Pestele coasa (Trachipterus trachypterus) este un peste de apa sarata, care traieste in special in Marea Mediterana, dar si in Oceanul Atlantic, Oceanul Indian si Oceanul Pacific. Aceasta specie se aseamana putin cu sarpele de mare, fata de care are dimensiunea mai mica, iar trunchiul sau se ingusteaza de la cap spre coada.

Un exemplar adult poate ajunge la lungimea de aproximativ 1,6 m, in cazuri exceptionale poate avea si o lungime de 3 m. Are o forma alungita si mult comprimata pe lateral, cu fata putin turtita, gura mica si fruntea inalta.

Corpul nu este acoperit de solzi, pe linia laterala prezinta 2-4 pete intunecate, pozitionate la mare distanta una de alta, iar pe abdomen doar doua. Inotatoarea dorsala este foarte lunga, se intinde pe toata suprafata trunchiului si este de un rosu intens la fel ca si la sarpele de mare.

Inotatoarele pectorale si ventrale sunt destul de mici, cele din urma au doar cate cinci raze. Coada se termina cu o inotatoare codala mica, intoarsa in sus, de culoare rosie si in forma de evantai. Intregul corp are un colorit gri-argintiu, mai inchis sau mai deschis, iar ochii sunt mari si de culoare deschisa.

Citește și:  Peștele-panteră (Cromileptes altivelis), pește de pradă din arealul Indo-Pacific

Hrana sa consta din diferiti pesti, sepii, calamari si alte cefalopode. Prefera in special apele cu adancimi mari, inotand de la -100 la -600 m adancime. Ouale si larvele acestor pesti au fost gasite de cateva ori, la suprafata apei in Marea Mediterana. Datorita dimensiunii sale mari este un peste evitat de pradatori.

Pestele coasa face parte din ordinul Lampriformes si familia Trachipteridae, care cuprinde cca. 16 specii, toate foarte rare si a caror biologie este destul de putin cunoscuta.

Video – Pestele coasa (Trachipterus trachypterus):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.