Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România ilustrează nu numai frumuseţea excepţională a unor locuri, cu nimic mai prejos decât cele din alte spaţii geografice, ci reprezintă şi o invitaţie la călătorie, mai ales că suntem în sezonul estival, la vremea vacanţelor.

O călătorie este întotdeauna o provocare, o ieşire benefică din rutina cotidiană, o ocazie pentru deprinderea unui comportament mai spontan, mai degajat, un fel de dilatare a timpului prin posibilitatea unor experienţe inedite, un mod de recucerire a libertăţii interioare şi a stării de bine.

Se poate călători în multe feluri şi în locuri a căror alegere depinde de preferinţele fiecăruia – pe litoralul Mării Negre, pe trasee montane, în marile oraşe ale ţării, în zone pitoreşti, in locuri magice, cu mare încărcătură istorică şi spirituală sau în altele, mai izolate, care păstrează farmecul vieţii de odinioară etc.

“Călătoria cea mai frumoasă este cea pe care încă nu am făcut-o”…

Transfăgărăşean
Transfăgărăşean

Călătoriile de vacanţă cu autoturismul personal au fost mereu preferatele românilor, cu atât mai mult acum, când pandemia de Covid-19 a impus o mulţime de restricţii. O călătorie pe una sau mai multe dintre cele mai spectaculoase şosele din România, departe de aglomeraţiile urbane, poate fi o alegere foarte inspirată şi deloc costisitoare.

Pentru că este vorba de o călătorie cu autoturismul, pe trasee mai dificile, care nu se parcurg ca pe autostradă, pentru ca bucuria vacanţei să fie deplină, fără stres, nimic nu trebuie să fie lăsat la voia întâmplării – verificarea tehnică a maşinii, actele autoturismului în ordine (talon, permis, dacă asigurarea maşinii a expirat există soluţii simple şi rapide de rezolvare, cumpărând o asigurare rca ieftină de pe site-uri specializate), bagaje puţine, fără obiecte inutile, informaţii adunate, în prealabil, de pe Internet, despre locurile spre care vrei să te îndrepţi etc.

Şi, deoarece, cum spunea un celebru adagiu, “Călătoria cea mai frumoasă este cea pe care nu am făcut-o încă”, iată câteva sugestii pentru vacanţă, din Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România:

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Transfăgărăşean

Transfăgărăşean
Transfăgărăşean

Transfăgărăşeanul se află, fără îndoială, pe locul întâi în Top 7 cele mai spectaculoase şosele alpine din România. Britanicii de la “Top Gear”, în 2012, când au venit la noi în ţară pentru a realiza emisiunea “Decapotabile în România”, declarau că Transfăgărăşeanul este “cel mai uimitor drum“ pe care l-au văzut vreodată, “cel mai bun drum din lume”.

În 2012, revista “Cars Route” aprecia, de asemenea, Transfăgărăşeanul ca fiind “cel mai grozav drum din lume”, iar CNN, într-un top al celor mai provocatoare 10 drumuri de pe glob, situau această sosea alpină din România pe locul patru, după Milford Road din Noua Zeelandă, Coasta Amalfi din Italia și Great Ocean Road din Australia.

Traversând Carpaţii, legând Muntenia de Transilvania, şoseaua ajunge până la altitudinea de 2042 metri, la Bâlea Lac, din acest punct de vedere situându-se pe locul al doilea, în România, după Transalpina.

Transfagarasean
Transfagarasean

Are o lungime de 152 de kilometri, începe din comuna Bascov (lângă Piteşti), trece prin Curtea de Argeş şi se opreşte în apropierea comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu, la intersecţia cu DN1. Partea montană, cea mai spectaculoasă, cu peisaje superbe, ţine 116 kilometri, traversând Barajul Vidraru, trecând prin golul alpin de lângă Cabana Capra, prin cinci tuneluri săpate în stâncă, cel mai lung fiind cel de la Bâlea Lac (cel mai lung tunel rutier din România), iluminat electric şi ventilat natural – 884 de metri lungime, 6 metri lăţime şi o înălţime de 4,40 metri.

Dincolo de tunelul de la Bâlea,Transfăgărăşeanul trece pe lângă lacul si Cascada Bâlea (cea mai mare din ţară) şi apoi coboară în serpentine spectaculoase spre Sibiu. 830 de podeţe, 27 de viaducte, milioane de tone de rocă dislocate în perioada construcţiei (1970 – 1974) sunt alte caracteristici care dau unicitate acestui drum de o frumusete de neegalat.

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Transalpina

Transalpina
Transalpina

Transalpina, care străbate Munţii Parâng de la sud la nord, legând localitatea Novaci, din Gorj, cu Sebeş, din judeţul Alba, trecând prin patru judeţe (Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba) este cea mai înaltă sosea din România, în Pasul Urdele ajungând la altitudinea de 2 145 metri. Pe o porţiune de aproximativ 20 de kilometri este o veritabilă “şosea de creastă”, la peste 2000 de metri altitudine, priveliştea care se deschide în faţa ochilor fiind absolut excepţională.

În timpurile foarte vechi, pe acest traseu, pe care romanii îl construiseră în drumul lor spre Sarmisegetusa (Coridorul IV Strategic Roman), exista o potecă folosită de ciobanii din Mărginimea Sibiului, pentru a trece cu turmele de oi în Tara Românească, iar pentru dificultatea drumului era numită “Poteca Dracului”.

Transalpina
Transalpina

Mai târziu, în perioada interbelică, după ce şi autorităţile austro-ungare intenţionaseră şi ele, în secolul al XVIII-lea, construirea unui drum transcarpatic, regele Carol al II-lea a decis că este nevoie de un drum strategic, care să poată fi folosit de armata română (artileria montană). Împreună cu Gheoghe Tătărăscu, prim-ministru la vremea aceea, regele a mers personal pe munte, pentru a pune la punct începerea lucrărilor de construcţie.

