Este una dintre cele mai mari rezervaţii din provincia Western Cape, fiind situată în oraşul Overberg, în apropierea celui mai sudic punct al Africii. Ca suprafaţă, rezervaţia naturală De Hoop se întinde de-a lungul a 34.000 hectare şi deţine cinci kilometri de mare, în cadrul a ceea ce s-a numit zona marină De Hoop, protejată prin lege.

De Hoop1

Rezervaţia naturală De Hoop se află pe lista patrimoniului UNESCO şi reprezintă un obiectiv turistic extrem de popular. Evident, flora şi fauna sunt principalele sale atuuri.

Relieful cuprins de-a lungul rezervaţiei naturale De Hoop este spectaculos, îmbinând coasta maritimă cu regiuni mlăştinoase, stânci calcaroase cu dune acoperite de verdeaţă şi munţii Potberg cu nenumărate golfuleţe însorite.

Faima acestei rezervaţii se leagă însă de regatul floral al zonei Capului, cel mai mic regat floral din lume. Este vorba despre un regat floral pe cale de dispariţie, ceea ce îl face cu atât mai preţios. Vegetaţia care predomină este cea de fynbos, tipică Africii de Sud şi foarte adaptabilă atât în regiuni secetoase, cât şi în cele cu grad ridicat de umiditate.

Dintre cele 1500 de specii de plante fynbos, 34 sunt endemice, cresc numai în această rezervaţie naturală şi impresionează printr-o diversitate de culori extrem de vesele. Pot fi admirate patru forme de vegetaţie fynbos: proteas, adică arbuşti înalţi cu frunze mari, ericaceae, adică arbuşti cu aspect de buruiană, restyos, adică nişte plante căţărătoare de culoare roşie şi geophytes, adică bulbi care reţin foarte multă apă.

Din punct de vedere al climei, rezervaţia naturală De Hoop se caracterizează prin veri fierbinţi şi ierni blânde. Luna august este cea mai ploioasă, iar în această perioadă apare şi ceaţa pe mare.

De Hoop11

Istoria rezervaţiei naturale De Hoop se întoarce mult în timp, în urmă cu câteva mii de ani. Pe atunci, în aceste locuri, oamenii din epoca de piatră vânau animale şi culegeau plante pentru hrana zilnică. Apoi, în zonă şi-au făcut simţită prezenţa triburile nomade Khoi Khoi care au locuit o bună perioadă de timp în sudul Capului, de-a lungul coastei De Hoop.

În secolul al XVIII-lea, regiunea Overberg şi inclusiv suprafaţa actuală a rezervaţiei naturale De Hoop a început a fi colonizată de către olandezi. De-a lungul unui secol, în zonă au locuit şi şi-au lăsat amprentele o serie de proprietari de ferme de oi merino, crescători de cai şi vite şi, nu în ultimul rând, agricultori. Cea mai veche fermă din De Hoop pare să fi aparţinut unui anume Peter Lourens Cloete care conducea o crescătorie de cai spanioli.

În anul 1956, fermele De Hoop au fost cumpărate de către administraţia provinciei Capului. Un an mai târziu, a fost inaugurată rezervaţia naturală De Hoop.

Autorităţile au continuat să cumpere parcele de pământ din vecinătate, astfel încât suprafaţa parcului să crească şi mai mult. Obiectivul acestui proiect urmărea salvarea unor specii de animale specifice Africii de Sud şi aflate în pericol de dispariţie. Era vorba, în special, de zebra de munte a Capului şi antilopa lira bontebok. Cele două specii au fost crescute în acest parc şi înmulţite, apoi o parte dintre exemplare au fost vândute către proprietari privaţi.

Începând cu anul 1970, obiectivul rezervaţiei naturale De Hoop s-a schimbat. Accentul a căzut pe floră mai mult decât pe faună, iar administratorii s-au concentrat pe conservarea ecosistemului specific provinciei Western Cape.

