Te afli în cea mai importantă cetate din Transilvania, în fața primeia dintre porțile ei vestite în întregul areal al Ardealului! Te-am adus aici ca să poți vedea cu ochii tăi de ce Alba Iulia este considerată mireasa Transilvaniei!

După cum deja știi, începuturile ei trec dincolo de cele două milenii care s-au scurs de când Decebal își strângea, în vechiul Apulon, vitejii daci. După el, Traian a adus Legiunea a XIII-a Gemina în ceea ce se va numi de acum înainte, castrul roman  Apulum. O parte din urmele lui se mai pot vedea și astăzi. Dar să le luam pe rând și te invit să treci prin…

IMGP0876

Poarta I a cetății. Se află la baza acesteia, în orașul nou, așa cum mai este denumită zona exterioară a cetății Bălgrad. Și este prima pe care o vezi, urcând în cetate. Fii pregătit să pășești în istorie! Oprește-te o clipă înainte să treci pe sub impunătorul arc de triumf care o împodobește, căci, odată ce pășești dincolo de el, vei intra într-o altă lume. Arcul are trei deschideri, împodobite cu statui și basoreliefuri de un alb imaculat. Zeul Marte te întâmpină aici, alături de zeița Venus, semn că războiul și iubirea au mers dintotdeauna mână în mână. Cu toate acestea, trebuie să existe mereu un teren neutru între ele, unde toate armele și farmecele să fie lăsate deoparte. Asta a înțeles și constructorul ei din vremea vestitului împărat Carol al VI-lea, când a amplasat între cele două reprezentări divine, stema casei de Habsburg (vulturul bicefal cu sceptru și sabie). Ești într-o cetate care păstrează mai mult urmele stăpânirii austro-ungare, decât orice altă conducere ar fi avut până atunci, fie ea dacică, romană sau a principilor și voievozilor transilvani. Acum, că ți-ai luat inima în dinți, treci dincolo de ea și pregătește-te să urci dealul pietruit care te va purta printr-o mulțime de momente istorice importante, în care, Iulia, domnița cea albă, își va depăna poveștile, așa cum s-au întâmplat ele odinioară!

IMGP0877

Poarta a II-a. Cu siguranță că, pe măsură ce pășești înapoi în timp, și firul evenimentelor devine mai palpitant. Iar asta o poți observa odată ce ai ajuns în fața celei de-a doua porți a cetății. Stai și trage-ți sufletul o clipă, căci periplul tău printre vestigii și filele istoriei abia începe. Și, dacă prima dată ai fost nevoit să treci printr-un arc de triumf temporal, cea de-a doua poartă îți oferă deschidera zărilor. Acum, oriunde vei privi, orice drum vei alege pentru a afla din tainele cetății, toate îți sunt deschise.

IMGP8515

Trebuie să știi că această poartă a fost dinstrusă aproape complet în perioada interbelică. Numai câteva balamale și o parte din cei doi stâlpi laterali mai stăteau mărturie după acele distrugeri. Reconstituirea ei a fost posibilă numai pe baza fotografiilor document, iar ceea ce vezi acum este replica exactă a felului în care arăta această poartă acum mai bine de 300 de ani. Și ea este împodobită cu statui ce reprezintă atlanții care sprijină pe capetele lor, precum cariatidele, întreaga istorie a locului. Privește acum, înaintea ta, admiră panorama orașului de jos, a dealurilor mirifice care îmbracă Alba Iulia, precum și Obeliscul ridicat în memoria căpeteniilor răscoalei moțești de la 1785, Horea, Cloșca și Crișan. Lasă-te purtat pe aripile Victoriei Înaripate reprezentată aici, până la momentul în care, moții și-au apărat cu prețul vieții drepturile strămoșești în fața împăratului. Și, dacă ai zăbovit suficient timp aici, umplându-ți sufletul și ochii cu această panoramă, te invităm mai departe, pe Drumul Regal, aici unde Carol al VI-lea de Habsburg, dădea ordin pentru construirea…

