Istoria acestui loc este mult mai veche, el fiind construit cu scopul de a îngtiji bolnavii începând cu anul 1806. În mai multe etape, clădirea a cunoscut supraetajări şi extinderi pe laterale sau spre curtea iniţială (1853 – 1860, 1871, 1895, 1919, 1923).
Stilul predominant este cel romantic, dar se pot observa şi unele intercalaţii arhitecturale specifice goticului englez, cum sunt, de pildă, capitelurile în formă de bastioane de deasupra porţii principale.
Proiectul iniţial a aparţinut arhitectului Kiss Antal, dar clădirea actuală nu prea seamănă cu schiţa rămasă în Arhivele orădene, ea având această formă şi aspect, pare-se, din 1895.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea reprezintă unitatea sanitară cea mai complexă a judeţului Bihor, asigurând asistenţa medicală de specialitate a peste 200.000 locuitori din municipiul Oradea, respectiv a peste 600.000 locuitori ai judeţului pentru unele specialităţi, îndeplinind totodată şi funcţia de spital de urgenţă. Are în structură 1007 paturi, acoperind 30 specialităţi medicale deservite de 10 laboratoare şi compartimente de investigaţii.
Documentele arată că spitalul a servit inițial comunitatea locală într-o epocă în care serviciile medicale erau la începuturile lor în Oradea. De-a lungul anilor, fiecare extindere a reflectat o nevoie crescândă și a marcat progrese în îngrijirea sănătății publice.