Citește și:  Insula Woodford: Obiective turistice Australia - Woodford

De Hoop111

În 1986, cei cinci kilometri de apă aflaţi în proprietatea rezervaţiei naturale De Hoop au fost proclamaţi drept zonă marină protejată prin lege, un adevărat enorm sanctuar marin. Prin acest pas s-a urmărit şi conservarea resurselor de pe coasta marină a regiunii Overberg.

În prezent, rezervaţia naturală De Hoop dispune de numeroase specii de animale şi păsări. Există aici în jur de 85 specii de mamifere, printre care şi preţioasele zebre alpine şi antilopele lire bontebok. Printre locuitorii banali ai rezervaţiei se numără elanul, babuinul, mangusta, caracalul, căprioara şi leopardul.

În ceea ce priveşte păsările, rezervaţia dispune de 260 de specii, atât păsări migratoare, cât şi păsări care trăiesc aici în mod continuu. Printre acestea, se găsesc şi câteva specii de păsări marine. Cea mai interesantă pasăre cu care se mândreşte rezervaţia naturală De Hoop este vulturul alpin, care poate fi văzut de-a lungul munţilor Potberg.

Viaţa marină este şi ea extrem de gălăgioasă. Au fost înregistrate peste 250 specii de mamifere marine, de genul delfinilor şi focilor pe care turiştii le pot vedea cu ochiul liber, de pe plajele coastei De Hoop. Balenele sudice sunt un reprezentant de seamă al apelor din această rezervaţie şi se lasă admirate anual, între lunile mai şi decembrie, în cadrul perioadei de împerechere.

De Hoop1111

Bineînţeles, există şi numeroase activităţi extrem de interesante care se adresează direct turiştilor. De exemplu, plimbările pe munte. Rezervaţia naturală De Hoop este prevăzută cu nenumărate trasee montane, mai uşoare, dar şi mai dificile, în funcţie de preferinţele şi capacităţile fizice ale fiecăruia. Se organizează drumeţii în regiunea mlăştinoasă. Plajele coastei De Hoop atrag foarte mulţi vizitatori, nu numai pentru stat la soare, ci şi pentru înot sau snorkeling în bazine naturale, formate între stâncile coastei. Turiştii îndrăgostiţi de animale au la dispoziţie o provocare extraordinară: un traseu al balenelor. Acesta se organizează de-a lungul a cinci zile şi se bucură de succes atât de mare, încât participarea se face prin rezervare din timp.

Zona marină protejată De Hoop propune şi ea activităţi cu caracter educativ. În primul rând, turiştii nu au voie să pescuiască şi nici să deranjeze vieţuitoarele de aici. Învaţă în acest mod să respecte natura şi comorile ei ascunse. Acest loc reprezintă şi locul preferat al balenelor sudice, care vin anual să se împerecheze în apele De Hoop. Se pare că ar fi vorba de 120 de balene care populează regiunea în fiecare an.

Rezervaţia naturală De Hoop oferă turiştilor şi o sumedenie de facilităţi moderne, inclusiv cazare. Administratorii acestui parc au propuneri diverse, în funcţie de buzunarul fiecăruia. Familiile se pot caza fie în locuinţe de cinci stele, fie în tabere de locuit, unde fiecare îşi aduce mâncare şi băutură de acasă. Nici iubitorii de viaţă la cort nu sunt ignoraţi, special pentru ei fiind amenajată o zonă de camping. Turiştilor înstăriţi li se oferă chiar şi pachete speciale pentru luna de miere în cadrul rezervaţiei, tinerilor însurăţei fiindu-le garantate servicii de lux, intimitate şi extrem de mult romantism.

Locurile de picnic sunt extrem de numeroase şi se întind de-a lungul întregii rezervaţii.

De Hoop11111

Acest minunat obiectiv turistic este deschis publicului zilnic, între orele 7.00 şi 18.00 şi poate fi vizitat în mod gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.