Insula Rowley Shoals este un grup de atoli de corali în sudul Mării Timorului, la 260 km vest de orașul Broome, în nord vestul coastei australiene, la vârful celei mai largi platforme de recif continentali din lume. Vulcanii acvatici după ce au erupt din ocean și au format insulițe, acestea au fost colonizate cu corali care trăiesc la o temperatură constantă de 27C°.

Fiecare atol acoperă o arie de 80-90 km² între marginile recifului, inclusiv lagunele, ariile de pământ fiind neglijabile. Acestea aparțin Australiei de Vest. Aceste insule ies abrupt din ocean, unindu-se cu recifurile Scott și Seringapatam care sunt localizate pe aceeași platforma subacvatică continentală. Au fost botezate în cinstea căpitanului Rowley care a cartografiat pentru prima oară această zonă. Se presupune ca pescarii din Indonezia au vizitat pentru prima oară recifurile, la începutul secolului al XVIII-lea, adunând castraveți de mare, carapace de broască țestoasă sau aripioare de rechin. Ei cunoșteau aceste insule cu denumirea de Pulau Pulo Dhaoh, nume dat de băștinași.

Alți pescari din Insula Roti, din sudul Timorului, au vizitat insulele Rowley Shoals, numindu-le Pulau Bawa Angin. Chiar recifelor individuale li s-au dat nume: Reciful Sirenelor-Mermaid Reef, cel mai nordic atol cu o lagună, închisă de o margine de corali. Reciful care se ridică direct din apa de 440 m adâncime, a fost botezat după numele vasului descoperitorului său. Clerke Reef, de asemeni numit Minstrel Shoal este așezat la 23 km sud vest de Mermaid Reef, cu o lungime de 15 km pe direcția nord-sud și o lățime de 6 km. Insula are un deal de 2 m de nisip la capătul nordic, cu pietre uscate spre vest și est, cu o lagună cu bucăți de recif, în apa cu adâncimea de 390 m, numele fiindu-i dat după un vânător de balene care a descoperit-o între 1800-1809. Imperieuse Reef, la aproximativ 35 km sud vest de reciful Clerke, este așezat spre sud vestul extrem al grupului de atoli. Are o lungime de 16 km și o lățime de 8 km.

Aglomerările de corali de 3 m înălțime mărginesc cele două lagune ale recifului. Spre extremitatea nordică a insuliței este un far pentru navigație care iese din oceanul de 230 m adâncime, direct pentru a avertiza vasele de existența acestor atoli în zonă. O insulă nisipoasă este legată de Reciful Imperieuse.

Numele său este dat după numele vasului pe care cartograful l-a folosit când a descoperit-o în 1800. Acestea (Clerke și Imperieuse Reefs) au fost declarate parcuri marine în 1990, Mermaid Reefs fiind parc național din 1991 toate pentru a proteja coralii, care sunt și vor fi monitorizați. Aici trăiește o specie de pești care poate fi întâlnită doar aici în lume:Psychrolutes occidentalis sau australian sculpin.

Din 1977 diferite vase au început să pescuiască și să facă scufundări în apele recifurilor. În zonă este permis accesul cu un permis special, deorece este o rezervație naturală de patrimoniu mondial, cu 233 specii de coral și 688 specii de pești, fiind locul unde trăiesc specii unice în lume. Excursiile pentru scufundări și observații se organizează din orașul Broome si se desfășoară pe mai multe zile pentru ca doar drumul până la atoli durează 12 ore.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