Renumit în întreaga lume ca centru universitar, Oxford îmbină farmecul medieval cu zumzetul unui oraș modern. În ultimele opt secole, oameni de știință eminenți, filozofi, arhiepiscopi, exploratori și politicieni au fost studenți aici, la facultățile orașului. Oxfordul a fost întemeiat încă din secolul al IX-lea. În prezent, orașul este un unul cosmopolit, plin de viață. Cu o atmosferă antică și totodată modernă, există o mulțime de atracții pentru turiști, indiferent dacă este vorba de vizite la una dintre numeroasele clădiri istorice, la colegii sau muzee, a merge pentru o plimbare, un spectacol sau a face cumpărături.

Uni Oxford 3

Oxfordul este gazda universității de renume mondial și a multor alte colegii. Clădirile universitare sunt situate în centrul orașului, la distanță de mers pe jos unele de altele. Nu ratați Bodleian Library care are propriul magazin și Camera Radcliffe din apropiere care nu este deschisă pentru public, dar merită văzută din exterior.

Un minut te poți plimba pe străzile comerciale aglomerate, iar în următoarele te poți intersecta cu o alee liniștită pietruită, cu ziduri antice de piatră dantelată sau te poți trezi într-o piață enigmatică a unui colegiu faimos.

Profesor

O plimbare în inima medievală a orașului Oxford poate dura mai puțin de 20 de minute, iar în calea ta poți să întâlnești un chip celebru ce iți taie calea sau poți auzi conversații care variază de la filozofie la politică sau fizică. Totuși, în ciuda aerului său măreț și intelectual, orașul are un dinamism modern, creat de afacerile mici, cafenele interesante, magazine ciudate și, în prezent, unele dintre cele mai bune hoteluri și restaurante din Marea Britanie.

IMG_0875

Treizeci și nouă de colegii alcătuiesc campusul universități, clădirile lor de culoarea mierii ridicându-se elegant. Sunt așezate în jurul străzilor pietruite, ce atrag un număr foarte mare de turiști în fiecare an. Cele mai vechi colegii datează de aproape 750 ani și s-a schimbat puțin în interiorul zidurilor. Tradițiile arhaice, codurile de îmbrăcăminte care încă trăiesc și arhitectura rămân, în mare parte, neatinse, permițând vizitatorilor să se bucure de aceste colegii autentice, așa cum nenumărați prim-miniștri, poeți, scriitori și oameni de știință au făcut.

Muzee, muzee și iar muzee

ASHMOLEAN MUSEUM

Muzeul de Artă și Arheologie Ashmolean este primul muzeu universitar din lume, clădirea muzeului în interior este spațioasă și foarte bine iluminată. Muzeul conține elemente clasice, cum ar fi artefacte romane, egiptene și grecești. Există și artefacte din India și unele relicve de artă modernă la etajul inferior. Colecția principală numită “Cezanne” are intrarea liberă. Sunt expuse mai multe colecții temporare la ultimul etaj. După o lungă explorare, te poți odihni în cafeneaua amplasată pe acoperiș, iar magazinul de acolo are unele lucruri excelente pentru vânzare.

Pano 1

Următorul muzeu pe care ți-l recomand este Pitt Rivers, găzduit în clădirea gotică cu fațade elegante. Odată ce treci de pragul porții cu arc rampant, interiorul pare întunecat, sumbru și aglomerat la prima vedere. Coboară scările și după câteva minute, ochii se adaptează și te vei bucura de colecția uimitoare ce se întinde în fața ta. Nu numai că poți vedea o cantitate de articole foarte interesante din întreaga lume, frumos prezentate, pe 3-4 etaje, dar vei obține cu adevărat o înțelegere a modului de explorare a lumii de către Imperiul Britanic. Există o gamă largă de obiecte expuse, de la corpul uman, bijuterii, la ornamente religioase și arme. Într-adevăr, acest muzeu iți oferă o imagine asupra omului și a similitudinii sale, în diferite culturi. Cred că este genul de loc pe care îl vizitezi de mai multe ori și descoperi mereu câte ceva nou.

Muzeul Universității de Istorie Naturală, găzduit într-o clădire în stil victorian, dispune de colecții de zoologie, entomologice și minerale care au fost colectate în ultimele trei secole. Vei fi impresionat, mai ales de scheletele de animale cu dimensiuni mari, dominante. Acest muzeu are o abordare unică, muzeografii te vor încuraja să atingi unele dintre exponate, de la roci, până la un ponei împăiat în miniatură, iar atunci când un obiect este pus într-o vitrină înseamnă că nu-l poți atinge. Copii și adulți se bucură de libertatea de a explora lucrurile expuse.

