Portul popular romanesc s-a dezvoltat o data cu istoria poporului roman, fiind expresia traditiilor lui formate de-a lungul veacurilor. Legatura stransa, indestructibila, intre imbracaminte si conditiile de viata ale omului, constituie una din caracteristicile fundamentale ale costumului popular, de aceea cunoasterea vietii poporului duce la o buna intelegere a artei lui populare, dupa cum analiza creatiilor artistice populare arunca lumini noi asupra istoriei si vietii poporului. Formele de viata sociala si economica precum si conditiile politice in care a trait poporul roman in general si taranimea romaneasca in special, in cursul diferitelor epoci istorice isi gasesc o oglindire plastica in felul de a se imbraca si de a-si ornamenta imbracamintea.
Portul popular romanesc este sculptural, are o compozitie simpla si clara si prin croiala sa subliniaza forma corpului fara s-o artificializeze. Este singurul costum care se poarta exact in aceeasi componenta si la munca si in zilele de sarbatoare, precum si la toate varstele, deoarece prin forma si structura sa este adecvat vietii de toate zilele. Unitatea din imbracamintea populatiei taranesti de pe intregul teritoriu al Romaniei apare cu usurinta oricui strabate si cerceteaza mediul rural. Chiar si atunci cand, la prima vedere, impresia de diversitate pare predominanta, unitatea de fond este totusi evidenta. Aceasta unitate a costumului romanesc este prezenta in toate aspectele sale esentiale: materia prima folosita; croiala; ornamentatia; cromatica; componenta costumului.
1. Nota dominanta a portului popular romanesc in ceea ce priveste materia prima folosita o constituie intrebuintarea tesaturilor albe de lana, canepa, bumbac, in si borangic; initial, aproape toate piesele din port din dimie, de exemplu sumanele, saricile, subele, itarii si cioarecii erau albe.
2. Pe aceasta unitate a materialului intrebuintat se sprijina si unitatea de croiala, care are ca lege de baza taietura in foi drepte, fara rascroituri; pentru a se economisi material se folosesc toate bucatile rezultate din taierea unei foi de tesatura. Aceasta economie nu dauneaza aspectelor estetice ale pieselor de port ci dimpotriva, este imbinata cu realizarea unor efecte artistice obtinute tocmai prin simplitatea solutiilor. Frumusetea liniilor nascute dintr-o rationalizare perfecta a taieturilor este rezultatul unei indelungate practici, care s-a transmis de-a lungul timpului de la o generatie la alta si are puternice legaturi cu forma costumului purtat de daci.
3. Ornamentatia portului popular romanesc se caracterizeaza printr-o deosebita masura si pondere in compozitia ornamentala, in dispozitia motivelor decorative si suprafata ornamentala, creatorul popular avand o exceptionala precizie in stabilirea unui perfect echilibru de valori. Daca urmarim dispozitia ornamentului pe suprafata pieselor, vom constata in primul rand ca decorul apare pe portiuni vizibile care nu sunt supuse uzurii. Ornamentul principal al camasii il gasim plasat pe partea de deasupra manecii, aglomerandu-se in unele cazuri pe umeri, pe piept si mai putin pe spate care poate fi acoperit de un pieptar sau de alta haina. Fotele au decorul plasat pe cele doua capataie, care se suprapun in fata, campul din spate ramanad intotdeauna negru. La catrinte, ornamentul principal este dispus la capatul de jos care ramane vizibil si cand femeia imbraca o haina peste costum. Toate piesele din care se compune costumul popular sunt confectionate de mana in gospodarie.
4. Cromatica portului popular romanesc se caracterizeaza prin prospetime si armonie. Datorita colorantilor folositi, cromatica textilelor cunoaste doua etape distincte: aceea veche a colorantilor vegetali si cea recenta a vopsitului cu produse industriale. Raspandirea colorantilor industriali apare la date diferite, de la o regiune la alta, astazi, insa, folosirea colorantilor de anilina este frecventa pe toata intinderea tarii, procedeele vopsitului cu plante pastrandu-se in mod izolat numai in cateva regiuni, printre care Moldova si Maramures.
Coloritul textilelor si in special al costumului, desi pare bogat si variat, este foarte simplu si se compune numai din culori primare: alb-negru si rosu cu accente de galben, albastru si verde, armonizate fiind numai prin tonuri majore. O particularitate specifica ce apare in coloristica populara este alternanta de culori care este aplicata cu o deosebita precadere. Intr-un singur tiv se repeta alternant cate 2-3 culori diferite sau culoarea de fond a unei suprafete variaza in nuante de la un loc la altul. In cadrul unitatii coloristice, apar de la o regiune la alta, anumite preferinte in cromatica costumului, determinate de diversi factori, intre care flora locala.
Componenta portului popular apare in structura unitara atat a costumului femeiesc cat si a celui barbatesc. Costumul femeiesc se caracterizeaza printr-o camasa imbracata direct pe corp, legata la mijloc cu brau si betele si piesele purtate de la talie in jos, croite toate in forme dreptunghiulare, mai largi sau mai inguste. Fetele poarta capul descoperit iar femeile maritate, acoperit, in timp ce piesele care se imbraca peste costum, cojoacele si sumanele, au aceeasi croiala, iar la confectionarea lor se foloseste aceeasi materie prima. La costumul barbatesc uniformitatea este atat de mare, incat numai unele detalii de croiala si particularitati de ornamentica le diferentiaza de la o regiune la alta.
Totusi, varietatea portului popular romanesc, mentinuta in cadrul unei evidente unitati de stil, este remarcabila. Datorita anumitor conditii de viata diferite, fiecare din tinuturile Romaniei si-a impus o nota dominanta in caracterul costumului popular, iar in limitele acestor tinuturi, variantele tipului principal de costum prezinta la randul lor diferentieri de detaliu care duc la o mare variatie si bogatie de forme.
