Nu mi-am făcut eu multe planuri pentru vacanţa la Paris, dar catedrala Notre Dame s-a aflat pe lista de „must see”, undeva pe primele locuri. Eram tare nerăbdătoare s-o văd, aşa că încă din prima zi petrecută aici mi-am propus să bifez acest obiectiv.

Ajunsă la Paris după miezul zilei, am luat un prânz târziu, după care m-am întors la hotel pentru a face rost de o hartă. Am pornit apoi agale spre centru, fără să mă preocup prea tare de direcţia în care merg, doar admirând clădirile cochete care se ridicau la stânga şi la dreapta mea, uşile cu oboloane atât de diverse, bicicletele şi celelalte mici detalii atât de franţuzeşti întâlnite la tot pasul pe stradă. După un ocol ca la carte, cum bine îi şade unui turist, am ajuns pe malurile Senei. Se făcuse deja seară, dar soarele a fost îngăduitor cu mine şi a mai stăruit pe cer, strecurându-se printre norii cenuşii şi zâmbindu-mi complice. M-am plimbat prin micul parc de pe Quai de la Tournelle şi am surprins un peisaj superb, aproape ireal, cu clădirile luminate de razele soarelui, între cerul şi apa cenuşii. De aici, a fost foarte uşor să găsesc catedrala, având în vedere că este amplasată în mijlocul oraşului şi domină cu prezenţa sa impunătoare Ile de la Cité, insula de pe Sena. În plus, sunt şi ceva panouri care indică direcţia, pentru cei care nu stau prea bine cu simţul orientării.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

I-am văzut de departe turla ascuţită, aşa că am grăbit pasul spre podul cel mai apropiat şi nu mică mi-a fost mirarea să-l descopăr încărcat de lacăte. Am presupus că este vorba de celebrul Pont des Arts, însă după o privire mai atentă aruncată pe hartă, am aflat că se numeşte Pont de l’Archevêché, dar, la fel ca primul, a fost şi el cuprins de „febra iubirii”.

Nu ştiu de ce a apărut nebunia asta cu lacătele prinse de poduri, însă e un adevărat virus, având în vedere că am întâlnit fenomenul chiar şi pe Marienbrucke, podul de lângă castelul Neuschwanstein, din Germania. Se pare că tradiţia a început în Ungaria, la începutul secolului al XX-lea, având la bază povestea unei tinere care îşi pierduse iubitul în timpul Primului Război Mondial. Podul unde aceştia se întâlneau a devenit un fel de loc de pelerinaj, iar alte tinere îndrăgostite au început să prindă lacăte de balustradă, probabil pentru a-şi „lega” iubirea.

Mai recent, lacătele au invadat Europa de Vest în anii 2000, iar de data aceasta se cunoaşte vinovatul. Gestul a fost popularizat în cadrul cărţii „Ho voglia di te”, a autorului italian Federico Moccia, în care un cuplu îşi arată simbolic iubirea prinzând un lacăt de podul Milvio din Roma. Nu ţin minte să fi văzut în Roma astfel de lacăte, dar nu cred că un oraş atât de romantic a scăpat de această adevărată „ciumă a podurilor”, ca să mă exprim plastic.

În Paris, ritualul a demarat în anul 2008 pe Pont des Arts şi s-a extins pe Pont de l’Archevêché din 2010, când primul a fost eliberat de „povara” iubirii. Cuplurile prind de balustrada podului lăcăţele gravate cu numele lor şi, eventual, o mică dedicaţie. Şi asta nu e tot. Cheiţele sunt aruncate în Sena, în ceea ce se vrea a fi un gest romantic, prin care cei doi îşi arată angajamentul, cu credinţa că astfel iubirea lor va dura în timp.

Nu-mi dau seama dacă acest obicei e popular şi în rândul localnicilor sau doar turiştii îndrăgostiţi sunt cei care simt nevoia să-şi arate iubirea în acest fel. Cert este că prea multă dragoste poate fi dăunătoare… la propriu, iar podurile au simţit asta cel mai bine.

Au existat şi câteva campanii care au încercat să atragă atenţia că această manifestare a iubirii nu e altceva decât vandalism. Conform unor estimări, în februarie 2014, pe pod erau circa 700.000 de lacăte. Cu toate acestea, îndrăgostiţii nu s-au oprit, astfel că în luna iunie o parte din parapetul podului s-a prăbuşit sub greutatea lacătelor iubirii. Autorităţile locale au pornit la rândul lor o campanie, „Love Without Locks”, încurajând turiştii să facă doar selfie-uri pe Pont des Arts şi să le posteze cu hashtag-ul #lovewithoutlocks, în loc să-l distrugă cu dovezile (prea) „solide” ale iubirii lor. Ulterior, primăria a înlocuit trei porţiuni din balustrada podului cu o sticlă specială, din dorinţa de a găsi materiale alternative pe care lacătele să nu poată fi prinse.

Pont de l’Archevêché, pe care am păşit eu, a fost construit în anul 1828 şi are o lungime de 68 de metri. Este încărcat de mai multe straturi de lacăte, prinse de pod, dar şi unele de altele, creând o adevărată împletitură de metal şi plastic. Sunt foarte diferite ca mărime, formă şi culoare. Câteva panglici ataşate flutură ici-colo, probabil o alternativă pentru cei care n-au găsit lacăte.

