Parcul istoric Wanuskewin, pronuntat „Wah-nus-KAY-win”, este un loc sacru din prerie al Primelor Natiuni ale Canadei, incarcat de simbolism si spiritualitate, aici aflandu-se, asemenea panzei de corabie a Operei din Sydney sau ca o aripa de rechin, motivul „semnatura” al cortului indienilor americani, situat chiar pe acoperisul impozantului centru pentru vizitatori — acesta este un punct important in acest loc de-a dreptul fermecator. Odata ce vizitatorii se apropie si mai mult, acoperisul realizat in patru laturi al centrului se transforma in amprenta si salutul Primelor Natiuni ale Canadei, care considerau ca numarul patru este un semn al vietii. Tot aici, mai apar si alte simboluri, cum ar fi cercul, considerat a fi simbolul sacru; acesta apare la replica unui iaz circular, in care candva intrau bizonii sa se scalde, iar iazul, la randul sau, sta in interiorul centrului.

Nu lipseste nici zona demonstrativa interactiva, ce are forma unui cort indian imens. Si amfiteatrul circular, unde se pun in scena dansuri „rotund” si „hoop”. Wanuskewin s-ar putea traduce prin „cautarea linistii sufletesti”, acest loc servind mult timp ca loc sacru de rugaciune. In plus, aici se celebra si Prima Natiune a Canadei. Exista, de altminteri, si un echilibru fascinant intre natura si arhitectura, intre starile vremii dintotdeauna si structurile ridicate in parcul istoric Wanuskewin. De fapt, istoria acestui loc se intinde pe sase milenii, fiind folosit si pentru vanatoare, dar si pentru iernat, ce-i drept, cateodata, de catre cateva triburi indiene din Campiile de Nord, printre care Sioux-Assiniboia, Cree si Plains Ojibwa.

Toate acestea se petreceau aici inainte ca triburile sa fie mutate in rezervatii in anii 1870. Centrul deschis vizitatorilor arata intocmai dependenta triburilor fata de pieile si carnea bizonilor, acesta fiind si motivul pentru care centrul se afla langa un „drum de haituire”, la marginea unei rape foarte adanci. Aici, vanatorii impingeau animalele, silindu-le astfel sa sara. Imediat ce vor intra in parcul istoric Wanuskewin, vizitatorii vor avea sansa sa admire sculpturile ce intruchipeaza bizoni galopand, aceste animale fiind manate de catre un Indian deghizat in vital. De altfel, Luther Standing Bear, seful tribului Sioux Oglala, a recunoscut importanta acestui animal, facand o comparatie cel putin neobisnuita.

El a spus ca „indianul american este un produs al pamantului… apartine acestuia la fel ca bizonul”. Totodata, vizitatorii pot gusta aici si carnati din carne de bizon, intr-un restaurant deschis chiar in cadrul centrului. De-a lungul mai multor ani, s-au facut numeroase sapaturi. In orice caz, acestea au inceput destul de tarziu, si anume undeva prin anii 1930. In situl de la Wanuskewin s-au gasit diverse exponate, insa de departe cel mai interesant exponat gasit aici este roata leacurilor, acesta constand intr-un aliniament bizar de bolovani. In plus, aici au mai fost descoperite si cateva maldare interesante de pietre, precum si inele de corturi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