Cu zone turistice izolate, nedescoperite de vizitatorul obișnuit, Portugalia miza pe Lisabona, Algarve și insula Madeira pentru succesul de pionierat datorat explorărilor. În prezent, Portugalia înflorește înscrrindu-se pe lista celor mai vizitate țări europene. Istoria sa bogată la care au contribuit descoperirile secolelor al – XV – lea și al XVI – lea și conducerea Statului nou – în regim autoritar – din anul 1932 până în anul 1974, este o parte integrantă a țării de astăzi.

Istoricii afirmă în favoarea lusitanilor, un trib celtic, ca fiind primii locuitori ai Portugaliei. Regiunea a fost cucerită de Imperiul Roman, în anul 140 î.Hr. Către sfârșitul imperiului roman, vizigoții invadaseră întreaga peninsulă Iberică. Portughezii și-au câștigat independența de Spania maură în anul 1143 .

Extinderea Portugaliei a fost coordonată excelent de fiul regelui Ioan I, prințul Henry Navigatorul. În anul 1488, Bartolomeu Dias a ajuns la Capul Bunei Speranțe, dovedind că Asia era accesibilă de pe mare. În anul 1498, Vasco da Gama a ajuns pe coasta de vest a Indiei. La mijlocul secolului al XVI – lea, imperiul portughez se extinsese spre vest și Africa de est, Brazilia, Persia, Indochina și peninsula Malaeziei.

Trecutul isoric se reflectă în „profilul” Portugaliei de astăzi. Țara are suficiente locuri listate ca patrimoniu mondial de către UNESCO, cum ar fi Mănăstirea Ieronimiților sau turnul fortificat al Sfântului Vicențiu si elemente culturale definitorii moștenite din partea ansamblului de etnii care i-au traversat teritoriile –  fenicieni, greci, celţi, cartaginezi, romani şi arabi.

Portugalia oferă oportunități nelimitate, de la petreceri în stațiunile de pe litoral, la plimbari în centre medievale precum Lisabona, Porto, Braga sau Coimbra. În privința sporturilor, Portugalia este o destinație de top pentru golf, tenis, pescuit, călărie, windsurfing și schi nautic.

Turiștii pot alege să facă o plimbare pe dealurile capitalei Portugaliei, Lisabona pentru a admira orașul și estuarul râului Tagus. Castelul Sf Gheorghe din secolul al XII – lea este amplasat pe una dintre cele 12 coline. Tot în Lisabona, turiștii pot accesa suburbia Belem, locul din care a plecat Vasco da Gama în secolele al XV – lea și al XVI – lea.

Orașul alpin Sintra este plin de palate, la 25 de kilometri de Lisabona. Fosta reședință de vară a familiei regale portugheze și frumoasele grădini Monserrate își așteaptă vizitatorii. Din Sintra, spre vest, se află farul din Cabo da Roca ce oferă o priveliște liniștitoare, cea a valurilor ce se izbesc de stâncile de dedesubt, în cel mai vestic punct al Europei.

Turiștii mai pot vizita Evora, unul dintre cele mai rafinate și încântătoare orașe ale Portugaliei, conturat de zidurile cetății medievale, în care istoria amintește la tot pasul de un patrimoniul vast. Acesta și-a atins epoca de aur în secolul al XV – lea când a devenit reședința regilor portughezi. Monumentele sale au avut o influenta profunda asupra arhitecturii portugheze gotice si manueline. Tot aici se află și muzeul virtual „Evora”.

Portugalia dispune de cel mai mare oceanariu din Europa unde pot fi priviți rechinii. Râul Tagus se poate vedea de sus, din telecabină.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