Avand in vedere faptul ca spatiul si misterele sale sunt fascinante pentru intreaga umanitate, nu este surprinzator ca si in domeniul astronomiei exista numeroase speculatii, zvonuri si mituri. Desi sunt mult mai multe mituri legate de spatiu, acest articol alcatuieste un top 10 mituri din astronomie. De la farse pana la conspiratii, acest top contine cele mai interesante mituri pe care le promoveaza oamenii fara a verifica veridicitatea lor.
1. Marele Zid Chinezesc poate fi vazut din spatiu sau nu?
Multi oameni sustin ca Marele Zid Chinezesc este singurul obiect facut de om care poate fi vazut din spatiu sau de pe Luna cu ochiul liber. Totusi, aceasta este doar o legenda urbana. Desi multe obiecte facute de om sunt vizibile, Marele Zid Chinezesc nu este unul dintre acestea – cel putin nu poate fi vazut cu ochiul liber, pe orbita joasa a Pamantului. Cu siguranta acesta nu poate fi vazut de pe Luna. Kamlesh P. Lulla, un om de stiinta de la Centrul Spatial Johnson din Houston, spune ca, in general, Marele Zid Chinezesc este greu de vazut si fotografiat deoarece materialul din care este facut are aproximativ aceeasi culoare si textura ca si zona care il inconjoara. Desi Marele Zid Chinezesc este greu de vazut sau fotografiat de pe orbita joasa a Pamantului, sectiuni ale zidului pot fi vazute in imagini radar.
Din spatiu pot fi vazute o multime de obiecte create de oameni. Probabil cele mai vizibile de pe orbita joasa a Pamantului sunt orasele pe timp de noapte. Orasele pot fi vazute si in timpul zilei, la fel ca drumurile principale, podurile, aeroporturile, barajele si rezervoarele. Desi este discutabil daca Marele Zid Chinezesc poate fi vazut din spatiu cu ochiul liber, mitul care sustine ca acesta este singurul obiect facut de om vizibil din spatiu cu siguranta a fost demontat.
2. Stiloul spatial
In timpul cursei spatiale din anii 1960, NASA s-a confruntat cu o problema foarte mare legata de scrisul in conditiile de vid si imponderabilitate din spatiu. Exista oameni care sustin ca NASA a cheltuit 1,5 milioane de dolari pentru dezvoltarea unui “stilou spatial”, si ca rusii, care s-au confruntat cu aceeasi problema, au folosit pur si simplu un creion. Cu toate ca guvernul SUA este recunoscut pentru cheltuielile sale extravagante si maniera de a risipi bani uneori, adevarul este ca astronautii timpurii au folosit creioane. In cazul proiectului Gemini, de exemplu, NASA a comandat creioane mecanice de la Tycam Manufacturing Engineering Inc. din Houston. Contractul trebuia sa fie pentru 34 de creioane care costau in total 4382 de dolari. Acest lucru a creat o adevarata controversa la acea vreme, deoarece multi oameni erau de parere ca era o cheltuiala frivola. NASA a revenit imediat asupra deciziei si i-a echipat pe astronauti cu instrumente mai putin costisitoare.
Cam in aceeasi perioada, Paul C. Fisher de la Fisher Pen Inc., lucra la un design pentru un pix care sa functioneze mai bine in mediul unic din spatiu. Inventia sa consta intr-un stilou nou cu un cartus de cerneala presurizat, care sa poata functiona intr-un mediu imponderabil, subacvatic, sau in alte lichide, precum si la temperaturi extreme care sa varieze intre -45 de grade Celsius si 204 grade Celsius. Acest lucru a fost realizat fara nicio investitie din partea NASA. Compania Fisher Pen a investit un milion de dolari din propriile fonduri in acest pix, iar apoi l-a brevetat si l-a scos pe piata.
Dupa dezvoltarea acestui pix, Fisher a luat legatura cu NASA pentru posibila vanzare a noilor stilouri. Insa, datorita experientei initiale cu acele creioane mecanice costisitoare, NASA a ezitat sa cumpere aceste noi pixuri. Cu toate acestea, dupa efectuarea unor teste riguroase, managerii NASA au fost de acord sa ii echipeze pe astronautii misiunii Apollo cu aceste pixuri. NASA a cumparat aproximativ 400 de pixuri la 6 dolari bucata, o cifra mult mai rezonabila decat cea pentru creioanele mecanice dinainte. Rusii au cumparat si ei 100 de pixuri si 1000 de cartuse de cerneala. Atat astronautii americani, cat si cei rusi, au continuat sa foloseasca aceste pixuri spatiale.
