Guvernoratul A’Dhahirah este o regiune din Oman ce coboară de pe versantul sudic din vestul Munților Al Hajar. Aici se formează o punte pentru rutele comerciale dintre Oman și țările vecine, motiv pentru care regiunea este numită Wilayt Ibri, care tradus înseamnă „trecere”. A’Dhahirah include faimoasele Morminte Bat, obiectiv turistic care se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Wilayt Ibri este unul dintre centrele regionale din vestul Omanului.

mormintele Bat
mormintele Bat

Oraşul este situat 279 km de capitala Muscat. Această regiune are o locație unică de legătură cu Sultanatul şi cu alte regiuni din Peninsula Arabică.
Guvernoratul A’Dhahirah este împărţit în trei provincii cu o populaţie de peste 205 de mii de locuitori. Cercetările arheologice au arătat prin Ibri, Wadi Al-Jizzi şi Al-Hawanash treceau caravanele care făceau comerţ în antichitate şi foloseau aceste zone ca loc de poposire. Locuitorii din A’Dhahirah sunt cunoscuţi pentru dansurile şi cântecele lor tradiţionale, recitaluri antice dedicate săbiilor şi artei duelului.

Tradiţia se păstrează vie şi azi, cu legendele despre războinicii locului care au luptat în războaie. Localnicii sunt adevăraţi artizani, aceştia prelucrează obiecte din piele, lut sau lemn şi sunt recunoscuţi pentru şeile de cămilă. Oraşul Dhank ocupă un loc important în istoria Omanului. Fermele ce înconjoară Falaj Al-Bazili în vest sunt o mărturile vie a istoriei locului.

Alte atracţii turistice includ peşterile: Wadi Dhak, Wadi Al-Fath, Wadi Qumaira, planţaţiile luxuriante cu cele şase turnuri de veghe. În Ibri se găsesc situri istorice valoroase precum Mormintele Bat ce datează din anul 3000 î.Hr. şi un Fort vechi de 400 de ani cu gravuri deosebite. Oraşul Yanqul oferă vizitatorilor o panoramă extraordinară deasupra ruinelor antice ce se poate vedea din vârful Jabal Al-Khutaim. De asemenea, Wadi Ar-Raki este o locaţie turistică populară cu un peisaj deosebit plin de o varietate de grădini treasate cu flori specifice zonei A’Dhahirah.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.