Regiunea Hautes-Alpes este una din regiunile montane din Franta renumita in intreaga lume, numita de francezi si ,,Alpii Adevarati”.

Acesta regiune se afla in sudul orasului Grenoble, invecinandu-se cu granita italiana la est si cu orasele Nisa si Marsilia la sud. Aproximativ 665 km separa Hautes-Alpes de Paris, unde se gaseste o reprezentanta turistica a acestei regiuni. Daca v-ati decis sa petreceti sarbatorile de iarna in Hautes-Alpes, puteti decide direct intr-una din statiunile regiunii sau sa faceti intai o escala in minunatul Paris.

Briancon este un oras situat la cea mai inalta altitudine din Europa. Orizontul este dominat de fortificatiile din perioada medievala. In timpul lui Ludovic al XIV-lea, celebrul inginer Vanbon a transformat Briancon intr-un oras fortificat, menit sa apere granita cu Italia. In cartierul vechi al orasului, veti putea admira picturile si frescele Bisericii Cordilierilor, adevarate pagini de istorie, stradute inguste si cochete acoperite de albul zapezii.

La Montdauphin, apele bogate in minerale ale raului Durance au sapat in stanca muntelui stalactite de gheata impresionante, formand Fantana pietrificata de la Reotier. Un alt punct de atractie este Saint Veran, o localitate rurala situata la cea mai inalta altitudine din Europa, 2040 m. Un sat ca un muzeu cu arhitectura traditionala, pastrand cultura de tip ,,Dauphinois” si ,,Provencal” pana in dialectele vorbite. Astfel, aici strada este numita ,,charriere”, o fereastra mica ,,fenestron”, raza de soare ,,cagnard”, un canal ,,biaou”, un copilas ,,petchoun” si exemplele pot continua.

Motivul principal, insa, pentru a vizita aceasta parte de lume este varietatea sporturilor de iarna, care se gasesc in splenditul spectacol al naturii acoperita cu mantia alba de zapada.

In Hautes-Alpes exista 31 de tipuri diferite de zone in care se poate schia, pentru toate gusturile si nivelurile de aptitudini. Permanent functioneaza aici 550 de schi-lifturi si telescaune. De asemenea, pistele de coborare masoara in total 1400 km. Cei care iubesc schi-fondul au de ales trasee ce au o lungime totala de 700 de km. Pe langa schiul traditional, sunt foarte apreciate si noile forme de alunecare pe zapada: surfingul pe zapada, monoschiul, schiul cu parapanta, schiul extrem pe creste si pante neamenajate, schiul acrobatic si altele.

De la Montgenevre se deschide domeniul schiabil Chavet fata in fata cu Grand Charvia, strajuind Brianconul prin partii de 60 km lungime cu diferente de nivel de pana la 1300 m. Puteti alege una din statiunile Serre-Chevalier, Puy Saint-Vincent, Grave Villar d’Arene, Les Orres, Orcieres-Merlette sau Vars Risoul, care detine cea mai inclinata pista pentru schiul cu parapanta.

La Queyras, potecile unduiesc printre arborii seculari incarcati de nea. Aici se afla faimosii artizani ai regiunii. Incepand din secolul al XVI-lea, gravatul si sculptatul in lemn sunt transmise la Queyras din generatie in generatie. Sunt de admirat atat ornamentatia caselor cat si suvenirurile pe care barbatii le sculpteaza in lemn de brad, iar femeile apoi le picteaza si le lacuiesc, respectand traditiile vechi de secole. La Saint Veran, tata si fiu lucreaza impreuna, potrivit unor reguli considerate sacre. Una dintre ele spune ca bradul trebuie doborat intr-o ,,luna buna”, imediat dupa o noapte cu luna plina, altfel lemnul nu poate fi lucrat bine.

De dimineata pana seara, in statiuni este o agitatie vesela: schiorii urca sau coboara intr-un permanent du-te-vino. Dupa cateva curse bune, o cana cu ciocolata fierbinte sau un ceai aromat este o binefacere. Hotelurile ofera numeroase facilitati in ambianta de neuitat a acestor locuri.

O atractie o constituie aici plimbarea cu sanii trase de caini din rasa Husky. Traditia provine din partea de nord a Europei. La fel de atractiv este pentru unii cataratul pe ghetari sau chir pe cascade inghetate. De o mare popularitate se bucura plimbarile cu motoreta pe gheata, cursele de sanie si de bob sau patinajul mai la indemana multor turisti. Schiul ramane insa sportul cel mai indragit in aceste statiuni. Neinitiatii au ocazii multiple de a patrunde in tainele sale.

Incepand cu sarbatorile Craciunului si pana la sfarsitul sezonului de iarna, festivalurile se tin lant. Foarte iubit de toata lumea este ,,Festivalul Rasului de Munte”. Artistii consacrati si oaspetii din statiuni sunt invitati sa prezinte un moment comic cu acest prilej. ,,Circuitul Hibernal” este un alt eveniment care atrage lumea in luna ianuarie: baletul pe gheata al masinilor de cursa in intrecerea de la Serre-Chevalier.

Cea mai spectaculoasa imagine a regiunii Hautes-Alpes, cu care turistii raman mult timp in memorie este Vf.Meije, inalt de 3983 m. Pentru turistii care nu cauta senzatii tari, exista telecabina cu care, pornind de La Grave, localitatea aflata la poalele muntelui ajungi pana la ghetarul Girose, de unde vei putea vedea panorama intregii zone. De aici schiorii coboara pe partiile de pe vaile inalte ale muntelui, poposind din cand in cand, pentru a admira salbatica frumusete a lui Meije.

Cand intunericul se lasa peste crestele muntilor, in statiunile din Hautes-Alpes, se aprind luminile in adevarate cascade, pe strazile inguste acoperite de zapada. In departare se vad partiile de schi stralucind in lumina neoanelor. Imaginea acestor rauri de lumina incanta turistii in noptile feerice petrecute in Hautes-Alpes.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