Iubesc natura şi nimic nu mi se pare mai relaxant decât o plimbare sau o alergare pe alei înconjurate de verdeaţă, cu arbori cât mai înalţi şi stufoşi, în lumina caldă a dimineţii. Vara asta am ieşit destul de des în parc, iar acum, că se apropie vremea capricioasă, profit de fiecare zi pentru a mă bucura de culorile frumoase ale toamnei şi de soare, cât încă mai e pe cer.

În weekendul prelungit petrecut la Munchen, am avut parte de un timp pe cinste, cu doar câţiva stropi de ploaie, iar în rest, strălucire şi cer albastru. Duminică a fost cea mai frumoasă zi, am trăit-o în pas de melc, fără grabă şi fără “vânătoare” de obiective turistice. Stăteam şi mă gândeam că de atâtea ori sunt pe fugă în vacanţe, încât mi-e greu să mă relaxez total, numărând orele şi minutele pe care le mai am la dispoziţie pentru a vedea (şi fotografia!) n locuri şi atracţii. Însă de data asta am renunţat la frâiele vitezei şi m-am lăsat purtată de tihnă, de sentimentul plăcut că ziua asta o voi dedica mai mult oamenilor şi mai puţin listelor de bifat. Desigur, o tonă de poze tot am făcut…

După o dimineaţă ce a trecut lent, am zâmbit soarelui şi am ieşit la un prânz cochet, cum îi şade bine unei zile de duminică. Trei fete, răsfăţate de căldura plăcută de toamnă, pe străzile unui oraş încă dormitând. Asta la prima vedere, pentru că metroul era plin de oameni entuziasmaţi, care participaseră în dimineaţa respectivă la Maraton, iar acum se întorceau acasă cu medaliile de gât. Trenurile erau invadate de o mare de rucsacuri roz, brand-uite ca atare, iar aerul vibra de energia alergătorilor. M-am simţit, la rândul meu, energizată, dar şi nerăbdătoare să văd locaţia pe care una dintre prietenele mele o alesese ca destinaţie de prânz. Se numeşte Golden Bar şi e un fel de bistro graţios, cu o sală mare, înaltă, decorată cu hărţi aurite. Candelabrele elegante, dar în acelaşi timp moderne, completau de minune locul acela atât de agreabil. Şi ceilalţi clienţi păreau la fel de binedispuşi ca noi, stând la poveşti la un pahar de bere. Pe scurt, totul a fost perfect: servirea, atmosfera şi, mai ales, mâncarea. Am savurat un pui cu orez şi sos, gătit în stil indian, pentru că preparatele bavareze nu îmi plac deloc. Alături de un pahar de vin rose şi de conversaţia cu prietenele mele, prânzul a fost divin.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am ridicat de la masă cu şi mai mult chef de viaţă, de gustat şi simţit fiecare clipă din vacanţa pe care o trăiam atât de intens. Şi cum după un prânz delicios o plimbare este ideală, am luat-o încet spre Grădina Englezească (Englischer Garten), un parc imens din centrul oraşului, în căutare de relaxare la firul ierbii.

Grădina Englezească a lua naştere în anul 1789, la iniţiativa lui Sir Benjamin Thompson, aflat în serviciul principelui elector Carl Theodor. Thompson a propus ca, pe timp de pace, soldaţii să desfăşoare activităţi civile, ca grădinărit sau agricultură, motiv pentru care s-a luat decizia de a se amenaja spaţii verzi în oraşele garnizoane. Grădinile le-ar fi adus soldaţilor un plus de cunoştinţe, dar ar fi servit şi ca zone de relaxare deschise pentru public. În Munchen, ideea a fost binevenită, mai ales că, la acea vreme, oraşul avea un singur parc, Hofgarten.

