Poet, folclorist, dramaturg, democrat și revoluționar, Vasile Alecsandri s-a născut într-o familie boierească.
Tatăl poetului se ocupa cu transportul sării peste Prut. Urcând pe ierarhia boierească, a îndeplinit funcția de administrator financiar la visteria domnească, ajungând la Direcția arhivelor statului. A oferit ajutor tehnic și financiar, alături de Gheorghe Asachi, la întemeierea Conservatorului filarmonic dramatic din Iași. Tatăl, Vasile Alecsandri, s-a căsătorit cu Elena Cozoni, cu care a avut cinci copii, din care au supraviețuit doar trei: Catinca, Vasile (poetul) și Iancu. În averea familiei intra moșia de la Mircești, casele de pe ulița „Sfântului Ilie” din Iași, moșiile Foltești, Pătrășcani, Borzești, Moinești și o vie în Copou.
Data nașterii lui Vasile Alecsandri este controversată. Unii specialiști consideră că ar fi anul 1818 sau 1819, însă alți specialiști, precum și însuși poetul, afirmă că este în timpul eteriei lui Ipsilanti, în anul 1821, pe 21 iulie.
Ca partener de joacă atât la Mircești, cât și la Iași, în casa de pe „Sfântul Ilie” care azi se numește Vasile Alecsandri, l-a avut pe istețul Vasile Porojan. În pensionul francez din Miroslava se va împrieteni cu M. Kogălniceanu. În drum spre studii, către Paris, în 1834, va fi însoțit în digilență de către viitorul domnitor Al.I. Cuza, pictorul Negulici și I. Docan.
La Paris s-a împrietenit cu munteanul I. Ghica. Va studia medicina, însă o va abandona din cauza disecțiilor, îndreptându-se către literatură. Revine în țară în 1839.
În 1840 va prelua conducerea Teatrului Național din Iași, alături de Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu. Va îmbogăți repertoriul teatrului cu piese precum: „Farmazonul din Hârlău”, „Iorgu de la Sadagura”, „Iașii în carnaval”, „Chirița în provincie”, „Piatra din casă”. Acestea îi vor conferi titlu de creator al teatrului românesc original.
Poetul locuia când la Iași, când la Mircești. Moșia sa de la Mircești avea vie, luncă, stupină, pod peste Siret și bisericuță, ridicată la inițiativa poetului.
În 1856 poetul o cunoaște pe Paulina Lucasievici, o poloneză brunetă cu ochi verzi, de condiție modestă, la Hanul de la Târgu Frumos al lui Novacovski. În 1857 vor avea o fiică împreună: Maria, adoptată legal de către Alecsandri în 1874. După o relație de 19 ani (1876) cei doi se vor căsători. Căsătoria dintre cei doi a fost întârziată de amintirea primei iubiri a lui Alecsandri. Sub supravegherea Paulinei se va construi noua casă, actualul muzeu din Mircești, între anii 1861 – 1867. Clădirea avea 20 de încăperi, iar din veranda acesteia poetul admira adesea priveliștea către Lunca Siretului.
Opera literară
În anul 1852 publică „Balade (Cântece bătrânești) adunate și îndreptate”, iar în 1853 tipărește la Paris volumul său de versuri „Doine și lăcrămioare”. Promotor și descoperitor al poeziei populare, va face o clasificare pe genuri a folclorului, popularizând doinele, horele și baladele în saloanele aristocrației.
Va scrie „Hora Unirii” ce avea să fie publicată în 1856 în revista lui Kogălniceanu „Steaua Dunării”, devenind un imn național la 24 ianuarie 1859.
A fost ales membru al Academiei Române și a fost primul poet român premiat la un concurs internațional, primind cupa de la Montpellier pentru „Cântecul gintei latine” în 1878.
Mirceștiul i-a oferit tihna și seninătatea proprie firii sale. În conacul de la Mircești a creat „Pastelurile”, „Ostașii noștri”, „Despot vodă”, „Ovidiu”, „Fântâna Blanduziei” etc..
Poezia „Steluța” este dedicată primei sale iubiri, Elena Negri, care va muri din motive de sănătate în 1847, în brațele poetului, în Istanbul. Pe Elena, sora lui Costache Negri, a cunoscut-o la Mânjina, la o serată muzicală în 1844. Vor petrece mult timp împreună, Alecsandri însoțind-o în Italia la tratament.
Viața politică
Este influențat de ideile revoluționare ale vremii, fiind unul dintre participanții de seamă la Revoluția din 1848, alături de Ghica, A. Russo, Kogălniceanu, C. Negri etc. Înăbușirea revoluției a avut ca efect exilul, poetul călătorind în Germania, Austria, Franța.
După moartea mamei (1842) și a tatălui său (1854), Vasile Alecsandri a devenit proprietar al moșiilor Mircești, Pătrășcani, Borzești. Din cerdacul casei părintești, va reda libertatea robilor săi țigani, conform ideilor revoluției franceze pe care le împărtășea.
Avea să fie de trei ori ministru în timpul vieții sale. A mers în calitate de ministru de externe, sub domnia lui Cuza, în misiuni diplomatice la importante personalități precum Napoleon al III-lea, Victor – Emanuel, Cavour.
În 1890 Vasile Alecsandri se întorcea bolnav din ultima sa misiune, ca ministru plenipotențiar de la Paris. Bolnav de cancer la plămâni și la ficat, a murit în camera sa de la Mircești, la 22 august 1890.
A donat prin testament manuscrisele sale Academiei Române, iar în 1914 soția sa a donat și ea Academiei casa cu mobilierul poetului. Mausoleul din curtea de la Mircești a fost ridicat de către Academia Română, în anul 1928.