IMGP8590

IMGP8511

IMGP0892

Porții a III-a a cetății. De altfel, cea mai importantă dintre toate cele șapte câte sunt, deoarece, abia acum, trecând prin această poartă vei intra propriu-zis, în vechea urbe. Este cel mai impresionant monument de arhitectură sculptată ale acestei cetăți și, de asemenea, cea mai valoroasă lucrare realizată în stil baroc din întregul Ardeal. Poarta este amplasată în mijlocul curtinei care leagă bastionul Capistrano de cel al lui Eugeniu de Savoia, iar panourile interioare și exterioare care o împodobesc sunt inspirate din evenimentele specifice epocii în care au fost realizate. Turci striviți sub copitele cailor sau încătușați te privesc cerându-și libertatea. Statuia ecvestră a lui Carol călare veghează de peste vreme ca ei să nu mai pătrundă în cetate vreodată. Tot aici, chiar sub statuia aceasta este și temnița în care se spune că ar fi fost închis Horea înainte de execuția de pe Dealul Furcilor!

IMGP1079

Drumul te va purta mai departe, până în fața Porții a IV-a aflată între cele două catedrale, cea catolică și cea ortodoxă. Doi atlanți sprijină și aici intrarea care te va purta către Platoul Romanilor, printre Bastionul Trinitarienilor și cel al Sfântului Mihail. Trofee, fanioane, steaguri cu însemnele casei de Habsburg și ale lui Carol al VI-lea stau și aici mărturie talentului aceluiași faimos arhitect de la curtea împăratului austriac. Poarta a fost îndelung folosită de armata austriacă. Partea superioară a ei era folosită în majoritatea timpului ca spațiu pentru locuit de către soldați, iar uneori, drept temniță pentru ofițeri.

DSC_0406

Cea de-a V-a Poartă a cetății a fost de curând recondiționată. Este amplasată în apropierea ravelinului Sf. Mihail, care a fost demolat parțial până în 1921, din cauza lucrărilor efectuate la construcția Catedralei ortodoxe. Este una dintre intrările secundare ale cetății și care nu a beneficiat de prea multe elemente sculpturale. În fața ei, vei putea trece pe un pod care face legătura între acest ravelin și cea de-a treia linie de apărare a vechii forțificații.

DSC_0405

Ai ajuns în fața penultimei Porți, cea de-a VI-a. Pășește cu mândrie, căci te afli pe urmele întemeietorilor de neam și țară! Este acea poartă folosită în 1922 la 15 noiembrie de către regele Ferdinand și Regina Maria, în ziua încoronării lor. Pe aici au intrat, împreună cu alaiul lor și toți cei participanți, îndreptându-se către maiestuoasa catedrală ortodoxă.

IMGP0885

Poarta a VII-a. Șapte colțuri ale aceleiași stele. Șapte porți, folosite de austrieci pentru a intra în vechea cetate a Bălgradului. Aceasta din urmă era destinată mai ales trupelor din zona sudică a ei. În timpul revoluției pașoptiste, locuitorii cetății au blocat-o pentru a împiedica asediul maghiarilor. Este amplasată pe latura de nord a fortificației și este realizată sub forma unui tunel boltit. De curând, aceasta a fost reabilitată și scurtează considerabil drumul acelora care aleg să intre în cetate pe latura de nord.

DSC_0352

Închei aici povestea porților Iuliei cea Albe a Transilvaniei. Drumul regal pe care l-ai făcut în compania noastră te va aștepta în episodul următor și cu alte surprize existente pe întregul cuprins al acestei stele. Căci, după cum singur ai văzut, Alba Iulia nu poate fi cu nimic altceva comparată. Iulia este o stea! Acea stea care a reușit să strălucească peste veacuri, mai mult ca oricare alta din întregul Ardeal!

DSC_0249

DSC_0355NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi reproduse decât cu acordul scris al autorului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.