de ferestrele scobite de călugări. Povestea spune că, inițial, erau poteci pe unde aceștia putea ieși direct la Răut, doar că, în prezent, acestea sunt surpate. Dacă totuși vă porniți într-acolo, luați în considerare că piatra este fărâmicioasă, așa cum le stă bine unor roci calcaroase.
Complexul Muzeal cuprinde nu doar Mănăstirea Butuceni, ci este amplasat și între satele Trebujeni și Butuceni, din raionul Orhei. Potrivit descrierii oficiale, complexul cuprinde câteva hectare ale orașului medieval Orheiul Vechi, precum și câteva promontorii – două mari, Peștere și Butuceni, și trei mai mici, Potarca, Selitra și Scoc. Pe teritoriul acestor promontorii, pot fi regăsite diverse fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult încă din secolul al XIII-lea. Orheiul Vechi este predecesorul actualului Orhei, care a luat ființă pe la mijlocul secolului al XVII-lea, când din ordinul domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, Orheiul Vechi este strămutat.
Satul Butuceni este la doi pași de Mănăstire. Curțile largi, casele ornamentate și văruite în culori deschise, alb sau albastru, te ademenesc. Industria turistică din zonă și-a pus amprenta asupra satului: oamenii și-au transformat treptat casele în pensiuni unde oferă servicii complete, de la masă, la casă, la o vorbă bună.
Complexul muzeal Orheiul Vechi a fost la un pas de a intra în Patrimonul Mondial al UNESCO, în 2005. Dosarul a fost respins, iar de atunci, autoritățile de la Chișinău lucrează la îmbunătățirea dosarului. Încă o respingere și Ministerul Culturii ar pierde dreptul definitiv de a mai cere includerea complexului în lista UNESCO.
Orheiul Vechi este unul dintre cele mai vizitate destinații turistice din Republica Moldova. Din 2010, la poalele stâncii, pe malul Răutului se organizează Festivalul Gustar, în ultimul weekend al lunii august. Programul festivalului cuprinde ateliere cu meșteșugari, artizani, muzică, vizitarea agropensiunilor din satele din apropiere și excursii turistice. Ediția a cincea nu trebuie să o ratez, nicidecum!
Vizita făcută de mine în mijlocul iernii la Orheiul Vechi cu siguranță nu este suficientă pentru a spune că știu totul despre acel loc. Un mic articol cu niște impresii personale nu suplinesc câteva secole de istorie și vreme care și-au pus amprenta pe acele locuri. Curbura Răutului este dovada vie a acestui fapt. Poate anul acesta, la Gustar, voi merge pentru a acoperi toate aceste goluri. Iar dacă ajunge careva din întâmplare în Chișinău, să tragă numaidecât o fugă la Orheiul Vechi.
Detalii despre festival pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/Festival.Gustar
