Este vorba despre o destinație turistică atrăgătoare prin prisma provocărilor pe care le lansează vizitatorilor săi. Rezervația naturală Swartberg dispune de un traseu ce poate fi străbătut în nu mai puțin de cinci zile și își supune turiștii unor temperaturi extreme.

Acest minunat obiectiv turistic se află în provincia Western Cape a Africii de Sud, în apropierea orașelor Prince Albert și De Rust. Este mărginită la nord și la vest de alte două rezervații naturale care nu sunt deschise publicului – Gamkaaport, respectiv Towerkop, dar ca orientare pe hartă, rezervația naturală Swartberg se găsește la limita dintre regiunea semideșertică Great Karoo și o regiune semideșertică muntoasă, Klein Karoo.

Rezervația naturală Swartberg acoperă o suprafață de 121.000 hectare, dar este gestionată împreună cu cele două rezervații naturale vecine, astfel că se ajunge la o suprafață totală de 180.000 de hectare.

Se bucură nu numai de o mare diversitate a faunei și florei, ci și de valoare istorică. Actualul teren pe care se află astăzi rezervația naturală Swartberg a reprezentat, cu foarte mult timp în urmă, un teritoriu locuit de celebrele triburi indigene africane, San. Dovada o constituie numeroasele grote și peșteri ale rezervației naturale Swartberg în care au fost descoperite foarte multe creații specifice civilizației San – arta pe piatră. S-au găsit și multe artefacte care atestă că zona a fost inițial un soi de așezare umană întemeiată de africanii San.

Ceva mai târziu, în aceeași regiune își fac apariția coloniștii olandezi. S-a întâmplat în jurul anului 1700. Coloniștii europeni au luat în stăpânire actuala întindere a rezervației naturale Swartberg și au înființat aici ferme agricole și ferme de animale. Pentru a înlesni accesul, ei au construit și trei drumuri principale care să facă legătura între Great Karoo și Klein (sau Little) Karoo. Aceste au rămas valabile până în zilele noastre, fiind considerate drumuri istorice: ruta feroviară Toorwaterpoort, drumul Meiringdpoort și trecătoarea Swartberg, un drum construit de către Thomas Baine la o altitudine de 1500 metri deasupra nivelului mării și care asigură traversarea munților Swartberg la bordul mașinii.

Valea Gamkaskloof, cunoscută și sub numele de Iadul, a fost descoperită de coloniști abia în jurul anului 1830 și deși reprezenta o regiune ideală pentru activități specifice fermierilor, accesul în vale s-a făcut exclusiv pe jos, până după 1960, când s-a construit o șosea, pornind de la trecătoarea Swartberg. În prezent, valea Gamkaskoof a fost declarată sit istorico-cultural și se află înscrisă pe lista patrimoniului mondial. Ea reprezintă una dintre principalele atracții ale rezervației naturale Swartberg și este deschisă publicului larg. Aici au fost amenajate principalele locuri de cazare a turiștilor, într-o atmosferă relaxantă.

Pensiunile istorice, nouă la număr, nu sunt altceva decât fostele locuințe ale fermierilor olandezi din secolul al XIX-lea, locuințe restaurate și care se închiriază unor grupuri mari de vizitatori. Casele sunt lipsite de utilități tipice vieții moderne, provocând pe turiști să se adapteze unor condiții de viață specifice vechilor locuitori ai văii. Există și o tabără spațioasă pentru corturi.

Se pot desfășura o serie de activități în aer liber, pe întinsul acestei văi: plimbări, pescuit, pândirea păsărilor, picnicuri pe malul râului Gamba și chiar vizitarea rămășițelor unei mori norvegiene foarte vechi. În compania ghidului se poate face vechiul traseu al măgărușilor, care urcă din valea Gamkaskloof până în munții Swartberg. Este vorba despre singurul „drum” comercial ce a existat în zonă înainte de 1962. Transportul cu măgărușii este și astăzi valabil și face parte din activitățile turistice preferate.

Rezervația naturală Swartberg dispune de o vegetație bogată și variată. Există fynbos de munte, vegetație semideșertică, arbuști de câmpie, salcâmi, tufișuri spinoase și specii floricole geofite. Se întâmplă ca unele plante să înflorească de-a lungul întregului an, însă majoritatea lor înfloresc numai pe perioada primăverii. Toamna este anotimpul preferat al plantelor din clasa Protea care înfloresc în culori minunate, atrăgând turiștii pasionați de peisajele florale. Cea mai rară plantă a rezervației Swartberg este Protea Venusta care înflorește exclusiv pe crestele munților Swartberg, între perioada lunilor decembrie și februarie.

Animalele sunt și ele dintre cele mai diverse. Nelipsite sunt speciile de antilope, ca în orice rezervație a Africii de Sud. Gazela, capra de munte, antilopa de câmpie, Marele Kudu se pot observa cu ușurință, cu toate că nu sunt tocmai cele mai sociabile viețuitoare ale rezervației naturale Swartberg. Principalele mamifere de dimensiuni modeste care trăiesc în această rezervație sunt damanii de stâncă și babuinii. Turiștii cei mai norocoși au ocazia să vadă leoparzi pe înălțimile munților Swartberg sau măcar șacali. În ce privește păsările, rezervația naturală Swartberg se mândrește cu 130 de specii, principalele fiind păsările acvatice. Vedeta rezervației este vulturul negru. Sunt multe specii de vulturi, cele mai maiestuoase fiind vulturul pescar african și vulturul marțial.

Regele pescărușilor din rezervația naturală Swartberg este pescarul cenușiu, o pasăre extrem de lacomă, care trăiește numai în Africa de Sud și are o tehnică complicată, dar eficientă de prins peștii din apă. Alături de el își duc viața și numeroase păsări cântătoare și păsări nectariniide.

Turiștii nu se pot mărgini la o singură vizită în cadrul rezervației naturale Swartberg. Cei mai mulți se reîntorc, atrași de numeroasele posibilități de petrecere a timpului în aer liber. De mare succes se bucură zona lacului Gamkapoort și malurile râului cu același nume, unde se pot practica mai multe sporturi de apă: pescuit, înot, plimbarea cu canoe sau chiar cu barca cu vâsle.

Drumețiile sunt nenumărate, iar cea mai bună perioadă pentru ele este cea cuprinsă între lunile aprilie – mai și septembrie – octombrie. Un traseu faimos este cel care poartă numele rezervației și se poate parcurge în cinci zile de mers pe jos. Traseul Swartberg este, evident, marcat de câteva cabane unde turiștii pot petrece nopțile. Capătul traseului se află adânc în munții Swartberg și răsplătește pe turiști cu numeroase grote foarte vechi în care se mai află unele urme ale trecerii pe acolo a celebrilor africani San. De menționat că de-a lungul traseului nu se pot plimba simultan mai mult de 18 persoane.

Pasionații de experiențe 4×4 își pot găsi de lucru în cadrul rezervației naturale Swartberg. Au fost amenajate câteva rute interesante, deși nu la fel de numeroase ca traseele pentru drumeții.

Turiștii trebuie să rezerve în prealabil un tur de vizitare al rezervației, la telefon sau prin mail. Accesul se face contra cost, la porțile principale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.