Citește și:  Biserica Iason și Sosipatru. Pe urmele sfinților Apostoli, în Corfu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce m-am plimbat pe lângă parapetul podului, oprindu-mă din când în când să imortalizez marea de lacăte, m-am îndreptat spre catedrală. În spatele ei, se află un parc foarte pitoresc, unde poţi să-ţi iei un răgaz înainte de a vedea impunătoarea biserică. Lângă una din laturi, se află şi o mică piaţă, denumită Ioan Paul al II-lea, în cinstea papei, iar statuia sa păzeşte tăcută zidurile.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu am citit cartea „Cocoşatul de la Notre Dame” şi nici filmul de animaţie nu mi-l amintesc prea bine, însă am auzit că Victor Hugo a acordat catedralei un statut important în acest roman tocmai pentru a atrage atenţia asupra arhitecturii gotice şi a valorii sale, într-o epocă în care clădirile istorice erau neglijate, fiind preferate construcţiile mai moderne. Sună cunoscut, nu?

Catedrala Notre Dame este o apariţie puternică în peisajul parizian. La umbra ei, nu m-am simţit atât de copleşită ca în faţa Domului din Milano sau a catedralei Sf. Ştefan din Viena, iar faţada veche, ridată, împodobită cu mii de ornamente şi statui mi-a creat mai degrabă impresia unei doamne distinse. Lumina apusului colorase faţada într-un galben plăcut, iar detaliile ieşeau şi mai bine în evidenţă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tezaurul catedralei conţine câteva relicve preţioase ale creştinismului, cum ar fi presupusa coroană de spini a lui Cristos, un fragment din crucea Mântuitorului şi unul dintre cuie. Nu ştiu cât de autentice sunt aceste obiecte, dar cu siguranţă că ele reprezintă un adevărat magnet pentru turiştii mai mult sau mai puţin credincioşi.

Anterior, pe locul bisericii se afla un alt lăcaş de cult, catedrala Sf. Ştefan, fondată în anul 528. Proiectul de construcţie al Notre Dame a început în anul 1163, în timpul regelui Ludovic al VII-lea, iar Papa Alexandru al III-a a fost cel care a aşezat piatra de fundaţie. Finalizarea lucrărilor a avut loc în anul 1345. Clădirea a trecut prin câteva transformări de-a lungul istoriei sale, atât în interior, cât şi în exterior şi a fost martoră la încoronarea mai multor regi. În anii 1790, în timpul Revoluţiei Franceze, catedrala a suferit de pe urma vandalismului, iar unele dintre imaginile religioase au fost distruse. Un proces amplu de restaurare a demarat în 1845, fiind condus de arhitecţii francezi Eugène Viollet-le-Duc şi Jean Baptiste Lassus. În 1991, a început un alt proiect de renovare. Catedrala are 10 clopote, fiecare cu câte un nume; cel mai mare se numeşte Emmanuel, datează din anul 1681 şi cântăreşte peste 13 tone.

Considerată una dintre cele mai reprezentative exemple ale arhitecturii gotice franceze, Notre Dame s-a numărat printre primele clădiri din lume care a utilizat contraforţi, pentru a da o mai mare stabilitate edificiului.

În exterior, au fost amplasate numeroase statuete, cu rolul de a susţine coloanele sau ca burlane de scurgere. Celebre sunt garguiele şi himerele, jgheaburi bogat ornamentate reprezentând animale fantastice, despre care se spune că alungă spiritele rele. Iniţial, statuile şi cea mai mare parte a exteriorului erau colorate în nuanţe vii, însă cu timpul acestea s-au şters. Din păcate, nu am reuşit să urc în vârful catedralei pentru a admira mai de aproape aceste sculpturi, deoarece era destul de târziu, iar poarta de acces spre turn am găsit-o închisă. Nici în zilele următoare nu mi-am făcut timp să o vizitez, astfel că am ratat prilejul de a urca cele 387 de trepte în spirală şi de a privi Parisul printre chipurile schimonosite ale garguielor. Poate data viitoare…

M-am aşezat la coada formată în piaţa din faţa catedralei, pentru a intra înăuntru şi a admira inima acestei capodopere. Nu am aşteptat prea mult, iar în scurt timp am păşit pe uşa împodobită cu statuile spăşite ale unor sfinţi. Interiorul mi s-a părut cam întunecat pentru gustul meu, iar în ciuda ogivelor specifice stilului gotic, care ar trebui să imprime înălţime edificiului, senzaţia mea a fost de apăsare. Îmi plac bisericile luminoase, în care pătrunde mai multă lumină naturală. Rozetele şi celelalte vitralii sunt într-adevăr spectaculoase prin coloritul viu şi modul în care decupează bucăţi de lumină în pereţii întunecaţi ai catedralei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am ieşit şi am făcut apoi un tur complet al catedralei, cu ochii la garguiele ieşite periculos din corpul clădirii, gata să se năpustească asupra oricui ar îndrăzni să tulbure liniştea bisericii. Sau poate că, de fapt, pofteau la ceva bun de la micul bistro de vizavi de catedrală, dar nu aveau cum să se întindă până acolo. Din ce am observat, clătitele sunt foarte populare la Paris, servite cu gem, banane, zahăr, unt sau… Nutella, o umplutură nu atât de franţuzească, dar la mare căutare printre turiştii pofticioşi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Înainte de a pleca mai departe, am aruncat o ultimă privire caterdalei, învelită deja în umbrele amurgului, înălţându-şi turnurile incomplete spre cerul tot mai întunecat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.