Polul Nord magnetic se deplasează tot mai rapid spre Siberia şi, probabil, spun specialiştii, până în anul 2040, busolele vor indica nordul unde este acum estul. După ce, în ultimii 350 de ani, Polul Nord magnetic a rămas în zona Canadei, a declarat un cercetător de la British Geological Survey, începând cu anii 1980, viteza cu care se deplasează spre Rusia a trecut de la 10 kilometri la 50 de kilometri pe an, după cum arată măsurătorile făcute constant pentru Modelul Magnetic Mondial (MMM), o hartă a câmpului magnetic al Pământului.
Ce este Polul Nord magnetic?
Polul Nord magnetic nu trebuie confundat cu Polul Nord geografic, acesta din urmă fiind consemnat pe hărţile Terrei în centrul Oceanului Arctic, pe axa de rotaţie a Pământului. Polul Nord magnetic, cel indicat de acul busolei, reprezintă punctul de convergenţă a liniilor câmpului magnetic care protejează planeta noastră.
Acestuia îi corespunde, în emisfera sudică, Polul Sud magnetic, ambii poli deplasându-se în decursul timpului, dar rămânând mereu opuşi, chiar dacă nu perfect simetrici, o linie imaginară trasată de la unul la celălalt netrecând prin centrul Pământului.
Primul care a avansat ideea că Terra funcţionează ca un imens magnet a fost medicul şi filosoful englez William Gilbert, tot el definind, pentru prima dată, în jurul anului 1600, Polul Nord magnetic ca fiind direcţionat pe verticală şi îndreptat în jos.
La 1 iunie 1831, expediţia condusă de exploratorul James Clark Ross a identificat locul corespunzător Polului Nord magnetic, în dreptul Peninsulei Boothia, din nordul Canadei. În 1903, exploratorul norvegian Roald Amundsen a identificat si el Polul Nord Magnetic, dar într-o poziţie uşor diferită, iar de atunci măsurători s-au făcut permanent. Astfel s-a putut constata că, în secolul al XX-lea, faţă de anul 1831, polul magnetic se deplasase cu 1100 de kilometri, iar viteza de deplasare a acestuia a crescut continuu.
Importanţa Nordului magnetic
Câmpul magnetic al Terrei se datorează curenţilor electrici provocaţi de nucleul incandescent al Pământului, acest “nucleu” fiind o bulă imensă de fier (plus sulf, nichel şi alte metale rare), cu un diametru de circa 2 400 de kilometri, având o temperatură de peste 4000 de grade Celsius. Particulele cele mai fiebinti din această bulă tind să urce cu milimetri pe secundă, câmpul magnetic induce curenţi electrici care, la rândul lor, întreţin câmpul magnetic.
Câmpul magnetic al Terrei, comparabil cu al unui magnet aliniat cu axa de rotaţie a Pământului, al cărui mijloc este decalat cu câteva sute de kilometri faţă de centrul planetei, este deosebit de important pentru viaţa noastră. În absenţa acestuia, Terra ar arăta, probabil, precum planeta Marte, Planeta Rosie, cu peisaje aride, cu deşerturi de nisip, cu radiaţii foarte puternice, aspecte explicabile tocmai prin faptul că Marte şi-a pierdut câmpul magnetic.
Câmpul magnetic formează în jurul Terrei, la o înălţime de 800 – 1000 de kilometri, o anvelopă protectoare (magnetosfera), al cărei principal rol este de a deturna fluxul de radiaţii solare. Interacţiunea dintre vânturile solare şi câmpul magnetic al planetei noastre dă naştere somptuoaselor spectacole de lumină ale aurorelor boreale. De acest câmp depind sistemele de navigaţie, sistemele GPS, zborul păsărilor, echilibrul vieţii, în general. Înţelegerea magnetismului terestru a reprezentat un pas important şi în studiul plăcilor tectonice.
Polul Nord magnetic se deplasează tot mai rapid spre Siberia
La momentul actual, Polul Nord magnetic se deplasează tot mai rapid spre Siberia, într-atât de repede încât, la finele anului trecut, National Centers for Environmental Information şi British Geological Survey au fost nevoite să rectifice Modelul Magnetic Mondial (MMM), pentru a nu fi periclitate transporturile aeriene, navale, civile sau militare, aplicaţiile de navigare pentru smartphon-uri etc.
În ultimii ani, deplasarea Polului Nord magnetic, dinspre Canada spre Siberia, a crescut la 50 – 55 kilometri pe an. În 2001, o expediţie polară internaţională a descoperit că Polul Nord magnetic s-a deplasat, în ultimii şapte ani, cu 300 de kilometri, iar după 2018, această deplasare este şi mai accelerată şi imprevizibilă.
Au fost avansate diverse ipoteze – fie din cauza unor unde “hidromagnetice” care provin din adâncimile planetei noastre, fie din pricina unui “jet de fier lichid” de mare viteză sub teritoriul Canadei.
La începutul lunii mai 2020, un studiu condus de Phil Livermore, de la Universitatea Leeds (Marea Britanie) susţine că deplasarea Polului Nord magnetic ar putea fi explicată printr-un “test de rezistenţă” între două zone ale câmpului magnetic terestru, una situată sub Canada, cealaltă, sub Siberia şi că, în ultimul timp, zona de sub Siberia ar fi devenit brusc mai puternică decât zona canadiană, “atrăgând” Polul Nord magnetic, care se îndepărtează de Canada. Niciun specialist nu poate spune însă, la momentul actual, dacă această deplasare spre Rusia va continua sau dacă va avea loc o întoarcere spre Canada.
