In anul 1904, paleontologul Ferdinand Broili a descoperit in Texas, fosile care apartineau reptilei Seymouria. Conform studiilor efectuate, aceasta a trait in Permianul inferior, in urma cu 290 de milioane de ani. Era o reptila de mici dimensiuni, lungimea corpului ei masura 60 de centimetri si prefera zonele umede de campie.
Sira spinarii era robusta, iar picioarele le avea lungi si puternice. In privinta pielii, se crede ca era uscata si ca dispunea de posibilitatea de a pastra apa in organism. Oamenii de stiinta considera ca era capabila sa elimine excesul de sare din sange, cu ajutorul unei glande, situata in nas.
Datorita trasaturilor specifice reptilelor, pe care le detinea Seymouria, putea sa supravietuiasca in conditiile climatice dificile in care traia, motiv pentru care aceasta putea vietui atat in apa, cat si pe uscat. Craniul acestei reptile era asemanator cu cel al amfibienilor si avea botul rotunjit.
Atat pe maxilar, cat si pe cerul gurii, se aflau dintii, care o ajutau sa se hraneasca cu insecte si animale mici. In apropierea capatului botului se situau narile. De asemenea, exista posibilitatea ca aceasta sa fi fost dotata cu organe de simt, care ii permiteau sa simta daca se aflau alte animale prin preajma sau obiecte.
In lateralele craniului reptilei Seymouria se aflau fire de par foarte subtiri, prevazute cu celule senzitive. Celulele acestea o ajuta sa simta orice prezenta din apa, deoarece, atunci cand avea loc o miscare in apa, reactionau, reprezentand un foarte bun sistem de detectare a posibilelor pericole.
In perioada in care se afla pe uscat, se crede ca aceasta reptila mergea in cautarea insectelor sau a micilor amfibieni, sau chiar a oulelor de reptile, cu care se hranea uneori.
In privinta manierei in care isi procura hrana, se considera ca reptila Seymouria era un animal care se adapta foarte bine ocaziilor care i se iveau, ratacind pentru a gasi hrana, atat pe uscat, in campiile umede, cat si in mlastinile intunecate.
