Familia Pulicidae cuprinde 200 de specii de purici comuni și include puricele uman care are denumirea științifică Pulex iritans. Astfel de insecte de culoare maronie nu au aripi și trăiesc pe gazde-mamifere, fiind foarte bine adaptate la viața parazitară. Au corpul turtit pe părțile laterale, astfel pot avea capacitatea de a se strecura rapid prin blana animalului. Pot parazita omul, mamiferele, câinii, pisicile, rozătoarele, iepurii, aricii, etc.

Puricii comuni au lungimea corpului de 1-8 mm și prezintă creste de peri pe obraji, îndreptați spre spate, iar pe picioarele posterioare au țepi ascuțiți. Femela depune ouăle pe gazdă sau în vizuina acesteia, iar după eclozarea acestora apar larvele care sunt vermiforme și pot mușca cu ajutorul fălcilor mici, deja formate.

După cel mult 3 săptămâni larvele se transformă în pupe, fiecare într-un cocon, apoi devin adulți și sar pe primul animal din apropiere, fiind atrași de căldura corpului acestuia. Prin mușcătura lor pot cauza stări foarte neplăcute animalului, cum sunt mâncărimile și alergiile severe (vezi video). Puricii adulți se hrănesc cu sângele mamiferelor. Larvele se hrănesc cu sânge uscat, resturi și excremente de purici.

Citește și:  Peștele-caiman (Lepisosteus osseus) cu botul ca la crocodil
Pulex irritans
Pulex irritans

Specia Pulex irritans atacă oamenii, apare frecvent la câini și pisici. Acest purice comun poate transmite anumite boli, chiar și ciuma bubonică. Poate să apară și la alte animale: capre, porci, bursuci, vulpi.

Ctenocephalides felis
Ctenocephalides felis

Puricele de pisică are denumirea științifică Ctenocephalides felis și este răspândit în regiunile cu climă temperată. Dacă o pisică are doar câțiva purici de acest gen este posibil ca în locul unde doarme să fie mii de larve. Un astfel de purice mușcă omul și poate sari la distanțe mari, chiar de 34 cm.

Ctenocephalides canis
Ctenocephalides canis

Puricele de câine se numește Ctenocephalides canis. Este răspândit în toată lumea și poate musca omul. Transmite tenia-câinelui și poate parazita și pisicile. Are coloritul maroniu-roșiatic.

Spilopsyllus cuniculi, Foto: westtexaspestcontrol.com
Spilopsyllus cuniculi, Foto: westtexaspestcontrol.com

Specia Spilopsyllus cuniculi este numită și puricele iepurelui. Poate fi purtător al bolii mixomatoza și astfel există riscul de a o transmite la iepuri. Apare mai ales în regiunile din emisfera nordică. Specia Cedispsylla simplex parazitează iepurii din America de Nord.

Video – Puricii la câine: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.