Placodusul a fost o reptila marina care a trait in perioada Triasicului inferior a erei Mezozoice, cu aproximativ 240 de milioane de ani in urma. Popula apele de adancime mica si zonele de tarm si se hranea cu organisme cu cochilie tare pe care le prindea de pe fundul marii. Ramasitele sale fosile au fost descoperite in diferite zone din partea centrala a Europei, dar si in China. Specia a fost descrisa de catre paleontologul Louis Agassiz in anul 1833 si numita Placodus gigas.
Descoperirea și clasificarea Placodusului
Placodusul apartinea unui grup de reptile marine numite Placodonti, care se asemanau cu niste testoase cu coada lunga. Ca si acestea, Placodusul nu era foarte bine adaptat la viata acvatica deoarece avea coada puternic aplatizata lateral si picioarele scurte. Singurele lui mijloace de propulsie in apa erau picioarele palmate, prevazute cu membrane inotatoare.
Adaptările fizice ale Placodusului
Aceasta reptila marina avea corpul indesat, capul triunghiular si o coada lunga, astfel incat ajungea la lungimea maxima de 2 m. Corpul sau era protejat pe partea ventrala cu un plastron rezistent si pe partea dorsala printr-o creasta osoasa foarte mare.
De asemenea, aspectul corpului era conturat prin coastele abdominale puternice, prin oasele mari si grele, dar si proeminentele osoase de pe coloana vertebrala, care il ajutau sa fie greoi, sa nu pluteasca, sa stea mai mult timp pe fundul marii, pentru a cauta si vana hrana preferata.
Dieta și comportamentul alimentar
Dieta sa era formata in special din crustacee cum sunt de exemplu scoicile si bivalvele din mare. Folosindu-se de dintii sai lungi si ascutiti din partea anterioara a maxilarelor, reptila reusea sa deschida cochiliile si apoi cu dintii lati si aplatizati din spate sa zdrobeasca si sa marunteasca prada apasand si cu suprafata dura ce forma ,,cerul gurii”.
Deasupra capului avea un organ special numit ,,ochi parietal” mai bine zis o zona alcatuita din celule fotosensibile care fara a asigura vazul indeplinea anumite functii asociate epifizei. Acest organ fotoreceptor avea capacitatea de a localiza lumina si de a transmite informatiile (lungimile de unda) la epifiza, si astfel reptila se putea orienta si deplasa cu usurinta. Acest organ mai este numit si ,,al treilea ochi” – apare si la reptilele si amfibienii de azi. Rolul sau la Placodus era de a putea naviga in apa, dar si de a detecta mai usor pericolul.
In situatii limita acest animal era protejat impotriva pradatorilor prin armura osoasa care ii acoperea corpul, insa pe de alta parte il forta sa se deplaseze cu dificultate. Placodusul avea forma unui butoi si nu avea mobilitate mare in miscari. Cand isi cauta hrana intra in apa, se scufunda in largul coastei in cautarea animalelor acvatice care populau fundul marii.
In restul timpului lenevea pe tarm in apropierea apei, fara a lua in seama insectele care mergeau pe el, practic el nu le simtea datorita pielii groase blindate care ii acoperea corpul si il apara de orice pradator. Conform specialistilor, ca si la ceilalti Placodonti in perioada de reproducere femela isi depunea ouale pe uscat, iar imperecherea avea loc in apa.
Specia Placodus face parte din ordinul Placodontia, familia Placodontidae.
Rolul Placodusului în ecosistemele marine
Placodusul era un important consumator de crustacee și scoici, contribuind la menținerea echilibrului în ecosistemele marine. Fiind o reptilă lentă, dar bine protejată, era rar atacată de prădătorii marini din acea perioadă. Studierea fosilelor sugerează că Placodusul era o verigă-cheie în lanțul trofic marin, reprezentând un punct intermediar între prădătorii mari și organismele mici, cum ar fi bivalvele și crustaceele.
