Aurea mediocritas este o expresie latinească al cărei sens s-a schimbat de-a lungul timpului, transmiţând, astăzi, un mesaj aproape opus celui iniţial.

Când, în antichitate, Horaţiu (Quintus Horatius Flaccus), poet latin din secolul I i.Hr., în “Ode”, foloseşte această expresie, se referă la “aurita cale de mijloc”, un fel de îndemn la cumpătare, la evitarea exceselor. Horaţiu face o pledoarie pentru o viaţă echilibrată, ca o condiţie pentru liniştea sufletească, pentru fericirea adevărată. De altfel, sensul din limba latină al cuvântului “mediocritas” este “cale de mijloc”/”măsură”/“echilibru”.

Aşa cum s-a întâmplat cu multe alte cuvinte, în timp, şi-au modificat înţelesul, au avut loc “înnobilări” sau degradări de sens. În limba română de astăzi, ca şi în alte limbi, cuvântul “mediocritate” (din franţuzescul “médiocrité ”, latinescul “mediocritas”) are o conotaţie negativă, însemnând “persoană lipsită de calităţi intelectuale deosebite”, “om fără merite, fără talent” (DEX).

Aurea mediocritas (Aurita cale de mijloc), sensul şi originea expresiei

În secolul al XIX-lea, Titu Maioresu, mentorul Societăţii “Junimea”, care a avut un rol fundamental în dezvoltarea culturii româneşti de la acea dată, într-unul dintre studiile sale (“În contra direcţiei de astăzi în cultura română”), observă că cel mai mare pericol pentru o societate este “încurajarea blândă a mediocrităţilor”, că “mediocrităţile trebuie descurajate de la viaţa publică a unui popor”.

În acest studiu, Titu Maiorescu formulează şi celebra teorie a “formelor fără fond”, constatând tendinţa, la noi, de a se imita lustrul societăţilor occidentale, adică “forma”, fără a exista un fond solid şi autentic. Nu “aurita mediocritate” (Aurea mediocritas) era condamnată de Maiorescu, ci mediocritatea lipsită de merite şi de talent.

În epoca actuală, discuţiile despre mediocritate, ca pericol pentru individualitate sau pentru o colectivitate, sunt încă vii şi controversate. Într-o carte relativ recentă, publicată in 2015, a canadianului Alain Deneault – “Mediocraţia” – acesta subliniază că, în ceea ce numim “viaţă modernă”, totul pare a fi devenit mediocru, fad şi fără pasiune. Prin urmare nu “Aurea mediocritas”, ci terna, cenuşia, “călduţa”, confortabila mediocritate.

Citește și:  Cinci legi fundamentale ale prostiei omeneşti sau despre consolidarea unui nou concept – idiocraţia
Alain Deneault, Mediocratia

Se neagă sau, pur şi simplu, nu mai interesează pe nimeni complexitatea fiinţei umane, capacităţile creative ale acesteia, originalitatea şi valoarea. Totul este standardizat, schematizat, viaţa noastră cotidiană se reduce tot mai mult la acţiuni repetitive şi la scopuri banale. La mijloc de rău şi bun, omul contemporan pare a-şi fi pierdut marile elanuri, optând, conştient sau nu, pentru mediocritate.

În schimb, în ştiinţele cunoaşterii, în psihologia dezvoltării personale, “Aurea mediocritas” cu sensul iniţial, latinesc, de “aurita cale de mijloc”, îşi are corespondent într-un principiu pe care englezii îl numesc “Goldilocks principle” (Principiul zonei de aur) şi se referă la o metodă de abordare a cunoaşterii, pornind de la premisa că orice (fenomen, situatie, stare etc.) trebuie să se încadreze între anumite limite, care să excludă extremele.

Denumirea acestui principiu vine de la o poveste pentru copii – “Goldilocks şi cei trei urşi” – în care este vorba de o fetiţă pe nume Goldilocks, care ajunge într-o casă cu trei urşi, doi urşi având ori prea multe şi inadecvate lucruri (alimente prea calde, paturi, haine prea mari etc.) ori prea mici şi puţine, iar al treilea având “exact cum trebuie”.

Expresia Aurea mediocritas se citează adesea şi în varianta românească – “Sfânta mediocritate!” – evident, cu un sens ironic.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.