3. A ajuns sau nu omul pe Luna?
De-a lungul ultimelor decenii, aselenizarile din anii ’60 si ’70 au fost tinta multor speculatii. Unii oameni au sustinut ca ar fi fost imposibil din punct de vedere fizic si tehnologic ca astronautii sa ajunga pe Luna si apoi sa se intoarca pe Pamant. Oare totul a fost o farsa? NASA a simulat misiunile pe Luna pe un platou de filmare? Exista numeroase teorii ale conspiratiei legate de aselenizarile pe Luna. In majoritatea pozelor facute in timpul misiunilor lunare, stelele nu pot fi vazute pe fundal. De ce oare? In mod evident, in fotografii exista o cantitate considerabila de lumina solara. De asemenea, lumina soarelui este reflectata de suprafata Lunii. Prin urmare, pentru a putea face fotografii clare, aparatul foto a trebuit sa fie setat astfel incat sa functioneze la lumina ridicata. Utilizand o frecventa a cadrelor foarte mare, si o setare mica a aperturii, aparatul foto nu poate aduna suficienta lumina de la stelele slab iluminate pentru a le reda in poze.
Un alt detaliu care a ridicat intrebari este faptul ca steagul pe care americanii l-au pus pe Luna pare sa fie batut de vant. Adevarul este ca acesta nu flutura in vant. Aspectul steagului se datoreaza de fapt designului sau. Acesta a fost creat in asa fel incat sa stea complet intins – contine niste piese rigide extensibile in partea de sus si de jos. Problema a fost ca, atunci cand astronautii instalau steagul, tija de jos s-a blocat, iar steagul nu s-a intins complet. Apoi, pe masura ce astronautii infigeau steagul in sol, miscarea a creat valurile care se pot vedea in fotografii. Intr-o misiune ulterioara, astronautii aveau de gand sa repare tija defecta, insa acestia au decis ca le place aspectul in valuri, asa ca au lasat steagul cum era.
4. Luna Plina si numarul de infractiuni
Acest mit este unul pe care majoritatea oamenilor il stiu si pe care destul de multi il cred, desi nu exista nicio farama de dovada care sa il sustina. Mitul sustine ca politistii si personalul de la camera de garda din spitale observa o crestere a activitatii criminale in timpul Lunii Pline. Insa, studiile stiintifice nu arata nicio corelatie intre acestea. Cu alte cuvinte, fazele Lunii nu au niciun efect asupra numarului de crime comise, numarului de oameni internati in ospicii, numarului de copii conceputi sau nascuti, sau oricare alte intamplari. Dar de ce persista totusi acest mit? Poate asta se intampla deoarece oamenii par sa observe o crestere a acestor evenimente in jurul unei Luni Pline.
Sociologii sustin ca acest lucru se datoreaza faptului ca e mult mai probabil ca oamenii sa observe si sa retina o Luna Plina, decat alte faze ale Lunii. Prin urmare, daca cineva comite o crima atunci cand Luna se afla in faza de semiluna, oamenii care o investigheaza s-ar putea sa nu retina faza Lunii din acea noapte. Insa, daca era Luna Plina, un politist si-ar aduce aminte de faza Lunii mult mai usor, deoarece o Luna Plina este mai evidenta. Pe scurt, crimele, nasterile si intamplarile stranii se petrec pe tot parcursul unei Luni, insa doar cele care au loc atunci cand e Luna Plina sunt mai usor de retinut de oameni.
5. Chipul de pe Marte
Acest mit poate fi explicat prin compararea acestei caracteristici cu formatiunile de nori pe care oamenii le vad ca fiind animale sau alte obiecte. In schimb, vom urma ruta stiintifica. In 1976, nava spatiala Viking 1 orbita in jurul planetei Marte, facand poze pentru a gasi locatii de aterizare pentru Viking 2. Una dintre fotografiile realizate de aceasta a captat o formatiune intunecata ce semana cu un chip uman – un cap enorm de aproape 2 kilometri lungime, situat in regiunea Cydonia. Oamenii de stiinta au catalogat aceasta caracteristica drept o terasa, o trasatura comuna in acea regiune martiana. Cateva zile mai tarziu, NASA a dezvaluit aceasta imagine publicului.
