Bansko este una dintre cele mai renumite staţiuni de schi din Bulgaria. Eu am nimerit acolo pe timpul verii, undeva la finalul lunii iunie. Este o localitate, într-adevăr, frumoasă. Orăşelul de munte se află localizat la baza munţilor Pirin, iar şoseaua ce duce la Bansko este flancată de păduri. Totuşi, drumul spre Bansko ar putea fi un calvar pentru cei care suferă de rău de maşină, pentru că traseul este unul plin de serpentine.
Odată ce ai ajuns în Bansko, te simţi însă mai bine, probabil şi din cauza aerului tare, foarte proaspăt.
Ne-am cazat la unul dintre hotelurile din centrul localităţii Bansko, ocazie cu care am avut parte de una dintre surprizele cele mai plăcute. Apartamentele sunt extrem de mari, spaţioase şi frumos mobilate. Şi extrem de ieftine. Ca şi idee, pe un apartament cam de 80 metri pătraţi şi utilat cu de toate am plătit numai 30 de euro pe noapte. Dormitorul era enorm, cu un pat în care ar fi putut să încapă lejer patru persoane. Dulapul principal se afla pe hol şi asta pentru că era extrem de mare. Apartamentul era prevăzut cu o debara obişnuită şi o nişă specială pentru depozitat echipamentul sportiv – schiurile şi beţele de schi. Livingul era, evident, enorm, mobilat cu canapea, fotolii, masă cu scaune pentru luat cina şi o bucătărie modernă, dotată cu aragaz, cuptor cu microunde, cafetieră, mixer şi veselă cât pentru trei familii la un loc. Din living ieşeai pe balcon care reprezenta, ca suprafaţă, echivalentul unui al doilea dormitor. Putea fi amenajat într-o mie de feluri. Priveliştea de care am avut parte nu era, în plan apropiat prea grozavă – dădea spre o curte interioară unde se mai construiau alte clădiri şi lăsa impresia unui şantier abandonat. Însă în depărtare se vedeau munţii, sub un cer senin, din plin luminat de razele soarelui.
Hotelul era constituit din trei corpuri, dispuse în formă de U. În centru, domina piscina, prevăzută cu şezlonguri, iar la câţiva metri distanţă se găsea restaurantul hotelului, cu terasă. Preţurile practicate la restaurant erau, de asemenea, surprinzător de mici. Şase persoane au mâncat şi băut de 100 de euro per total, fiecare câte două feluri de mâncare şi bere ori băuturi răcoritoare. Personalul care servea era destul de comercial – câteva tinere drăguţe care vorbeau (stâlcit) limba engleză, cu accente ruseşti. În mod surprinzător pentru Bulgaria, şeful restaurantului a venit să ne cunoască personal şi să ne ureze şedere plăcută. Apoi ne-am lămurit de ce: de faţă, se afla familia patronului hotelului, astfel că întreg personalul îşi dădea silinţa să fie cât mai dedicat clienţilor. Şi asta în condiţiile în care noi, cei şase, eram singurii clienţi din acel weekend. Un pic cam târziu, ne-am dat seama că şeful restaurantului înţelegea, cât de cât, limba română.
Am ieşit la plimbare pe străzile localităţii Bansko. Are aspectul unui orăşel de munte austriac, cu construcţii de lemn tipice stilului habsburgic. Totul arăta extrem de curat şi frumos lucrat, apoi am aflat că majoritatea hotelurilor aparţineau, de fapt, unor cetăţeni din Austria. Concret, Bansko este o localitate austriacă, în Bulgaria.
Hotelurile împânzesc zona, sunt extrem de multe şi, la acea dată, continuau încă să se construiască şi altele. Drumul principal duce spre munte şi este străjuit de ambele părţi de hoteluri având înfăţişări foarte asemănătoare, ceea ce creează impresia unei localităţi extrem de ordonate, spre deosebire de staţiuni româneşti, precum Sinaia, unde fiecare a construit ce şi cum l-a tăiat pe el capul.
Îmi închipui că, pe timp de iarnă, Bansko este plină de turişti, că este plină de viaţă, gălăgie şi veselie. Dar pe timp de vară, Bansko pare un oraş aproape sinistru, părăsit, abandonat, căci nu vezi picior de om. Străzile sunt pustii, nu trec maşini, nu se aud oameni, ferestrele sunt închise, luminile nu pătrund de nicăieri. Ai senzaţia că te afli într-un loc lipsit de viaţă. Nici măcar pisici n-am întâlnit pe străzi.
Există un mall minuscul, nu ştiu de ce se cheamă mall, este un magazin pe două etaje. La parter, o doamnă vânzătoare citea ziare, iar când ne-a văzut a ţinut să precizeze că programul este aproape pe terminate. La etaj, erau deja închise toate magazinele. În schimb, am luat-o pe jos spre ieşirea din Bansko şi am nimerit pe o străduţă cu magazine. Cam 90% dintre ele erau, de asemenea, închise, cu lacăte puse la uşi şi, având în vedere că vindeau obiecte de uz sportiv, nu cred că urmau să se deschidă prea curând. Cu această ocazie, am descoperit că în Bansko există cluburi de noapte şi multe baruri.
Totuşi, am găsit şi două sau trei magazine deschise, care vindeau aceleaşi lucruri, tipice Bulgariei – săpunuri de trandafir, creme pe bază de trandafiri, şampoane de trandafir, dulceaţă de trandafir, ceramică şi ceşcuţe având diverse modele cu trandafiri. Preţurile – super mici!
Ne-am întors la hotel, un strop dezamăgiţi, cu impresia că suntem singurii oameni în viaţă într-un oraş pustiu. Am ieşit la piscină, ne-am bălăcit şi răsfăţat cu frappe-uri şi cafele, de asemenea, extrem de ieftine.
Seara, nu ai deloc ce face în Bansko, pe timp de vară. La televizor nu ai ce vedea, iar oraşul este practic mort. Noroc că eram şase oameni.
Aerul proaspăt de munte ne-a cam tăiat elanul tuturor, aşa că mica petrecere pe care am încropit-o cu bere, pepene şi chipsuri nu a durat până târziu în noapte. A doua zi, am lenevit iarăşi pe terasă, ne-am mirat încă o dată de cât de ieftină este mâncarea şi băutura, ne-am mai bălăcit în piscină şi… am plecat.
Ulterior, m-am interesat asupra unui lucru care nu-mi dădea pace, mă obseda: există oameni care să trăiască în Bansko, ori numai turişti care vin şi pleacă pe perioada iernii? Şoc! Conform Wikipedia, ar locui în Bansko circa 8500 de oameni. Îmi vine imposibil să înţeleg de ce au stat ascunşi de-a lungul şederii noastre acolo…
