Exista locuri care, in istorie, au reprezentat puncte strategice, locuri care, odata cucerite, aveau sa incline balanta in favoarea invadatorilor — numai ca, dincolo de toate acestea, a ramas un lucru cel putin demn, si anume respectul ambelor parti combatante. Un astfel de loc este, fara doar si poate, Podul Arnhem din Olanda, simbolul unui plan mult prea ambitios, plan care, in cele din urma, avea sa se dovedeasca a fi primul pas spre o infrangere, de altfel, una ce a ramas in istorie. Atacul anglo-american din septembrie 1944, asupra soselei Eindhoven-Arnhem a fost o incercare de a stabili o punte peste Rin si, implicit, un mod de a invada direct Germania de Nord.

Podul Arnhem1

De altfel, se stia faptul ca fortele aeriene britanice si americane urmau sa asigure rezistenta in puncte cheie, mai cu seama in spatele liniilor inamice, pana la sosirea Corpului XXX si al infanteriei britanice. In acest sens, avioane britanice au fost trimise sa aterizeze in apropierea orasului Arnhem si al doilea batalion al Regimentului de Parasutisti, condus de locotenent-colonelul John Frost, a primit ordin sa captureze podul de peste Rin – elementul esential al intregii pozitii. De fapt, este vorba despre Podul Arnhem, devenit, de-a lungul timpului, un simbol veritabil al acelei decizii, respectiv al unei batalii, intr-un final, pierdute.

In definitiv, planul s-a dovedit a fi mult prea ambitios, chiar si pentru Aliati (de aici si titlul filmului realizat in anul 1977 de Richard Attenborough, despre aceasta operatiune, Un pod prea indepartat). Prin urmare, lucrurile au mers prost pentru Aliati. Si desi au reusit sa captureze o latura a podului, parasutistii au fost recuperati de nemti, care au reactionat cu iuteala obisnuita la atacul Aliatilor. In plus, Corpul XXX Infanterie, aflat mult la sud, avansa foarte incet si nu a izbutit sa ajunga in ajutorul trupelor britanice din si de langa Arnhem, care erau impresurate de germani.

Podul Arnhem11

Ramasi fara hrana, apa si munitie si coplesiti numeric, parasutistii lui Frost au fost siliti, in cele din urma, sa se predea. Batalia a fost o infrangere severa pentru Aliati, dar curajosii aparatori britanici ai Arnhem-ului au castigat respectul ambelor parti combatante. Civilii olandezi i-au sprijinit din rasputeri pe aliati, in timpul si dupa incheierea bataliei, ajutand numerosi soldati sa se intoarca in liniile lor. In Arnhem, se organizeaza anual festivitati in memoria celor ucisi in jurul orasului, la care participa cetateni si veterani de razboi.

Podul serios avariat de peste Rin a fost reconstruit in forma sa initial si redenumit John Frost, in cinstea comandantului parasutistilor britanici. Si chiar daca nu este foarte impresionant, acest pod reprezinta, cel putin pentru olandezi, imaginea compasiunii, indiferent de etnie, regim politic ori, de ce nu, de nationalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.