Zoroastru (numele grecesc sub care profetul iranian Zarathustra a devenit cunoscut) ar fi trăit și predat în prima parte a secolului al VI-lea Î.Hr. Casa sa se afla cel mai probabil în regiunea de est a Mării Caspice.

Tema principală a învățăturilor lui Zoroastru este înlocuirea numeroșilor „ahuras” sau zei ai religiei tradiționale indo-iraniene cu un singur ahura, Dumnezeul Suprem sau Înțeleptul Dumenezeu, Ahura Mazda.

Conceptul original al lui Zoroastru cu privire la Ahura Mazda se găsește în ceea ce ar fi fost propriile discursuri, numite Gathas, ce formează partea de început a Avestei, cartea sfântă a zoroastrismului. În viziunea sa, Ahura Mazda a creat o pereche de spirite gemene ca fiii săi. Unul dintre ei, Spenta Mainyu, a ales adevărul, lumina și viața în timp ce celălalt, Angra Mainyu, a preferat înșelăciunea, întunericul și moartea.

Ca religie, zoroastrismul se dezvoltă după moartea fondatorului său. Însuși Ahura Mazda (acum scurtat Ormazd) tinde să preia acum de la fiul său responsabilitatea pentru îndreptarea lui Angra Mainyu.

Potrivit credinței zoroastrice, istoria omenirii reflectă lupta dintre aceste contrarii eterne, Ahura Mazda și Angra Mainyu, bine și rău, lumină și întuneric, adevăr și înșelăciune. Zoroastrismul respinge toate formele de sacrificiu practicate de indo-iranieni în afară de una și astfel păstrează doar sacrificiul prin foc. Așa se face că focul devine, în credința zoroastrică, simbolul sacru al adevărului.

Nu se cunoaște modul în care religia s-a răspândit prin Iran în așa fel încât, în cele din urmă, ajunge să fie religia oficială a dinastiei ahemenizilor. Până în jurul anului 500 Î.Hr., Darius I proclamă cu mândrie în inscripțiile sale: „Prin harul lui Ahura Mazda eu sunt rege; Ahura Mazda mi-a dat împărăția”.

Magii, o sectă preoțească (al cărui nume ne-a dat cuvântul „magic”) devin în curând asociați cu zoroastrismul. Puterea Persiei oferă magilor un statut special, ei fiind considerați a fi înțelepții din est. Ca atare, cinci secole mai târziu, aceștia sosesc, pentru a adăuga greutate și autoritate, la locul de naștere al unei noi religii, creștinismul.

Magii, care în povestea creștină aduc daruri pruncului Iisus, călătoresc dintr-o Persia condusă de parți (la origine o dinastie de nomazi), dar regiunea a fost influențată din punct de vedere cultural de Grecia încă din perioada cuceririlor lui Alexandru cel Mare.

Grecii erau toleranți cu celelalte religii iar parții adoptă o mare parte a zoroastrismului, chiar și construirea de altare de foc în cinstea lui Ahura Mazda. Așa se face că religia supraviețuiește, chiar dacă nu mai beneficiază de același statut de care se bucura sub conducerea dinastiei ahemenizilor. Situația se îmbunătățește dramatic odată cu căderea parților și ridicarea sassanizilor în secolul al III-lea D.Hr.

Fondatorul dinastiei sassanizilor, Ardashir, avea legături puternice cu religia persană antică. Tatăl său fusese responsabil de un templu dedicat lui Zoroastru, din regiunea ruinelor Persepolis, înainte de a-l ucide pe conducătorul local și de a-i lua locul. Ardashir moștenește acest regat mic și îl mărește, prin înfrângerea și uciderea unor prinți locali, până când se află în poziția de a fi încoronat rege al Fars în aproximativ 208 D.Hr.

Un proces continuu de expansiune lentă, în detrimentul parților, îl aduce la Ctesifon. El intră triumfător în capitala parților în aproximativ 224 și este încoronat rege al regilor. Noul rege era mândru în mod special de unul dintre strămoșii săi, Sassan, motiv pentru care dinastia sa devine cunoscută ca Sassaniană.

În apropiere de Persepolis, el comandă sculptarea unui relief imens pe fațada unei stânci. Sculptura îl prezintă călare, cu parți morți sub copitele calului, în timp ce primește coroana regală de la Ahura Mazda.

Cu restaurarea primei dinastii autentice persane de la ahemenizi, cultul lui Ahura Mazda devine din nou religia oficială a statului. Acum există o ierarhie ritualică în tot imperiul, cu preoții cei mai de seamă pentru fiecare district major și un preot suprem ce mânuia autoritatea generală.

În perioada sassaniană principalele caracteristici ale programului ritualic zoroastric se stabiliseră. Cea mai importantă îndatorire a unui preot este de a menține flacăra sacră a lui Ahura Mazda. Ceremonii elaborate sunt efectuate pentru a asigura puritatea ei. Gura preotului este acoperită pentru a preveni poluarea prin respirație. În zilele sfinte importante, cum ar fi Nauruz (anul nou persan), focul este afișat pe o stâncă sau un loc înalt pentru fiecare comunitate.

Nevoia de puritate se află și în spatele tratamentului pentru morți. Cadavrele sunt expuse pe vârfuri de munte, vulturilor și câinilor sălbatici, până când oasele sunt curate și urcate pentru a fi înmormântate. Numai în acest fel se poate ca aerul, apa și pământul să fie ferite de poluarea cu carnea unui om mort.

Timp de 3 secole după cucerirea musulmană a Persiei, zoroastrismul a rămas o religie importantă. Cu toate acestea, treptat, majoritatea persanilor s-au convertit la religia noii caste conducătoare. O minoritate de zoroastrieni a căutat mai multă libertate în altă parte. Ei se mută în India, unde se stabilesc în Gujarat. Doar câțiva zoroastrieni au rămas în Iran, fiind găsiți în ziua de astăzi în orașele îndepărtate din deșert, precum Yazd și Kerman, unde între musulmani sunt cunoscuți drept „gabar” (cel mai probabil însemnând necredincios).

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