Şi Polul Sud magnetic? Anomalia Atlanticului de Sud
În tot acest timp, Polul Sud magnetic se deplasează şi el, dar mult mai lent, orientându-se spre nord-est. În plus, în ultimii 200 de ani, la nivel planetar, câmpul magnetic terestru a pierdut 9% din intensitate (fapt observat prin analiza magnetitei din vase ceramice antice) şi continuă să slăbească, mai ales într-o regiune din Atlantic, aflată între Africa şi America de Sud, fenomen cunoscut sub denumirea “Anomalia Atlanticului de Sud” (SAA -South Atlantic Anomaly).
Acesta este supravegheat de Agenţia Spaţială Europeană, prin misiunea satelitară “Swarm”. Este vorba, de fapt, de trei sateliţi artificiali care orbitează în jurul Terrei şi măsoară cu precizie semnalele magnetice care provin din nucleul, mantaua, scoarţa şi oceanele planetei, precum şi din ionosferă şi magnetosferă.
Spre o nouă inversare a polilor magnetici?
Câmpul magnetic al Pământului, potrivit observaţiilor specialiştilor de până acum, poate să crească în intensitate sau să scadă, polii magnetici au tendinţa să se deplaseze sau chiar să se inverseze, în funcţie de ceea ce se petrece în adâncul Terrei, în bula uriaşă şi incandescentă de fier şi nichel.
Un cercetător seismolog de la Universitatea Minnesota crede că o slăbire a câmpului magnetic terestru, la aproximativ 30% din puterea sa totală (ca ipoteză), este semnul că urmează o inversiune a polilor. Într-o asemenea perioadă, nordul magnetic ar pierde şi el din intensitate şi poate chiar să dispară pentru o vreme, caz în care busolele ar indica “poli magnetici locali nordici”, după care, într-un timp foarte îndelungat, polii locali sunt înlocuiţi cu un singur Pol Nord magnetic.
Un astfel de fenomen a avut loc de mai multe ori în istoria Terrei, la un interval de aproximativ 200 000 – 300 000 de ani (fără a se putea spune cu certitudine dacă acesta este intevalul). Sunt posibile si inversări temporare si incomplete, atunci când polii magnetici se indepărtează foarte mult de cei geografici, putându-se intoarce apoi in pozitiile iniţiale, asa cum s-a intâmplat in urmă cu aproximativ 41 000 de ani, fenomen cunoscut sub denumirea de “Evenimentul Laschamp”, in timp ce ultima inversare completă s-a produs in urmă cu 780 000 de ani.
Fenomene inexplicabile legate de câmpul magnetic al Terrei si de Polul Nord magnetic
O serie de procese ciudate sunt puse pe seama faptului că se intâmplă ceva, in prezent, cu câmpul magnetic al Terrei. De exemplu, incepând cu 2014, în Siberia au apărut cratere imense, iar deasupra Pacificului, un pilot olandez a surprins un val de lumină incandescentă, ieşind din ocean, un fenomen pentru care nu s-a găsit nicio explicaţie. Unele aeroporturi din SUA, dar şi din alte regiuni, îşi corectează permanent sectoarele, deoarece nu mai corespund coordonatelor pe care le indică busolele.
În legătură cu o posibilă inversare a polilor magnetici mai sunt şi alte fenomene, cum ar fi încetinirea mişcării de rotaţie a Pământului, iar locuitorii de la Polul Nord spun că soarele nu mai apune în locul pe care îl ştiau, fapt confirmat de oamenii de ştiinţă, care au constatat că axa Terrei este înclinată acum la 26 grade, faţă de 23,5 cât era înainte.
Inversarea Polilor magnetici ai Terrei şi posibilele efectele ale acestui fenomen
Inversarea polilor magnetici ai Terrei este un fenomen care se produce într-un timp foarte îndelungat, de aceea teoriile alarmiste legate de o astfel de perspectivă nu sunt justificate. Pe de altă parte, slăbirea câmpului magnetic înseamnă că suntem mai puţin protejaţi de radiaţiile solare.
Dacă deplasarea polilor magnetici s-ar produce mai repede decât anticipează oamenii de ştiinţă (şi este imposibil de prevăzut un fenomen care nu pare a se supune vreunei ritmicităţi), atunci efectele negative ar fi mai numeroase, mai ales pentru societatea modernă dependentă de tehnologie – perturbare a sistemelor de telecomunicaţii, degradare sau întrerupere a serviciilor oferite de sateliţi, efecte puternice ale radiaţiilor mai ales asupra pasagerilor din avioane, curenţi paraziţi sau pene de curent în reţelele electrice etc.
Deocamdată, deşi s-au făcut progrese în analiza acestui proces de deplasare a Polului Nord magnetic şi a unei posibile inversări a polilor magnetici, inteligenţa şi voinţa umană, în raport cu forţa naturii şi a Universului, rămân în plan secund, iar magnetismul terestru si furtuna din inima planetei noastre continuă să fie un domeniu de descoperit.
