În cele câteva zile pe care le-am petrecut în minunatul Paris mi-am dorit să văd de aproape şi cele mai renumite obiective turistice ale sale, pe lângă a vagabonda pe străduţele romantice, cu capul în nori şi ochii în permanentă căutare de case şi colţuri de poveste. Sigur că despre turnul Eiffel, Luvru şi alte elemente specifice am tot citit, aşa că dintr-un anumit punct de vedere pot să spun că deja le cunoşteam. Însă am vrut să văd care e atmosfera de la faţa locului, ce simţi când te afli în preajma lor şi cum se împletesc cu peisajul construcţiile atât de celebre.

Ce mi-a plăcut în acest oraş este că mi-a fost tare uşor să mă orientez având doar o simplă hartă cu mine. Majoritatea locurilor celebre sunt adunate aproximativ în zona centrală, iar cazarea am avut-o aproape de inima oraşului, aşa că am mers mai mult pe jos şi am apelat la metrou doar în câteva cazuri. Desigur, au fost şi excepţii: de vreo două ori am luat-o în partea opusă faţă de cea care ar fi trebuit, deci am făcut şi un mic ocol, dar cred că asta şi e frumuseţea vacanţelor: să explorezi rute alternative fără teama de a te pierde sau de a întârzia.

Ziua în care mi-am propus să bifez celebra triadă Turnul Eiffel – Champs Elysees – Luvru nu a fost cea mai veselă, meteorologic vorbind. Soarele s-a zgârcit cu prezenţa, aşa că am avut tot timpul compania norilor încruntaţi, într-un cadru mai mult melancolic decât romantic. Chiar şi aşa, m-am bucurat că n-a plouat, deşi, conştiincioasă, îmi luasem şi umbrela cu mine. De dimineaţă fusesem la Sainte Chapelle, unde am admirat jocul de culori al vitraliilor, apoi am trecut prin Grădina Luxemburg, în căutarea unor momente de relaxare (pe care le-am şi găsit), iar la prânz am pornit spre Domul Invalizilor. Spre ruşinea mea, nici măcar nu ştiam cum arată, însă mi-am imaginat că o să-l recunosc când mă voi afla în faţa lui. Orbecăind un pic cu harta în mână pe bulevardele largi, am zărit pe totuarul de vizavi o biserică modestă, masivă, ce-i drept, însă cam umilă pentru cum îmi imaginam eu că ar fi domul. Nu am traversat, ci m-am hotărât să mai merg puţin în faţă, în căutarea unor indicii legate de locul în care mă aflu.

Complexul de clădiri Les Invalides include mai multe monumente, muzee şi clădiri dedicate militarilor francezi, dintre care se remarcă Domul Invalizilor, ce adăposteşte mormintele mai multor eroi de război. Ansamblul de edificii a fost construit în secolul al XVII-lea, la iniţiativa regelui Ludovic al XIV-lea, cu scopul de a oferi un loc de găzduire veteranilor de război săraci, suferind de diferite dizabilităţi. Un astfel de loc avea nevoie şi de o capelă pentru familia regală, aşa că regele l-a însărcinat pe arhitectul Jules Hardouin Mansart să creeze o biserică ataşată complexului Invalizilor. Construcţia a fost finalizată în anul 1708 de către Robert de Cotte, după moartea lui Mansart. Biserica este inspirată de bazilica Sfântul Petru din Vatican şi reprezintă unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură barocă franceză, ieşind în evidenţă prin cupola aurită a domului, vizibilă de la depărtare. Cu o înălţime de 107 metri, cupola se numără printre cele mai înalte monumente din Paris.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am convins de asta când, într-un final, i-am văzut vârful după nişte clădiri. Am mers într-acolo şi de data asta n-am mai avut nicio îndoială că nu ajunsesem unde trebuie. Clădirea este impresionantă prin mărime, aflându-se într-un spaţiu deschis, aerisit, dominând împrejurimile. În apropiere, am zărit şi turnul Eiffel, următoarea mea destinaţie. Până atunci, am savurat câteva momente de odihnă în curtea de lângă dom, unde copacii se lepădaseră de frunzele galbene, ţesând un covor perfect în simplitatea lui. Privind spre dom, am avut în faţa mea o scenă de tablou. Mi-a plăcut faptul că auriul împodobeşte doar vârful cupolei şi nu a fost utilizat în exces, aşa că reuşeşte să scoată frumos în evidenţă silueta acesteia.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cel mai celebru element din cadrul domnului este, cu siguranţă, mormântul lui Napoleon I, motivul pentru care mulţi se înghesuie să-l viziteze.

