Amplasat în Parcul Milner din oraşul sud-african Johannesburg, Wits Planetarium reprezintă un centru academic şi educaţional dedicat astronomiei. Planetariul aparţine Universităţii Witwatersrand (Wits), aflându-se în Campusul Estic al acesteia din suburbia Braamfontein.
Idea construirii unui planetariu în Johannesburg a apărut în anul 1956, cu ocazia aniversării de 70 de ani a oraşului. Un proiector Zeiss, aflat în folosinţă de 26 de ani, a fost achiziţionat de la Planetariul din Hamburg, Germania, acesta trecând printr-un proces de modernizare la fabrica Zeiss din Oberkochen. Ulterior, Consiliul Local din Johannesburg a vândut proiectorul Universităţii Witwatersrand, cu scopul de a fi utilizat atât în scop academic, pentru studenţi, cât şi pentru publicul larg. Construcţia clădirii a început în 1959, aceasta fiind ridicată într-unul din campusurile universităţii. Planetariul Wits şi-a deschis porţile pentru public la data de 12 octombrie 1960. A fost primul planetariu în mărime naturală din Africa şi al doilea din emisfera sudică.
Planetariul din Johannesburg are circa 70.000 de vizitatori anual, iar cei care îi trec pragul au ocazia să admire cerul şi să afle detalii interesante despre stele, planete, comete, nebuloase, constelaţii şi galaxii. În cadrul instituţiei se organizează o serie de programe sezoniere, printre care spectacole, lecturi, şi ateliere. Există evenimente pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv pentru copii, aceştia putând învăţa despre sistemul solar într-o manieră interactivă, prin intermediul unor imagini înregistrate prin satelit şi prin vizionări telescopice. În 2010, Planetariul Wits şi-a sărbătorit jubileul de aur.