Luna a fost dintotdeauna o sursa de veneratie si mirare pentru umanitate. Aceasta a fost venerata si temuta si i-a inspirat pe multi scriitori si oameni indragostiti. Luna este singura lume extraterestra pe care o putem vedea cu ochiul liber, iar oamenii au mers pe suprafata sa. Insa ce este de fapt Luna si care este originea ei? Luna este definita ca un obiect ce orbiteaza in jurul planetei. Aceasta este satelitul natural al Pamantului, iar cand vine vorba de sateliti, planeta noastra nu e singura care are unul. Cele mai multe planete din sistemul solar au de asemenea sateliti care le orbiteaza. Satelitii planetelor variaza ca numar, de la un satelit (in cazul Pamantului) pana la 66 de sateliti (in cazul planetei Jupiter). Doua dintre planetele din sistemul solar nu au sateliti, si anume: Mercur si Venus. Uranus are 27 de sateliti, Marte are 2, Saturn are 62, iar Neptun are 13.
Satelitii planetelor variaza foarte mult ca dimensiune. Cel mai mic satelit este satelitul Deimos al planetei Marte, care are diametrul de 11 kilometri. Cel mai mare satelit este Ganymede (al planetei Jupiter), care are diametrul de 5262 de kilometri. Prin comparatie, Ganymede este mai mare decat insasi planeta Mercur. Luna are un diametru de 3476 de kilometri. Toti satelitii orbiteaza in jurul planetelor lor si deasemenea se invart in jurul propriei axe. Lunii ii ia putin peste 27 de zile sa orbiteze in jurul Pamantului. Unii sateliti, inclusiv al nostru, orbiteaza in ceea ce se numeste “rotatie sincrona”. In acest caz, timpul necesar Lunii pentru a completa o orbita in jurul Pamantului este egal cu timpul necesar pentru ca aceasta sa faca o rotatie completa in jurul axei sale. Acest lucru inseamna ca Luna are mereu aceeasi fata intoarsa catre planeta.
Caracteristici deosebite ale satelitilor
Cei mai multi sateliti sunt alcatuiti in principal din roca, gheata sau o combinatie a acestora. Acestia sunt mult mai putin densi decat planetele si nu au nuclee de metal. Cativa dintre ei, cum ar fi Titan (satelitul lui Saturn), au chiar si o atmosfera groasa. Aceasta atmosfera ii face pe astronomi sa creada ca ar putea exista o forma de viata pe acest satelit. Intrucat majoritatea satelitilor nu au atmosfera, acestia nu au nicio protectie naturala impotriva meteoritilor. Cei mai multi sateliti din sistemul nostru solar au suprafete pline de cratere. Multi dintre acesti sateliti afiseaza de asemenea un numar mare de caracteristici de suprafata unice, cum ar fi vai de rift adanci, falii gigantice, etc.
Jupiter are unii dintre cei mai fascinanti sateliti din sistemul solar. Cei patru sateliti principali (Ganymede, Io, Europa si Callisto) sunt cunoscuti sub numele de “sateliti galileeni”, deoarece au fost studiati pe larg de catre astronomul Galileo Galilei in anii 1600. Satelitul Io este interesant pentru faptul ca a fost primul satelit pe care s-a observat prezenta activitatii vulcanice. Nava spatiala Voyager a descoperit cratere vulcanice masive care expulzau sulf topit pana la sute de kilometri in spatiu. Un alt satelit interesant este Europa. La exterior, acesta pare a fi o minge de gheata. Insa, astronomii cred ca sub aceasta gheata se afla un ocean lichid. Daca acest lucru este adevarat, atunci satelitul Europa ar putea fi un candidat bun pentru prezenta vietii extraterestre. Se crede ca forme de viata primitive ar fi putut evolua in apropierea izvoarelor hidrotermale, similare cu cele descoperite recent pe Pamant.
