Golful este un sport des întâlnit în filmele americane. Oamenii bogați și rafinați joacă, inevitabil, acest sport. În România, golful a căpătat o mare popularitate abia după anii ’90. De la Revoluție și până azi, românii au ajuns să dispună de numeroase posibilități de a juca golf în condiții excelente, la standarde internaționale.
Printre cele mai cunoscute terenuri de golf, se numără cele amenajate în cadrul unor complexe hoteliere, unde turiștii români și străini pot beneficia de tot confortul și răsfățul ce însoțesc statutul unui jucător de golf. Există însă și cluburi sportive de golf ce oferă strict condiții pentru practicarea acestui sport, dar nu și cazare.
Transilvania Golf Club
Transilvania Golf Club se găsește în comuna Sânpaul, din județul Cluj, și asigură turiștilor pasionați de sport în aer liber toate facilitățile aferente. Sunt disponibile un Driving Range (teren pe suprafața căruia jucătorii își pot exersa loviturile de golf), teren pentru jocurile scurte, asigurat cu capcane de nisip și zone verzi, terenul de golf propriu zis cu 9 găuri, terenurile academiei de golf, prevăzute cu 6 găuri. Există per total 15 găuri, dar în plan sunt prevăzute 24 de găuri.
Per total, terenurile acoperă o suprafață de 90 de hectare. Bineînțeles, nu putea lipsi nici clubul jucătorilor de golf, deschis pe suprafața complexului sportiv din comuna Sânpaul. Pasionații de golf au la dispoziție inclusiv un magazin profesionist de unde își pot achiziționa echipamentul necesar la standarde înalte. Ca dovadă a faptului că în spatele Transilvania Golf Club se află pasiunea pentru acest sport, în cadrul academiei deschise aici, se organizează cursuri de inițiere, la care începătorii, indiferent de vârstă, pot participa gratuit. Se asigură inclusiv echipamentul necesar, tot în mod gratuit. Ca tarife de acces pentru jucătorii cu experiență, școlarii nu plătesc nimic, iar studenții au reducere.
În apropiere, în comuna Baciu, pasionații de turism sportiv au la dispoziție un alt gen de complex – Sun Garden Golf & Spa Resort. Aici, accentul se pune pe relaxare totală. Este vorba despre un complex hotelier ce asigură turiștilor inclusiv bucuria de a juca golf: terenul acoperă 30 hectare și dispune de 9 găuri. Tot aici, a fost deschisă și o academie de golf, unde se oferă cursuri de inițiere pentru mai multe categorii de vârstă.
Datorită avantajelor practicării golfului, copiii sunt susținuți în a se înscrie la cursurile acestei academii, prin practicarea unor tarife promoționale. Centrul sportiv de golf al complexului este găzduit într-un hotel ce pune la dispoziția turiștilor români și străini standarde de 5 stele. Sunt disponibile 34 de camere, restaurant, pub și chiar capelă. Datorită luxului și prețurilor, Sun Garden Golf & Spa Resort este mai degrabă preferat de jucătorii de golf cu dare de mână.
Claudiopolis Golf
Tot în județul Cluj, dar în localitatea Câmpenești, este disponibil un teren de golf cunoscut sub denumirea de Claudiopolis Golf. A fost inaugurat în anul 2011 și în prezent face parte din topul celor mai moderne terenuri de golf. Sunt disponibile 9 găuri, iar terenul asigură zonă de exersare și spații de iarbă verde. Din anul 2014, Claudiopolis Golf și-a schimbat denumirea în The Transylvanian Dutch, transformându-se într-un centru de golf cu profesor instructor.
Se oferă lecții pentru începători, dar și antrenament profesionist pentru cei deja inițiați în arta golfului. Pasionații acestui sport au la dispoziție inclusiv un restaurant cu terasă, iar terenul de golf este adeseori folosit atât ca bază sportivă, cât și ca spațiu de degustare de vinuri bio. În acest fel, turiștii străini și români pot îmbina în mod exclusivist pasiunea pentru golf cu cea pentru vinurile de calitate.