Citește și:  Siena, inima medievală a Toscanei

Colegii, biserici și biblioteci

Church of Christ interior

Christ Church College este o atracție turistică fascinantă. Dacă iți plac clădirile frumos sculptate, acest loc este cel mai bun de vizitat. Sala de mese a Bisericii lui Hristos a fost folosită la filmările din filmul Harry Potter și mulți vin să viziteze colegiul pentru a vedea acest loc. Partea mea preferată a fost holul cu vedere către grădina mare și trecerea prin sala de mese unde trebuie să faci fotografii repede, pentru că accesul este cu durată limitată.

Church of Christ M. 2

Este greu de descris cât de interesantă este clădirea. Fereastra numită Alice este minunată. Partea de jos a ferestrei conține reprezentări în vitraliu ale personajelor din Alice în Țara Minunilor. Lewis Carroll, profesor matematician la universitate timp de 26 de ani, a fost aici unde a scris cărțile sale, acum celebre. Capela conține rămășițele Sf. Friswinde, precum și mormintele și memorialele multor absolvenți ai școlii. Înainte de a face un tur, trebuie să verifici în avans ce parte este deschisă publicului, pentru că este încă un colegiu în funcțiune.

Church of Christ Meadow

Colegiul Magdalen, fondat în anul 1448, are nu aspect antic care iți creează o impresie reală de medieval. Este un campus elegant, iar în interiorul zidurilor este uimitor de liniștit, în ciuda mărimii colegiului. La un moment dat, ai crede că ești într-un alt oraș. Grădina Botanică este superbă și oamenii sunt așa de prietenoși. Cea mai extraordinară este biblioteca veche și diversele manuscrise care le conține. Una dintre cele mai vechi biblioteci din lume, foarte impresionantă și interesantă, merită măcar o vizită scurtă. Adiacent clădirii este un parc cu căprioare. Dacă ești norocos, poți vedea chiar cerbi.

O altă destinație pentru iubitorii de carte este turul Bibliotecii Bodleian, inclusiv a școlii Divinity și a bibliotecii lui Duke Humfrey. Ghidul este foarte bun, oferindu-ți o mulțime de informații într-un timp scurt. Această bibliotecă istorică este fascinantă, mai ales pentru cei ce recunosc biblioteca Hogwarts din filmele lui Harry Potter.

Biserica St. Fecioara Maria

Biserica Sf. Fecioara Maria din Oxford este situată în centrul istoric al orașului și lângă Universitatea Oxford. Este destul de greu să urci cele 127 de trepte ale turnului și există doar un set de scări, același pentru urcat și coborât. Recomand turiștilor să ajungă acolo mai devreme. Atunci când ești sus, vei fi întâmpinat de o panoramă memorabilă a orașului. Cel mai mare număr de persoane permis pentru o vizită este de opt.

Puntea suspinelor din Oxford și alte atracții ale orașului

Podul suspinilor

Principalele clădiri de la Hertford College sunt legate între ele printr-un coridor numit Puntea Suspinelor, construit între anii 1913-1914, și numit după Ponte dei Sospini, din Veneția. Nu puteți accesa Universitatea pentru a-l trece, dar poți petrece câteva minute să faci poze.

Oxford Castle Unlocked a fost o închisoare, fiind în funcțiune ultima dată în anul 1954. Aceasta a fost frumos restaurată cu toate încăperile, ca un hotel de patru stele, fiind un loc absolut uimitor, înconjurat de restaurante de calitate. Puteți petrece câteva ore aici, ascultând povești stranii de la ghidul îmbrăcat în costum de gardă, care vă ghidează prin clădire. Din turnul de sus, pentru vederea frumoasă a orașului, merită o vizită în orice moment.

Niciun turist nu trebuie să plece din Oxford înainte de a vedea Teatrul Sheldonian, construit de către Sir Christopher Wren între anii1664-1669, designul acestei bijuterii arhitecturale a fost inspirat de Teatrul Marcellus din Roma. Plafonul pictat și scaunele foarte abrupte, deasupra podelei principale, sunt excepțional de frumoase. O caracteristică importantă este punctul de observație de pe cupolă. În încăperea alăturată este o expoziție despre istoria clădirii.

Pano 2

În centrul orașului, este o piață acoperită, celebră și două centre pentru cumpărături (Westgate și Centrul Clarendon). Pentru cei care vor să lase agitația orașului pentru o oră și să se relaxeze în natură, se poate vizita Biserica Christ Meado, un loc excelent pentru picnic.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.