Tiwanaku, numit in spaniola si Tiahuanaco sau Tiahuanacu, reprezinta unul dintre cele mai cunoscute situri arheologice precolumbiene, datand de pe vremea imperiului cu acelasi nume. Descoperite din intamplare, constructiile monumentale au uimit prin tehnica si efortul depus pentru realizarea lor. Povestea nescrisa a imperiului care le-a lasat in urma insa, reprezinta exemplul perfect de evolutie si decadere brusca a unei civilizatii intregi.

Tiwanaku reprezinta una dintre principalele premergatoare ale Imperiului Aztec de mai tarziu. Inca nu este foarte clar de ce s-a dezvoltat o puternica civilizatie agrara la inaltimea de 3850 de metri pe marele platou Altiplano. Clima nu este nicidecum prielnica, diferentele de temperatura fiind mari, iar precipitatiile fiind sezoniere, iar alteori atat de puternice incat provoaca inundatii devastatoare. In plus, doar 20% dintre plantele comestibile pot fi crescute cu succes la peste 3000 de metri. Civilizatia a avut un succes fulminant, inca de la primele asezari, datand din 1500 i.e.n. Toata povestea a inceput cu un mic sat in care intreaga viata se invartea in jurul agriculturii; odata cu cresterea populatiei si inceperea relatiilor la inceput discrete cu alte asezari, micul sat si-a inceput ascensiunea spre orasul puternic de mai tarziu. Desi la inceput sistemul de irigatii lipsea cu desavarsire, construirea unuia, a carui marime surprinde si astazi, a fost cel care a dat imboldul dezvoltarii asezarilor din zona. Relatiile comerciale cu alte localitati din preajma au facut ca Tiwanaku sa devina tot mai influent, incluzand tot mai multa populatie sub sfera sa de influenta. Apogeul va fi atins in secolele 7-8, cand surplusul de resurse va deveni ceva obisnuit. S-a calculat ca in acea perioada pana la 1.400.000 de oameni care locuiau pe Altiplano se aflau sub sfera de influenta exercitata de puternicul imperiu. Acesta insa a disparut fulgerator din cauza schimbarilor climatice, mai exact a secetelor nesfarsite care au dus la consumarea recoltelor, probabil moartea unei parti a populatiei si plecarea celorlalti din zona. Felul exact in care a disparut imperiul ramane invaluit in ceata.

Nu s-a stiut nimic despre Tiwanaku multa vreme, cand conchistadorul Pedro Cieza de Leon, autointitulat “Primul Cronicar al Indiilor” a gasit contructiile monumentale ramase in urma imperiului de odinioara, in 1549. El cauta capitala incasa Qullasuyu, insa a gasit ceva la care nu se astepta. Cum in zona nu s-a gasit vreo rezerva impresionanta de aur sau alte comori, interesul pentru ruine a fost foarte scazut o vreme; din pacate, cel al hotilor nu s-a diminuat absolute deloc, mai mult sapaturi in cautarea comorilor afectand vechile constructii. Odata cu retrezirea activitatii stiintifice in zona, a venit si numele locului, probabil derivat din denumirea populatiei Aymara “taypiqala”, care inseamna “piatra din centru”. Denumirea folosita de locuitorii imperiului va ramane cel mai probabil necunoscuta, intrucat acestia nu aveau o limba scrisa.

Ce impresioneaza cu adevarat la Tiwanaku este marimea constructiilor, dar si felul in care au fost realizate. Astfel, la niciuna dintre ele nu s-a folosit vreun fel de liant. Pietrele paralelipipedice, cioplite pana aproape de perfectiune, se imbinau prin insasi forma lor. Principalele constructii megalitice ramase se pare ca aveau toate un rol ritualic, fiind dedicate zeitatilor. Akapana este o structura cu o forma asemanatoare cu a unei piramide inalte de 16.5 metri, aceasta fiind cea mai grav afectata de catre cautatorii de comori. Impresioneaza prin sculpturile care prezinta capete de oameni si de pantere. Tot aici se poate observa si Akapana Est care a vea rolul de a separa zona ceremoniala de celelalte parti din Tiwanaku.

Pumapunku este o terasa dreptunghiulara insotita de blocuri megalitice. Alte blocuri au fost folosite pentru a pava terasa principala, care avea o lungime de aproape 40 de metri. Aici au fost folosite cele mai mari pietre din tto situl. In final, Kalasasaya este o curte imensa marginita de asa-zisele “porti ale soarelui” care sunt alcatuite tot din megaliti si au deasupra inclus cate un chip antropomorf, considerat ca apartinand unei zeitati. Insa, cum se stie foarte putin despre religia oamenilor din Tiwanaku din cauza lipsei dovezilor scrise, nu se poate decat specula cine erau acesti zei.

Felul in care au fost aduse pietrele insa este cel care uimeste profund. Pietre uneori grele de peste 130 de tone au fost aduse cate 10 kilometri de la cea mai apropiata cariera. Si acum ar fi o sarcina dificila, insa atunci trebuie sa fi fost una titanica. Altii speculeaza ca piatra a fost adusa intai cu barca peste lacul Titicaca, iar abia apoi carata 10 kilometri. Cioplirea, aranjarea si sculptarea acestora trebuie sa fi luat ani intregi de munca asidua.

Toate constructiile de mai sus pot fi vazute astazi de oricine calatoreste in America de Sud. Se afla la 72 de kilometri de capitala Boliviei, La Paz, insa este recomandabil ca cei care au probleme cu altitudinile mari sa fie precauti. Aerul este destul de rarefiat la Tiwanaku, insa efortul va fi sigur rasplatit de o priveliste mistica.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