Clubul de golf Paul Tomiță
Unul dintre cele mai importante terenuri de golf din România se găsește în satul Pianu de Jos, din județul Alba Iulia, și poartă numele celui mai ilustru jucător de golf român – Clubul de golf Paul Tomiță. A fost înființat în anul 1995, fiind primul club privat de golf deschis în România. Terenurile de golf se întind pe o suprafață de 70 de hectare, asigurând 18 trasee și 18 găuri. Este recunoscut pe plan internațional, fiind membru al Asociației Europene de Golf.
Clubul de golf Paul Tomiță găzduiește cele mai cunoscute și importante competiții sportive de acest gen din România, dar și din străinătate. Clubul are în jur de 100 de membrii, iar faptul că se află în topul celor mai căutate terenuri de golf a dus la necesitatea deschiderii unui hotel în vecinătate. Jucătorii de golf nu aveau unde să se cazeze în zonă, cu toate că veneau în număr mare și petreceau mult timp în satul Pianu de Jos. Ca urmare, a fost construit Hotel Golf Pianu, cu standard de 4 stele și camere în variante de single, duble și apartament.
Clubul Tite Golf Resort
În localitatea Recaș din Timișoara, pasionații de golf au la dispoziție clubul Tite Golf Resort. A fost inaugurat în anul 2005, pe o suprafață de 25 hectare și dispune de 9 găuri și 18 trasee. Terenul este disponibil atât jucătorilor amatori de golf din România și străinătate, cât și competițiilor profesioniste de golf.
Un atu al terenului ține de localizare, într-un spațiu natural foarte plăcut. Terenul poate fi închiriat inclusiv pentru evenimente în aer liber, de regulă evenimente corporatiste. Este prevăzut cu un centru unde se pot închiria echipamente sportive la prețuri avantajoase. Cei dornici să se perfecționeze au la dispoziție și opțiunea de a plăti cursuri de golf cu profesor.
Club de gold Kings Land
Turiștii români și străini au ocazia să îmbine turismul cultural cu cel sportiv în zona Bihorului. Se poate juca golf pe terenurile aflate în proprietatea resortului Kings Land localizat în localitatea Ineu. Este vorba despre un club sportiv atât de golf, cât și de polo, adresându-se jucătorilor rafinați, dar și celor dornici de distracții în aer liber. Clubul este dotat la standarde internaționale, asigură nu doar activități sportive, ci și agrement sub forma evenimentelor în aer liber – corporatiste sau private. Posibilitățile de practicare a sportului sunt nenumărate, de bază fiind însă golful și polo.
Suprafața destinată sportului este de 60 de hectare, terenul de golf fiind prevăzut cu 9 găuri. Turiștii sunt invitați să profite și de confortul camerelor puse la dispoziție sub forma cazării în căbănuțe, dar și de specificul restaurantului aflat în cadrul clubului Kings Land Ineu. Clubul de golf a fost deschis în anul 2010, iar terenul a fost amenajat sub supravegherea unui renumit profesor al acestui sport. Jucătorii au la dispoziție zonă pentru loviturile la distanță, teren pentru jocul scurt și capcane de nisip. Tot aici, funcționează și o academie de golf, în cadrul căreia se oferă instrucție pentru orice categorie de vârstă.
Lac de Verde Golf & Leisure
Resortul Lac de Verde Golf & Leisure a fost deschis în localitatea Breaza din județul Prahova și este unul dintre cele mai cunoscute turiștilor pasionați de golf din țară și străinătate. Pentru că relaxarea la superlativ este noțiunea care s-a aflat în spatele înființări acestui club, Lac de Verde Golf & Leisure asigură nu doar condiții pentru practicarea acestui sport, ci și cazare la standarde de calitate. Există camere duble și apartamente de lux, însoțite de săli de conferință. Principala atracție rămâne însă terenul de golf, amenajat pe o suprafață de 24 de hectare.
Este considerat un teren cu grad de dificultate ridicat; dispune de 9 găuri, cu distanțe scurte. Deși pare ideal pentru jucătorii avansați de golf, până și începătorii pot profita de cadrul natural deosebit și de standardele înalte ale terenului. Există mai multe spații pentru antrenament, zonă pentru lovituri scurte, capcane de nisip și spații de iarbă verde. Începătorii pot apela la cursurile de golf desfășurate la Lac de Verde Golf & Leisure. Se desfășoară în aer liber, dar și în spații închise, iar orele pot fi private sau în grupuri de câte 6 persoane. Se adresează tuturor categoriilor de vârstă.
