Bethlehem și Ierusalim-o călătorie spirituală pe tărâmul profeților (partea a treia)

Partea a treia, Ierusalim – orașul-cetate

Din Bethlehem, drumul spre Ierusalim urmează șoseaua șerpuită care leagă cele două orașe printre dealurile terasate, cultivate cu măslini, arse de soarele dogoritor al verii. După 10 km, se ajunge în inima orașului, cetatea Ierusalimului, înconjurată de ziduri înalte, construite din timpul lui Suleiman Magnificul, în marele oraș vechi și modern în același timp, unde istoria a lăsat urme vizibile pe străzile și clădirile pavate cu piatră, unde urmele pașilor profeților sunt încastrate la temelia marilor monumente de aici.

Vechea cetate e înconjurată de trei văi adânci, care se unesc în Valea Siloam, în apropiere de fântâna Bir Eyyub. Sunt locuri ale căror nume apar de nenumărate ori în cărțile sfinte. Simpla lor menționare evocă deja fapte miraculoase și povești biblice din vechime.

Orașul Ierusalim e cunoscut cu mult înainte de apariția religiilor creștină și musulmană, încă din mileniul al III-lea înainte de Cristos. Nicăieri în lume nu exista pe o suprafață de pământ atât de mică o mai mare bogăție culturală și istorică, sub un soare atât de arid, de strălucitor și de puțin prietenos.

Cetatea are 7 porți deschise, fiecare cu povestea sa, prin care se pătrunde în interior. Se închideau la apusul soarelui și se deschideau în zorii zilei, până în anul 1887, cele mai vechi porți datând chiar din 1540, cum sunt Poarta Iaffa, a Damascului, a Leilor, Dung, Zion, poarta regelui Irod și una mai recentă, Poarta Nouă. Mai sunt și alte 4 porți închise definitiv.

Comorile din inima cetății Ierusalim

În Ierusalim, trăiesc neamuri pe care istoria și destinul le-a adus laolaltă, în cartiere separate, toate însă în interiorul cetății vechi, un exemplu de toleranță și acceptare: musulmani, creștini, armeni, marocani și evrei. Orașul a fost locuit de cannanieni, apoi râvnit și cucerit de evrei, invadat de musulmani, apoi distrus și refăcut de cruciați, din nou asediat de tătari și cucerit de turci, apoi cedat britanicilor, ca în cele din urmă să fie preluat de către evrei și, totodată, revendicat de către palestinieni.

O istorie atât de zbuciumată a lăsat urme adânci: Zidul Plângerii, Muntele Templului, Biserica Sfântului Mormânt, Moscheea Al Aqsa, Domul Stâncii, Turnul lui Tancred, Biserica Sf. Ioan (unde s-a născut Ioan Botezătorul), sinagogi, moschei și biserici.

Locul cel mai vizitat de către lumea creștină e Biserica Sfântului Mormânt. În anul 324 e.n., Elena, mama împăratului Constantin, descoperă îngropată crucea răstignirii lui Iisus și doi ani mai târziu, împăratul Constantin începe ridicarea bisericii. Va fi distrusă de perși, refăcută de cruciați. În interiorul bisericii, se află mai multe capele ortodoxe, armene, catolice, siriene și etiopiene. Mormântul lui Iisus e o capelă grecească.

Drumul de la zidurile cetății spre inima ei, Biserica Mormântului sau Biserica Sfântului Sepulcru, refăcută în fiecare an cu dragoste și evlavie pe Via Dolorosa de către pelerinii creștini, este drumul pe care Iisus Cristos a umblat, purtând crucea, spre Muntele Golgota. Traseul actual a fost stabilit încă din secolul al XVIII-lea, făcând parte din tradiția creștină a sărbătorii Paștelui.

Biserica a fost arsă de persani în anul 614, reconstruită apoi de Modestus pentru a fi, încă odată, distrusă de califul Al-Hakim Bin-Amr, în anul 1009. După aceea, a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților, din secolul al XII-lea, renovată repetat de-a lungul timpului, până azi. Biserica actuală e o reconstrucție care datează din anul 1810, după ce în 1808 a fost mistuită de un incendiu.