De-atunci, “Chipul de pe Marte” a devenit un simbol cultural. Acesta a aparut in carti, reviste, talk show-uri, filme. Unii oameni cred ca acest Chip este dovada vietii pe Marte pe care NASA o tine ascunsa. Pentru a infirma teoria conspirationista, NASA a facut din fotografierea Cydoniei o prioritate. Pe 5 aprilie 1998, cand Mars Global Surveyor a zburat peste regiunea Cydonia, Mars Orbiter Camera a facut o fotografie de zece ori mai clara decat fotografiile initiale realizate de Viking. Cand imaginea a aparut pe internet, s-a dezvaluit ca acel Chip era doar o forma de relief naturala. Ati crede ca aici s-a incheiat mitul nu? Insa nu toata lumea a fost multumita. Chipul de pe Marte se afla la latitudinea nordica de 41 de grade, iar in aprilie 1998 era iarna pe Marte (o vreme innorata). Mars Orbiter Camera a fost nevoita sa se uite prin nori pentru a putea vedea Chipul. Astfel, scepticii au zis ca ceata a ascuns marcajele extraterestre.
Vazand ca speculatiile privind Chipul de pe Marte nu au luat sfarsit, NASA s-a pregatit sa cerceteze zona din nou. Mars Global Surveyor era o nava spatiala de cartografiere care in mod normal privea direct in jos si scana planeta si nu trecea pe deasupra Chipului foarte des. Cu toate acestea, pe 8 aprilie 2001 (o vara senina in Cydonia), Mars Global Surveyor a aruncat o noua privire asupra regiunii. Mars Orbiter Camera a obtinut o fotografie excelenta la rezolutia maxima a camerei. Ceea ce arata aceasta imagine este echivalentul martian al unei coline sau terase. Cydonia contine numeroase terase asemanatoare cu Chipul, insa celelalte nu seamana cu fete de oameni si de aceea n-au atras prea multa atentie.
6. Luna are o fata intunecata
In 1973, formatia Pink Floyd a lansat unul din cele mai bine vandute albume din toate timpurile, “The Dark Side of the Moon” (“Fata Intunecata a Lunii”). De-atunci multi oameni au presupus ca o jumatate din Luna (partea care nu este indreptata spre Pamant) ramane intotdeauna in intuneric. Acest lucru nu este adevarat. Ceea ce este adevarat este ca, la un moment dat, jumatate din Luna se afla in intuneric. Insa partea intunecata este intotdeauna cea care nu este indreptata catre soare. Jumatate din planeta noastra este intunecata, in timp ce jumatatea cealalta este luminata. Deoarece Luna si Pamantul se rotesc, unele zone se deplaseaza in lumina soarelui, in timp ce altele se muta in intuneric. Pamantul se roteste o data pe zi, in timp ce Lunii ii trebuie 27,3 zile sa se roteasca o data. Deci, jumatate de Luna este intotdeauna intunecata, insa acea jumatate se schimba in mod constant.
7. Nu exista gravitatie in spatiu
Aceasta afirmatie este falsa, insa este usor de inteles modul in care a luat nastere acest mit. Fotografiile si inregistrarile video care ii infatiseaza pe astronauti aflati in orbita deasupra Pamantului sau calatorind catre Luna ii arata pe acestia plutind in nava lor spatiala. La fel, imaginile care ii infatiseaza pe astronauti in plimbarile spatiale in care merg sa repare Telescopul Spatial Hubble, ii arata pe acestia legati de corpul principal al navei spatiale. De asemenea, la inceputul programului spatial, pilotii si unii oameni de stiinta au inceput sa foloseasca termenul incorect de zona cu “gravitatie zero” atunci cand se refereau la spatiu. Gravitatia este o forta creata de orice corp care are masa.