Clubul de golf și polo Selas
Tot în județul Prahova, în localitatea Potigrafu, turiștii pot face o incursiune la clubul de golf și polo Selas. Terenul a fost proiectat după planurile peisagistului Henric Lund și dispune de 18 găuri. A fost inaugurat în anul 2008 și, inițial, era prevăzut cu numai 9 găuri. În anii următori, au fost adăugate restul de alte 9 găuri; terenul este irigat cu un sistem dintre cele mai moderne de pe piață.
În prezent, clubul de golf și polo Selas pune la dispoziția pasionaților de turism sportiv un club la interiorul căruia se găsesc camere de închiriat, un restaurant, un bar și sală de biliard. Turiștii pot închiria tot echipamentul de golf de la club. Se află foarte aproape de București.
Clubul Diplomatic
În capitală, se poate practica turism sportiv chiar la Clubul Diplomatic. Aici, se află cel mai renumit teren de golf, renumit printre oamenii cu stare materială excelentă. Se află în zona Herăstrăului și ar fi printre cele mai vechi terenuri de golf din România, înființat în 1928. La amenajarea terenului și-a adus aportul și celebrul jucător român de golf Paul Tomiță.
Atunci când a fost inaugurat, terenul de golf era prevăzut cu 18 găuri. În prezent, mai există doar 6 dintre ele. Programul este destul de generos, desfășurându-se între orele 7:00 și 22:00, însă Clubul Diplomatic se adresează cu precădere diplomaților români și străini și persoanelor de marcă ale societății românești. Pe terenul de golf atmosfera este de-a dreptul internațională. Există cursuri de golf pentru începători; se adresează copiilor celor care sunt deja membrii ai clubului.
Clubul de Golf București
Clubul de Golf București reprezintă opțiunea celor mai mulți dintre turiștii străini pasionați de acest sport. Clubul se află pe strada Episcopiei din Zurbaua, Ilfov, și este cel mai mare club de acest gen din România, fiind inaugurat în anul 2007. Fiind un club privat, ce se adresează oamenilor de afaceri rafinați, există o serie de condiții pe care membrii trebuie să le îndeplinească. Dincolo de acest aspect, terenurile de golf ale clubului au fost proiectate de unul dintre cei mai mari arhitecți ai terenurilor de golf din lume și vin în întâmpinarea celor mai pretențioase standarde.
Sunt disponibile terenuri pentru lovitura la distanță, terenuri pentru antrenament și traseu de 18 găuri, cu o lungime de circa 6500 metri. Nu lipsesc nici obstacolele de apă sau capcanele de nisip. În cadrul clubului de Golf București, a fost înființată și o academie de golf, unde se asigură cursuri de inițiere. De asemenea, vizitatorii au la dispoziție și un magazin specializat de unde își pot procura echipamentul de joc.
Turiștii care joacă golf de puțin timp pot opta pentru terenurile de minigolf. Se găsesc de regulă în cadrul parcurilor de aventuri din toată țara.
Arsenal Park
Arsenal Park se găsește în Orăștie, județul Hunedoara, și asigură pasionaților acestui sport un teren amenajat după modelul celor din Scoția. Terenul nu este unul foarte mare, dar dispune de 18 spații de iarbă; se închiriază tot echipamentul de joc și mașinuțele. Este un loc foarte atractiv în special pentru turiștii cu copii mici.
La Timișoara, a fost înființat încă din anul 1997 clubul sportiv MinigolfRiviera, unde acest sport se poate practica în cele mai bune condiții; se asigură inclusiv cazare și pensiune. Sunt disponibile două terenuri de minigolf cu nocturnă; echipamentul de joc poate fi închiriat chiar de la club.
Escalada Park din Gura Humorului, Suceava, este un alt loc binecunoscut turiștilor pasionați de activități sportive. Aici, se poate practica minigolf în aer liber. Există 18 piste și întreg echipamentul se închiriază în prețul biletului de acces; pentru copii se fac reduceri de preț.