Inaugurarea s-a făcut în 1939, de asemenea în prezenţa lui Carol al II-lea, care a fost însoţit şi de viitorul rege Mihai I, parcurgând traseul la bordul unei maşini de teren, condusă chiar de rege. De la acest moment, denumirea de “Poteca Dracului” a fost înlocuită de “Drumul regelui”.

Lucrările de modernizare pe Transalpina, care este deschis doar vara, s-au făcut în anii 2000, iar cei care se hotărăsc să ajungă aici vor constata că peisajul este mirific. De pe Transalpina se poate ajunge în staţiunile Rânca, Voineasa şi Păltiniş şi spre alte obiective turistice – Peştera Polovragi, Peştera Muierii, Lacul Oaşa, Cheile Oltetului etc.

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Cazanele Dunării

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Cazanele Dunării
Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Cazanele Dunării

Un loc fruntaş în Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România îl ocupă traseul din Cazanele Dunării, o regiune extraordinar de frumoasă, dominată de apele Dunării şi de munte. Este vorba de DN 57, pe o distanţă de 141 de kilometri, între localitatea Pojejena, vechi castru roman, din Clisura Dunării, trecând apoi prin Dubova, Orşova, Porţile de Fier, Drobeta Turnu Severin.

Şoseaua este mărginită, pe o parte, de peretele stâncos al munţilor şi de cealaltă de malul abrupt al fluviului. Se mai pot admira în zonă Statuia lui Decebal, sculptată în munte, cea mai mare sculptură în piatră din Europa, Cazanele Mici şi Cazanele Mari ale Dunării (sector din Defileul Dunării, la trecerea prin Munţii Carpaţi, cu locuri în care fluviul se îngustează până la 230 de metri) etc.

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Transbucegi

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Transbucegi
Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Transbucegi

Transbucegi (DJ 713) sau “Drumul Babelor”, care se desprinde din DN 71, face legătura, prin munţi, între staţiunea Sinaia, din judeţul Prahova, şi cabana Piatra Arsă, străbătând Platoul Bucegi. Se numeşte “Drumul Babelor” pentru că ajunge până în apropierea cunoscutelor obiective turistice – Babele şi Sfinxul din Bucegi.

Transbucegi, inaugurată în 2013, îşi merită locul în Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România, ajungând până la o altitudine de 1925 de metri, într-o zonă în care altadată nu se putea ajunge decât cu piciorul, pe trasee montane.

Cheile Bicazului

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România, Cheile Bicazului
Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România, Cheile Bicazului

Cheile Bicazului (DN 12C) este unul dintre cele mai lungi drumuri din Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – 145 de kilometri, începând de la Gheorghieni, trecând prin localităţile Lacul Roşu, Bicaz-Chei, pe malul Lacului Bicaz, până la Târgu Neamţ – distanţă care poate fi parcursă în aproximativ trei ore şi care oferă unele dintre cele mai pitoreşti privelişti.

Situate în partea centrală a Munţilor Hăşmaş, în judeţele Neamţ şi Harghita, Cheile Bicazului fac parte din ariile protejate din România, iar şoseaua transcarpatică face legătura între Moldova şi Transilvania. A fost nevoie de mii de ani până când apele râului Bicaz au străbătut stâncile din calcar şi alte roci solubile. Serpentinele, stâncile înalte, care străjuiesc drumul, sunt unice prin spectacolul naturii şi prin ceea ce omul a reuşit să construiască.

Valea Cernei

Valea Cernei, Parcul National Domogled
Valea Cernei, Parcul National Domogled

Valea Cernei intră nu numai în Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România, dar şi în topul celor mai frumoase peisaje din ţară, cu o bogăţie culturală pe măsură. Porţiunea din DN 67, de pe Valea Cernei, are 106 kilometri, porneşte de la Târgu Jiu, trece prin Tismana, Baia de Aramă şi ajunge în staţiunea Herculane – un defileu care străbate munţii şi Parcul Naţional Domogled Valea Cernei, parc care înseamnă peste 60.000 de hectare de natură nealterată, regiune în care se află peste 700 de peşteri şi în care cresc plante unice în România.

Trecerea între Oltenia şi Banat se face la o altitudine de 1050 de metri, prin Pasul Godeanu, urmând îndeaproape râul Cerna, care îşi adună apele din izvoarele de la peste 2000 de metri. La capătul acestui drum cu multe serpentine, se ajunge în Staţiunea Herculane, cunoscută încă de pe vremea romanilor şi despre care se spune că are cel mai pur aer din lume.

Top 7 cele mai spectaculoase şosele din România – Pasul Buzău

Pasul Buzau
Pasul Buzau

Pasul Buzău este o trecătoare care traversează Carpaţii Orientali, pe DN 10, la o altitudine de 670 metri, făcând legătura între localitatea Nehoiu, judeţul Buzău, şi depresiunea Întorsura Buzăului.

Pe aici, în timpurile vechi, trecea o rută comercială care lega Brasovul de Portul Brăila, iar pe vremea Imperiului Otoman, turcii o numeau “Tallisin” (“Trecătoarea fericirii”), deoarece era un drum de acces în campaniile de invadare a Transilvaniei. Operaţiuni militare importante au avut loc aici şi în timpul Primului Război Mondial.

Astăzi, Pasul Buzău este o zonă turistică importantă, în apropiere aflându-se, de exemplu, Lacul Siriu, Rezervaţia Valea Zimbrilor, Cetatea Prejmer etc. Yahoo News a inclus Pasul Buzău într-un top al celor mai frumoase şosele din România.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.