Citește și:  Din Năvodari, la Constantin şi Elena

La moartea împăratului Napoleon, în anul 1821, trupul său a fost iniţial înmormântat pe insula Sf. Elena, locul unde acesta se afla în exil din 1815, deşi ultima sa dorinţă fusese ca după moarte să se odihnească undeva pe malurile Senei. Această dorinţă i-a fost îndeplinită ulterior, deoarece în anul 1840, regele Ludovic Filip a decis să mute rămăşiţele lui Napoleon la Domul Invalizilor, transferul având loc în cadrul unei ceremonii oficiale. În acelaşi timp, s-a demarat construcţia unui monument în cadrul bisericii care să servească drept loc de înmormântare pentru marele împărat. Responsabil de această lucrare a fost arhitectul Ludovic Visconti, care a trebuit să modifice altarul şi să realizeze o serie de săpături pentru a face loc mormântului. Lucrările au fost finalizate în 1861, iar pe 2 aprilie, în acelaşi an, trupul lui Napoleon I şi-a găsit în sfârşti odihna într-un spaţiu măreţ, care să reflecte realizările sale militare şi politice.

Mormântul propriu-zis este sculptat din blocuri de cuarţit roşu şi amplasat pe o bază de granit verde de Vosges, fiind înconjurat de o coroană de lauri şi mai multe inscripţii care fac referire la marile victorii ale împăratului, precum şi de 12 statui ce simbolizează campaniile militare desfăşurate de acesta. În apropiere, se află şi o statuie a împăratului, având o înălţime de peste 2 metri, un raport amuzant dacă te gândeşti la înălţimea sa deloc impresionantă. În galeria circulară, se află 10 basoreliefuri care prezintă principalele realizări ale epocii sale, printre care centralizarea administrativă, Consiliul de Stat, Codul civil şi Codul comercial, Universitatea Imperială, Curtea de Conturi etc. Alături de Napoleon, aici îşi mai dorm somnul de veci câţiva membri ai familiei sale, precum şi o serie de lideri militari francezi şi eroi de război, cum ar fi mareşalii Sebastien le Prestre de Vauban şi Ferdinand Foch.

Fusese o zi intensă, însă nu eram obosită, că doar trecusem de ceva timp pe „vacation mode”. Cu toate astea, după atâta istorie militară, m-am gândit să-mi refac stocul de energie cu o masă-răsfăţ. Visam la un platou uriaş cu brânzeturi încă de când am respirat prima dată aer parizian şi am tras concluzia că cel mai bun moment pentru a-mi îndeplini această fantezie era chiar atunci.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am oprit la un restaurant cu terasă, aflat destul de aproape de Turnul Eiffel, unde mi-am folosit bruma de franceză pentru a întreba dacă servesc platouri cu brânzeturi. La răspunsul afirmativ al chelnerului, care a fost drăguţ şi a înţeles din prima solicitarea mea, mi-am găsit un loc confortabil la o masă de afară, în aşteptarea bunătăţurilor. Am stat câteva minute să mă dezmeticesc, trecând în revistă descoperirile din acea zi bogată, iar în timp ce priveam cu melancolie lumea care trecea pe stradă a venit şi platoul. Am primit un platou de lemn cu 5 tipuri de brânză (al căror nume desigur că nu mi-l mai amintesc), câteva felii de pâine, o bucată de unt şi un păhărel cu dulceaţă de cireşe – cel mai probabil, dar n-aş băga mâna în foc. Mi-aş fi dorit să încerc mai multe sortimente de brânzeturi, dar se pare că acesta e numărul standard de feluri servite în astfel de cazuri. Oricum, a fost mai mult decât săţios, iar brânzeturile nu foarte excentrice. Probabil că era un restaurant mai turistic, care n-ar fi vrut să-şi sperie clienţii străini cu mirosuri prea puternice sau puturoase, aşa că am avut nişte brânzici cuminţi, ca să zic aşa. Dulceaţa a prins tare bine, căci sortimentele erau oricum foarte grase, însă nu mi s-a făcut rău, cum mi-a trecut prin cap că s-ar fi putut întâmpla. După ce am mâncat cu poftă, am simţit că nivelul de energie şi entuziasm a crescut spre maxim, aşa că am luat-o din loc spre Champs de Mars, deoarece zărisem deja turnul în depărtare.

În drum spre turn, mi-a atras atenţia un restaurant românesc micuţ, Doina, care avea şi vreo câţiva clienţi; nu mi-am dat seama de originea lor, însă mi s-a părut simpatic că reuşeşte să reziste în buricul târgului, la doi paşi de turn, în patria gastronomiei rafinate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

VA URMA

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.