Iniţial, grădina pentru militari ocupa un spaţiu de doar 800 pe 200 de metri, însă, ulterior, aceasta a ajuns să fie doar o mică parte dintr-un parc imens, dezvoltat de-a lungul anilor. Pentru extinderea grădinii, principele Carl Theodor a apelat la arhitectul peisagist Friedrich Ludwig von Sckell, care studiase în Anglia şi care a dat parcului un aspect tipic englezesc. Astfel, deşi la început se numea Parcul Theodor, treptat a ajuns să fie cunoscut ca “Grădina Englezească”, datorită stilului de amenajare. Deschiderea oficială a parcului a avut loc în primăvara anului 1792, iar de atunci acest spaţiu a devenit foarte apreciat de locuitori şi de turişti deopotrivă, ca zonă ideală pentru relaxare şi practicarea diferitelor sporturi. În fiecare an, în Grădina Englezească păşesc 3,5 milioane de persoane.

Citește și:  Namibia : Țări de vizitat

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Grădina ocupă o suprafaţă uriaşă, de aproape 4 kilometri pătraţi, aleile şi drumurile din interiorul ei având o lungime totală de 75 de kilometri. Peste 100 de poduri se află în acest parc imens, care, în weekend, devine un furnicar de oameni şi bună-dispoziţie. Fiind atât de mare, nici nu se creează înghesuială, deşi sunt mulţi oameni ieşiţi la plimbare. Aleile centrale sunt aglomerate, într-adevăr, însă majoritatea spaţiilor verzi, extrem de ample, rămân libere şi dau senzaţia de spaţiu aerisit. Pe malul apei, am zărit gâşte şi raţe, iar printre crengile copacilor se alintau tot felul de păsărele gureşe.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În Grădina Englezească, poți să te relaxezi în zeci de moduri, astfel că eu am perceput-o ca pe un turn babel care adună în cadrul său oameni diferiţi, cu ceva în comun: poftă de viaţă. În aer, plutea dorinţa de a profita de weekend din plin. Fie că au ieşit la alergat, se plimbă pe jos, cu bicicleta sau trotineta, singuri sau în companie, joacă fotbal sau alte sporturi, beau o bere, stau pe iarbă cu o carte alături, oamenii aflaţi în Grădina Englezească sunt, pur şi simplu, fericiţi. Nu ştiu dacă era de vină vremea destul de caldă pentru această perioadă, însă totul în acea zi părea idilic, numai zâmbete şi pace.

Unde sunt nemţi, e şi bere, iar băutura atât de iubită nu putea să lipsească tocmai din Englischer Garten. Principala grădină de bere are 7000 de locuri şi se află lângă Turnul Chinezesc, unul dintre construcţiile neenglzeşti ale parcului. Pagoda are o înălţime de 25 de metri, fiind realizată după o schiţă din 1789. Desigur, mai există şi alte locuri unde se poate bea o bere, cum ar fi restaurantele Seehaus şi Aumeister sau terasa de pe lacul Kleinhesseloher. Grădina este mângâiată şi de apele râului Isar.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am trecut şi pe lângă ceainăria japoneză, o căsuţă simpatică, deschisă în anul 1972 şi situată în partea de sud a parcului, pe o insulă artificială la Schwabinger Bach. În mod regulat, aici au loc ceremonii japoneze de servire a ceaiului, însă la acel moment era închisă, aşa că m-am mulţumit să o observ pe dinafară, ascunsă în spatele unor tufişuri colorate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În parc, am remarcat şi templul grecesc cunoscut ca Monopteros, format din mai multe coloane dispuse circular, ce susţin un acoperiş. Construit în 1836, Monopteros se află pe un mic deal, astfel că de acolo poţi privi o panoramă frumoasă asupra parcului şi chiar a oraşului. Am admirat linia orizontului şi conturul turnurilor-simbol din Munchen. Alături de ceilalţi oameni aşezaţi printre colonade, am făcut o baie de soare, privind cu încântare la pajiştea verde care se întindea în faţă.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mă simţeam plină de energie, aşa că nu am avut răbdare să stau prea mult pe iarbă, ci am luat aleile la pas, printre plimbăreţi, alergători şi biciclişti, iar după ceva mers am ajuns într-o zonă mai sălbatică şi mai puţin populată, cu arbori înalţi, care aşternuseră pe jos un covor de frunze galbene. Ziua a continuat în acelaşi registru de sărbătorit momentele simple, iar duminica mea la Munchen a fost o adevărată baie de fericire.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.