Basilica de Nossa Senhora do Rosario din Fatima, Portugalia, ridicata pe locul unde trei copii au avut viziunea Fecioarei Maria, “doamna mai stralucitoare decat soarele”, dupa cum au marturisit acestia, este unul dintre acele locuri pe care, oameni din lumea intreaga il asociaza, fara ezitare, cu miracolul si credinta adevarata. “Rosariul” (sp. “rosario”) reprezinta rugaciunile adresate Fecioarei Maria (“Nossa Senhora” – Doamna Noastra), pe care crestinii le rostesc folosindu-se de un sirag de matanii.
In Evul Mediu, statuetele intruchipand-o pe Fecioara Maria erau impodobite, adesea, de coronite de trandafiri (roze), fiecare floare simbolizand o rugaciune. De aici s-a nascut ideea de a asocia un sirag de matanii (denumit cu acelasi cuvant, “rosariu”) cu rugaciunile, acestea ajutandu-i pe credinciosi sa se concentreze asupra cuvintelor rugaciunii, care trebuie spuse fara graba, cu dragoste, cu devotament, cu incredere si simplitate. Mai mult, locuitorii din Fatima marturisesc ca insasi Fecioara Maria le-a cerut sa spuna zilnic Rosariul pentru pace.
Basilica do Rosario din Fatima atrage, astazi, in Portugalia, credinciosi din toate colturile lumii, sanctuarul fiind construit pentru a-i putea primi pe toti cei care ajung aici, mai ales in timpul pelerinajelor legate de anumite sarbatori, cand au loc procesiuni impresionante. Pelerinii se intalnesc, de obicei, la Cova (Cova da Iria – locul exact al aparitiilor Fecioarei Maria), unde s-au construit o capela si o imensa esplanada. La capatul acesteia, se ridica Basilica do Rosario din Fatima, realizata in stil neo-clasic, cu un turn central de 65 de metri inaltime, cu multe coloane care strajuiesc accesul spre constructiile laterale – o manastire, un spital si Capela Viziunilor.
Zidurile bisericii (70 de metri lungime si 37 de metri latime) sunt din piatra, iar interiorul, larg, cu arcade ample si altarul din marmura, creeaza impresia de mare simplitate. Desi foarte frumoasa, Basilica do Rosario din Fatima nu atrage atentia, neaparat, prin valoarea ei arhitecturala, ci prin atmosfera de o mare incarcatura spirituala, prin sentimentul de pace si de speranta, de netagaduit, de impacare cu sine si de constientizare a unui alt fel de intelegere a sensului vietii. Oricine poposeste aici se va (re)descoperi, in latura cea mai profunda si mai autentica a fiintei sale.
Inainte de memorabilul an 1917, Fatima (azi, oras din districtul Santarem, la 130 de kilometri de Lisabona) era un sat, al carui nume vine din limba araba (unde este un prenume feminin), in cazul acesta al unei printese locale, luata prizoniera de catre fortele crestine, in timpul ocupatiei maurilor in Portugalia, logodita cu un print din Ourem, convertit la catolicism. Cand, in 1917, lumea era prinsa in valtoarea primului razboi mondial (Portugalia avea trimisi in Franta, de partea aliatilor, peste 50.000 de soldati), din 23 mai, pana in octombrie, Fecioara Maria s-a aratat celor trei copii (Lucie, 10 ani, Francisco, 9 ani si sora sa, Jacinta, 7 ani), care isi pazeau oile, in apropierea satului, transmitandu-le mesaje complicate pentru varsta lor, dar pe care timpul le-a confirmat (pericolul celui de-al doilea razboi mondial, atacul terorist asupra Papei Ioan Paul al II-lea si un al treilea mesaj secret, bine pazit inca de Vatican).
Mai inainte, in 1915, copiii mai povestisera despre o intalnire ciudata, dar nimeni nu i-a luat in serios. Anul urmator, 1916, este cel al intalnirii copiilor cu “Ingerul pacii” (despre care, la vremea aceea , n-au mai povestit, avand in vedere experienta din anul anterior). “Ingerul pacii” i-a invatat o rugaciune de adoratie adresata lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu/Eu cred, Te ador/Sper si te iubesc/Iti cer iertare/In numele celor care nu cred/Nu Te adora/Nu spera/Si nu Te iubesc”. Cu fiecare aparitie (desi doar copiii o puteau vedea pe “Doamna in alb”), tot mai multi oameni s-au adunat aici, la Cova de Iria, unde astazi se inalta Basilica do Rosario din Fatima.
La cea de-a sasea (”miracolul soarelui”), din 13 octombrie 1917, mai intai a plouat torential, in timp ce peste 50.000 de oameni spuneau Rosariul. Ceva mai tarziu, cerul s-a inseninat, iar soarele (dupa cum s-a consemnat si in presa vremii si dupa cum au marturisit mii de martori) a inceput sa se roteasca si sa straluceasca, aruncand raze de lumina de toate culorile, parand ca se apropie vertiginos de pamant. Dupa zece minute, totul a revenit la normal, iar cei prezenti, profund impresionati, au plans, s-au rugat, au fost cuprinsi de o explozie de bucurie, in fata unui astfel de spectacol incredibil, o bucurie, asa cum, probabil, n-au mai trait-o niciodata.
O personalitate marcanta a timpului, academicianul Marques da Cruz, marturiseste ca a fost acolo si, coplesit de tot ceea ce s-a intamplat in acel sfert de ora miraculos, a cazut in genunchi, strigand: “O, Dumnezeul meu, puterea ta e fara sfarsit”. In mod similar au relatat intamplarile si poetul Alfonso Lopez Vieira, dr. Almeida Garret, profesor la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Coimbra si atatia altii.
Dupa dorinta Fecioarei Maria, la Cova de Iria, s-a inaltat, mai intai, o capela (distrusa, in 1922, de o bomba), apoi Basilica do Rosario din Fatima, a carei constructie a inceput in 1928 si s-a terminat in 1931. Francisco si Jacinta Marto s-au stins din viata curand dupa intamplarile exceptionale, in 1919, respectiv, 1920 (ambii au fost beatificati in anul 2000). Lucie dos Santos s-a calugarit, din 1948 intrand in Manastirea Carmelitelor, din Coimbra, Portugalia. A trecut la cele vesnice la 14 februarie 2005, la 97 de ani. Mormintele lor se afla, astazi, in Basilica do Rosario din Fatima.
In fiecare an, in Portugalia, ajung peste patru milioane de pelerini si turisti, ceea ce face ca Basilica do Rosario din Fatima sa ocupe locul patru in ierarhia celor mai vizitate locuri de pelerinaj catolic din lume, dupa Notre Dame de Guadalupe (Mexic), Vatican si Lourdes (Franta). Desigur, nimeni nu este obligat sa creada in astfel de revelatii, dar numarul tot mai mare de oameni care cauta, uneori cu frenezie, asemenea locuri, in care sentimentul apropierii de Dumnezeu capata contur, demonstreaza ca secolul al XXI-lea are tot mai mare nevoie de repere spirituale.
