Fundatia orasului Melbourne din Australia avea sa fie pusa in anul 1835, dupa doi ani, in 1837, fiind botezat dupa prim-ministrul britanic; si, avand in vedere ca s-a descoperit aur in apropierea orasului, mai cu seama la Ballarat, in anul 1851, Melbourne a pornit spre o ruta infloritoare, dezvoltandu-se uluitor de rapid. Numarul locuitorilor crestea de la an la an si, pe cale de consecinta, si procentul infractiunilor a inceput sa creasca simtitor si deopotriva ingrijorator atat pentru locuitori, cat si pentru autoritati, care se vedea neputincioase in fata unei astfel de amenintari.
Tocmai de aceea, decizia de a infiinta o inchisoare a orasului nu a fost decat o prima masura in combaterea infractiunilor. Astfel, avea sa se ridice prima inchisoare din Melbourne intre anii 1839 si 1840, numai ca planul dupa care fusesera construita nu a fost dintre cele mai potrivit, pentru ca inchisoarea s-a dovedit a fi mult prea mica pentru infractorii care incepusera sa-si faca o cariera din a comite faradelegi.
La un an dupa finalizarea lucrarilor de constructie la prima, au fost demarate alte lucrari la noua inchisoare, mult mai mare. Finalizata in anul 1844 si construita din gresie, si aceasta noua inchisoare s-a dovedit a nu corespunde intrutotul cu nevoile orasului Melbourne, ceea ce a dus la adaugarea, in anul 1852, a unei alte parti mari, construita de aceasta data din piatra vanata. Aceasta aripa noua a avut ca model inchisoarea Pentonville din nordul Londrei, ce, la randul sau, avea un zid propriu si turnuri de observatie. Lucrarile de constructie la noua aripa, mult mai mare si mai corespunzatoare nevoilor, au fost finalizate doisprezece ani mai tarziu.
Mai tarziu, intre anii 1880 si 1924, vechea inchisoare din Melbourne a inceput sa cada treptat in paragina, o parte din cladirea propriu-zisa a fost daramata, chiar si cladirea din gresie care fusesera initial construita aici. Iar materialele care candva fusesera folosite la ridicarea acestei inchisori au fost luate si utilizate pentru inaltarea unor diguri din apropiere, la Hampton si St. Kilda. Intr-un final, vechea inchisoare din Melbourne avea sa-si inchida definitiv portule in anul 1929, insa cladirea a continuat sa serveasca unor diferite scopuri, cum ar fi grajduri ale politiei sau depozite.
Pe de alta parte, important de mentionat este si faptul ca aceasta inchisoare a fost folosita, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, drept adapost pentru dezertori. In acest loc au murit si infractori celebri, unul dintre primii 135 prizonieri adusi in vechea inchisoare din Melbourne fiind Ned Kelly, a carui masca mortuara si grinda inca mai pot fi vazute aici. Mama acestuia, si ea o infractoare asemenea fiului sau, a putut sa-si viziteze fiul pentru ca se afla, de altfel, la inchisoare pentru ca lovise un politist in cap. Un alt infractor faimos care a stat aici este Martha Knorr, criminala care adopta copii si apoi ii omora, scapand de cadavre ingropandu-le in gradina sa.
Iar vechea inchisoare din Melbourne este cu atat mai interesanta cu cat a functionat in secolul al XIX-lea, atunci cand a aparut frenologia, potrivit careia personalitatea omului si comportamentul sau criminal, respectiv deviant din punct de vedere social ar fi direct proportionale cu marimea si forma craniana. Tocmai de aceea, s-au realizat acele masti mortuare, care astazi sunt expuse in celule. Mai mult, tot aici, se poate vedea si triunghiul pe care prizonierii stateau atunci cand erau biciuiti cu asa numita „pisica cu noua cozi”.
In sfarsit, intre zidurile vechii inchisori din Melbourne parca a ramas si amintirea vorbelor celebre pe care Ned Kelly le-a adresat in timpul jafului unei banci: „Eu sunt Ned Kelly! Sunt un proscris si ordinele mele trebuie ascultate. Nu faceti zgomot. Nu dati alarma.” Iar astazi, singurul zgomot care ar da putea da alarna, in urma prezentei de aici a acestui infractor, este vantul suiera printre incuietorile usilor.
