Sarpele de porumb (Elaphe guttata) este unul dintre cei mai interesanti serpi sobolan din America de Nord, din punct de vedere al coloritului portocaliu-deschis cu pete rosii. Traieste numai in regiunile din sud-estul si centrul Statelor Unite ale Americii.

In regiunile vestice ale Americii de Nord traieste o specie asemanatoare, numita sarpele sobolan al lui Emory (Elaphe guttata emoryi) care are culoarea cenusie cu pete gri-maronii.

Aceste specii stau pe sol, in copaci sau pe cladiri, sub pietre, sub busteni sau alte resturi. Partea laterala si cea ventrala, precum si partea laterala si cea dorsala se intalnesc in unghi drept, formeaza niste muchii, care maresc aderenta corpului la ziduri sau la trunchiurile copacilor.

Sarpele de porumb are corpul suplu, foarte musculos, lung de 1-1,8 m, acoperit de solzi ca niste placi, capul ingust si ochii mari.

Acesti serpi se imperecheaza la sfarsitul iernii.

sarpele de porumb

Reproducerea este ovipara, femela depune la o luna dupa imperechere aproximativ 25 de oua odata, intr-un loc cald si umed, in vegetatia aflata in descompunere, apoi le abandoneaza complet. Ouale sunt albe, alungite si au coaja moale. Dupa o perioada de 10 saptamani, ies puii care se hranesc cu soparle mici.

Datorita faptului ca se hraneste cu mici rozatoare (sobolani, soareci), sarpele de porumb este util pentru fermieri. Isi omoara prada prin strangere, sufocand-o, este un bun catarator in copaci, unde prinde lilieci si diferite pasari. In general, este un animal nocturn, insa in perioadele mai racoroase ale verii este activ si ziua.

Cand se simte amenintat, isi vibreaza coada foarte rapid, se trage putin inapoi si este pregatit sa atace. Nu este un sarpe agresiv, musca destul de rar. Cand este prins obisnuieste sa elimine o secretie foarte urat mirositoare.

Sarpele de porumb face parte din ordinul Squamata si familia Colubridae. In mediul natural traieste 6-8 ani, in captivitate poate ajunge si la 23 de ani.

Video – Sarpele de porumb (Elaphe guttata):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.