Originea Lunii si a celorlalti sateliti
Astronomii nu sunt siguri cum s-au format satelitii planetelor si de unde provin acestia, insa exista un numar de teorii care ar putea explica aceste lucruri. Se crede ca multi dintre satelitii mici sunt asteroizi ce au fost capturati. In primele zile ale sistemului solar, milioane de bolovani cosmici cutreierau cerurile. Majoritatea acestor bolovani s-au format din materialele ramase dupa formarea sistemului solar. Altii ar fi putut fi ramasitele unor planete care s-au spart in bucati in urma unor coliziuni cosmice. Unii dintre acesti bolovani ar fi putut fi capturati de atractia gravitationala a planetelor, devenind astfel sateliti. Satelitii mai mari sunt ceva mai dificil de explicat. Unii dintre ei ar putea fi originari dintr-o zona a sistemului solar numita “centura Kuiper” (o zona aflata la marginea exterioara a sistemului solar care este populata de mii de obiecte mici asemanatoare cu niste planete). Ocazional, fortele gravitationale pot trimite unele din obiectele din centura Kuiper pe un drum catre sistemul solar interior, unde acestea pot fi capturate de una dintre planete. Este posibil ca cei mai mari sateliti din sistemul solar sa se fi condensat de fapt din nebuloasa solara primordiala care a creat soarele si celelalte planete.
Multi astronomi cred ca Luna s-a rupt de Pamant acum cateva miliarde de ani. Mostrele de roca aduse inapoi de misiunile Apollo au aratat ca Luna are o compozitie similara cu cea a Pamantului. Se crede ca o ciocnire cu un obiect mare ar fi putut rupe o bucata din Pamantul timpuriu. Aceasta bucata s-a transformat apoi intr-o sfera si a realizat o orbita stabila in jurul planetei. Desi aceasta este cea mai populara teorie in ceea ce priveste formarea Lunii, ea nu este singura. Multi oameni cred ca Luna a fost de fapt capturata de Pamant, dupa ce s-a format in alta parte. Aceasta ar putea fi chiar si un obiect din centura Kuiper, la fel ca in cazul multor alti sateliti ai planetelor.
Destinul satelitilor
Cand ne uitam in sus la Luna, este greu sa ne imaginam Pamantul fara ea. Insa, in viitor s-ar putea sa nu mai avem aceasta Luna. Satelitii nu sunt in niciun caz permanenti. Prin efectuarea unor masuratori precise cu ajutorul fasciculelor laser, oamenii de stiinta au descoperit ca Luna se indeparteaza de Pamant cu o rata de aproximativ 2 centimetri pe an. Cu milioane de ani in urma, Luna se afla mult mai aproape decat astazi. De fapt, pe vremea cand dinozaurii umblau pe Pamant, Luna arata mult mai mare deca o vedem noi acum. Astronomii cred ca Luna se va elibera de gravitatia Pamantului si va rataci in cosmos. Si alti sateliti se confrunta cu un destin similar. Phobos, unul din satelitii planetei Marte, se apropie de planeta. El isi va incheia viata patrunzand in atmosfera planetei si prabusindu-se pe suprafata acesteia.
Multi alti sateliti din sistemul solar vor fi in cele din urma rupti de catre fortele mareice ale planetelor pe care le orbiteaza. Inelele care inconjoara planetele exterioare s-au dovedit a fi compuse din particule mici de roca si gheata. Acestea s-ar fi putut forma atunci cand un satelit sau mai multi au fost pulverizati de gravitatia planetei. In timp, aceste particule s-au raspandit in inelele delicate pe care le vedem astazi. Alti sateliti, care se afla in apropierea inelelor, au rolul de a mentine integritatea acestora. Gravitatia satelitilor impiedica particulele sa scape de pe orbita sau sa cada inapoi pe planeta. Acesti sateliti sunt numiti “sateliti pastori”. Daca acesti sateliti nu ar exista, inelele minunate ale planetei Saturn ar fi disparut cu milioane de ani in urma.