Isaac Newton a demonstrat ca forta gravitationala scade pe masura ce distanta de orice obiect creste. Insa aceasta nu dispare niciodata. De fapt, gravitatia Pamantului la 100 de kilometri distanta de suprafata acestuia este aproape la fel de puternica (97%). Deci, daca exista gravitatie in spatiu, de ce astronautii par sa pluteasca? Motivul este ca obiectele din spatiu se afla intr-o continua stare de cadere libera. Acest termen descrie o stare de miscare fara acceleratie, in afara de cea furnizata de gravitatie. Daca nu ar exista gravitatie in spatiu, satelitii meteorologici si de comunicatie nu ar orbita in jurul Pamantului, Pamantul nu ar orbita in jurul soarelui, iar soarele nu ar orbita in jurul centrului Caii Lactee. Concluzia este ca exista gravitatie in spatiu, chiar foarte multa.
8. Obiectele vazute prin telescop seamana cu fotografiile lor
Imaginile cu galaxii si nebuloase pe care le vedeti pe internet sau in reviste ar putea sa va faca sa credeti ca asa arata ele si cand sunt vazute prin telescop – sau cel putin daca sunt vazute cu ajutorul unui telescop foarte mare, nu? Adevarul este ca majoritatea obiectelor din spatiu sunt prea slab iluminate si neclare pentru a putea excita receptorii de culoare din ochii nostri. Majoritatea obiectelor astronomice (in afara de planetele colorate ca Jupiter, Marte si Saturn) par a fi de culoare gri. Exista cateva exceptii totusi – nebuloasa Orion este de un verde pal daca este vazuta printr-un telescop mic, iar daca este vazuta cu telescoape mari pentru amatori, aceasta are nuante subtile de roz si verde.
Nebuloasele planetare au si nuante frumoase de albastru si verde. De asemenea, nu putem uita de stele, ale caror culori sunt mai vii decat atunci cand sunt vazute cu ochiul liber. Totusi, aceste nuante sunt subtile, nu sunt niciodata batatoare la ochi asa cum fotografiile ne-ar putea face sa credem. Acelasi lucru este valabil atunci cand vedem detalii ale galaxiilor si nebuloaselor printr-un telescop. Majoritatea sunt slab iluminate si cetoase, in comparatie cu marginile clare si contururile taioase vazute in fotografii. Ochii nostri vad totul in timp real, in timp ce aparatele foto permit luminii sa se acumuleze. Un obiect care ar putea parea slab iluminat la prima vedere devine clar si evident in timpul unei expuneri lungi. Culorile subtile devin mai profunde si mai luminoase. De asemenea, apropierea de o nebuloasa nu o va face sa para mai plina de culoare, ci doar mai mare. Acele scene din filmele SF si cele create de viziunea unor artisti alimenteaza imaginatia oamenilor, insa exagereaza culorile la fel ca fotografiile.
9. Poti auzi sunete in spatiu
Suntem familiarizati cu sunetele unor nave spatiale care se deplaseaza in spatiu, cu zgomotele create de armele acestora si cu exploziile din filme, insa, deoarece spatiul este aproape lipsit de particule, nu exista niciun mediu in care sunetul sa poata calatori. Toate acele explozii se petrec in liniste. Si nu va asteptati sa auziti zgomotul pe care il face motorul cu antimaterie al navei Enterprise. Este posibil ca intr-o nebuloasa, care este compusa dintr-un amestec subtire de gaz si praf, sunetele sa poata fi auzite.
10. Apa care se roteste in jos pe un canal de scurgere o face in sensul acelor de ceasornic, in emisfera de nord, si in sensul opus acelor de ceasornic, in emisfera de sud
Adevarul este ca acest lucru este aleator. Confuzia consta in Efectul Coriolis – o deviere aparenta a corpurilor aflate in miscare pe un corp care se roteste, cum ar fi Pamantul. Acesta afecteaza obiectele mari, cum ar fi sistemele meteorologice. De exemplu, intr-un sistem de presiune scazuta, aerul circula spre centrul perturbarii. Pe masura ce face acest lucru, aerul este deviat spre dreapta, in emisfera de nord, si spre stanga, in emisfera de sud. Acest efect functioneaza numai la scara mare – vasul de toaleta este pur si simplu prea mic pentru a fi afectat.
