Situl arheologic El Tajin este unul dintre cele mai mari si deopotriva importante orase ale vechii civilizatii din Mexic, acesta aflandu-se in Veracruz, mai cu seama langa orasul Papantla, din acest stat mexican. Veracruz, situat la randul sau pe coasta central-estica, este cunoscut indeosebi datorita frumusetii sale, atat naturale, cat si urbane. Vechile ruine ale orasului El Tajin, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, constituie inca obiectul unor vaste cercetari arheologice, mai ales ca portiunile descoperite pana la acest moment au suferit grave avarii din cauza jafurilor atat de dese acum ceva timp. Mai mult, acest sit este una dintre cele mai importante descoperire precolumbiene, vechiul oras dezvaluind opere arhitectonice impresionante, ba chiar, am putea spune, structuri unice, cu totul si cu totul neobisnuite. Orasul era capitala statului Totonac si, cel mai probabil, asa cum arata dovezile arheologice, asezarea ar fi fost, intre anii 800 si 1150, un oras infloritor.

Ca multe astfel de orase din intreaga lume, si El Tajin avea sa intre intr-o perioada de declin gradual, fiind pradat de hoti si, pe parcursul ultimelor sale vremuri de existenta, fiind incendiat. Acest declin este pus pe seama populatiei razboinice nomade Chichimeca, care, in prima jumatate a secolului al XIII-lea, a atacat El Tajin-ul. Dupa aceasta perioada zbuciumata, doar o parte a populatiei a ramas in oras, ca mai tariu, pana la sosirea spaniolilor, in secolul al XIX-lea, asezarea sa fie complet abandonata. Importanta acestui sit arheologic se datoreaza, fara putinta de tagada, arhitecturii sale, precum si formelor neobisnuite ale cladirilor ori ruinelor acestora. De altminteri, cea mai impresionanta constructie este Piramida Niselor, despre care se crede ca ar fi servit ca loc pentru ceremonii. Initial, aceasta structura avea un mic templu in varf.

Piramida Niselor este construita in trepte, cu sase terase in care sunt sapate 365 de nise, de aici provenind si aceasta denumire. Considerata o capodopera arhitectonica central-americana, aceasta piramida sta marturie pentru importanta si deopotriva insemnatatea orasului El Tajin. Totodata, acest loc are o semnificatie aparte si pentru jocurile cu mingea, mai cu seama pentru istoria fotbalului, aici descoperindu-se nenumarate terenuri pentru jocurile cu mingea, in numar de saptesprezece. Unii istorici sunt de parere ca jocurile in discutie aveau doar cateva reguli elementare, pe cand altii spun ca erau extrem de complexe; in orice caz, nu se cunosc foarte multe detalii cu privire la aceste jocuri cu mingea. Cu toate acestea, multi au spus ca aici avut loc unele dintre primele jocuri cu mingea. Pe de alta parte, dovezile arheologice arata ca respectivele jocuri erau extravagante.

In sfarsit, de cand a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, s-au facut eforturi mare pentru a proteja situl. Aici au avut loc o serie de proiecte de cercetare, ca si lucrari de reconstructie, menite sa faciliteze accesul vizitatorilor in sit. De pilda, peste 600.000 de vizitatori vin la El Tajin an de an, Oricum, se crede ca este nevoie de mult mai multe astfel de proiecte, mai ales ca exista picturi murale ce sunt pe cale sa se dezintegreze. Si nu intamplator un numar atat de mare alege El Tajin, acest sit fiind locul prin care istoria unor vremuri de mult apuse, puse de unii sub jugul uitarii, traieste si supravietuieste. O simpla plimbare pe strazile vechiului oras va genera o senzatie cel putin unica, aceea ca exista civilizatii in jurul carora misterul persista, tocmai datorita splendorii constructiilor si artefactelor descoperite.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