Prin orașul vechi plin de mirosuri și de culoare, pe străduțe înguste, pietruite și întortocheate, pline ochi cu de toate: de la munți de mirodenii, la haine colorate, covoare, suvenire, parfumuri uleioase, legume și fructe proaspete, sucuri și răcoritoare, zgomot și forfotă, agitație și voci.

Totul se află în bazarul cu iz oriental modern care face parte din orașul vechi, între zidurile cetății. Suntem pe drum spre un alt loc spiritual, de iluminare, care este Moscheea Al Aqsa, aflată, împreună cu Moscheea Stâncii, pe esplanada muntelui Templului.

Moscheea Al-Aqsa (în arabă, literalmente „moscheea îndepărtată”) este cel de-al treilea cel mai important loc sfânt din islam, construită de califul Abd Al Malik și fiul său Walid, în anul 705, în stil clasic islamic, acoperită cu argint pe cupola rotundă.

Cu cele patru minarete modeste, este a doua moschee ca vechime, construită după Mecca, indirect amintită în Coran. Moscheea a fost distrusă în cursul istoriei de cutremure succesive, fiind reconstruită de cel puțin cinci ori.

Ultima reconstrucție majoră a fost în anul 1035. Cealaltă moschee, Moscheea Stâncii sau Cupola Stâncii, aurită, pe care o vedem în toate imaginile panoramice, este cunoscută și sub numele greșit de Moscheea lui Omar. Este un sanctuar islamic, construit între anii anii 687-691 de califul Abd al-Malik, în stil clasic bizantin, adăpostind stânca de la care tradiția musulmană afirmă că profetul Muhammad a urcat spre cer pentru a vorbi cu Dumnezeu.

De aici, străbătând bazarul zgomotos din orașul vechi din care ieșim, pășim peste valea Chedron, călătoria continuând spre Muntele Măslinilor de unde admirăm panorama Ierusalimului. Aici, sunt câteva mănăstiri de suflet: Biserica Rusească Înălțarea Domnului, Biserica Carmelitelor Tatăl Nostru, Capela Dominus Flevit, Grădina Ghetsimani cu Biserica Tuturor Națiunilor.

Sub orașul vechi, Ierusalim, există peștera lui Zedekiah care, inițial, a fost o peșteră unde evreii se rugau, devenită carieră de exploatare a pietrei, în timpul romanilor, apoi al turcilor, piatra fiind folosită la templele și bisericile din zonă.

Legenda spune că aici ar fi fost Templul regelui Solomon, loc de ascunzătoare pentru regi, în timpurile de asediu sau loc de întrunire secretă. Zidul Plângerii, un alt popas spiritual, de această dată pentru evrei, se află în vechiul oraș Ierusalim, în partea de vest a Muntelui Templului (pe culmea căruia se află astăzi sanctuarul musulman Al Aqsa).

El este un vestigiu al zidului antic care înconjura curtea templului iudeu din Ierusalim. După distrugerea acestuia, este considerat principalul loc sacru al iudaismului. Vreme de secole, a fost și încă este un loc de rugăciune și principalul loc de pelerinaj pentru evrei, cea mai veche menționare despre atașamentul evreilor față de zid datând din secolul al IV-lea.

În secolul al XIV-lea, sub stăpânire musulmană, s-a amenajat în preajma lui un loc de rugăciune pentru evrei, folosit până în zilele noastre. Vreme de sute de ani, acesta era o uliță îngustă, având lățimea de circa 3,6 metri și o lungime de 28 metri.

Trei religii monoteiste care conviețuiesc, se împletesc, se completează și dăinuiesc pe un tărâm uscat, aparent sterp și pietros, sunt o sursă de spiritualitate, curățire interioară și lumină pentru întreaga lume. Miile de pelerini care străbat drumuri lungi pentru a vedea, a atinge, a iubi și a înțelege mesajul adus de profeții lumii caută lumina an de an pentru a evada spre cunoaștere.