Big Ben: Obiective turistice Anglia – Londra

Big Ben (“Marele Ben”) este ceasul din Turnul Orologiului, al palatului Westminster (Palatul Parlamentului), din Londra, monumentul cel mai indragit al britanicilor. Are dimensiuni impresionante, fiind cel mai mare din lume, conceput cu patru cadrane si clopote (este depasit doar de ceasul Allen Bradley, din Milwaukee, Statele Unite ale Americii, dar acesta nu are clopot). La inceput, numele ceasului era “The Great Bell” (“Marele clopot”). Originea denumirii ulterioare, Big Ben, este incerta. Unii sutin ca ar fi vorba despre o aluzie la numele celui care a proiectat si a comandat materialul pentru fabricarea clopotului atasat ceasului, inginerul Benjamin Hall, a carui porecla era Ben si, pentru ca era corpolent (Big), i se spunea Big Ben.

Altii sustin ca ceasului i s-a spus Big Ben, pentru ca, in vremea in care se cauta un nume, a avut loc un meci celebru de box, cu saizeci de reprize, la sfarsitul caruia castigator a fost Ben (Caunt). Oricare ar fi originea numelui, in timp, englezii s-au obisnuit sa foloseasca denumirea Big Ben atat pentru clopotul ceasului, cat si pentru Turnul asezat pe malul Tamisei. Din acest loc, incepand cu 1859, ceasul masoara trecerea implacabila a timpului, pe care o marcheaza cu sunetul “Marelui Ben”. Prima bataie indica ora exacta si se aude de la peste sase kilometri. Ziua, un steag al Marii Britanii este ridicat deasupra ceasului, ca semn ca Parlamentul lucreaza. Noaptea, Big Ben este luminat, astfel incat sa poata fi vazut din orice directie.

Palatul Westminster gazduieste, in prezent, Camera Comunelor si Camera Lorzilor din Regatul Unit, birourile comisiilor parlamentare, biblioteci si chiar restaurant si sala de gimnastica. Cea mai veche parte a Palatului dateaza din 1097, iar in 1288, in vrenea regelui Edward I, constructia avea si un turn cu ceas. In 1834, din pricina unui incendiu, cladirea a fost grav avariata si a fost necesara refacerea ei in intregime. Lui Charles Barry, arhitect, i s-a incredintat misiunea de a conduce lucrarile si el a fost cel care a avut ideea de a reconstrui edificiul in stil neogotic, dar solicitarea de a ridica un turn cu ceas a venit din partea parlamentarilor, care nu doreau orice fel de ceas, ci pe cel mai mare din lume (si Big Ben-ul a ramas cel mai mare ceas din lume).

Constructia acestui turn a inceput in 1843, sub indrumarea asistentului lui Barry, Augustus Pugin, care, la randul lui, a solicitat, in 1852, si colaborarea unui ceasornicar, Edward John Dent, foarte cunoscut la vremea aceea, dar contestat de tovarasii de breasla. Lui Dent i s-au pus conditii care pareau imposibile, din punct de vedere tehnic, si anume ca prima bataie de clopot sa inregistreze corect secundele si, de doua ori pe zi, sa fie transmise, la Observatorul Greenwich, diverse date legate de functionarea ceasului. Edward Dent a acceptat totusi (ajutat, semnificativ, de proiectele lui Edmund Beckett Denison), dar, in anul urmator, s-a stins din viata, munca sa fiind continuata de fiul sau. Performantele tehnice ale ceasului pareau extraordinare, dar a intervenit o noua problema, forma si marimea ceasului nepotrivindu-se cu spatiul din turn care ii fusese destinat.

Mai mult, toate acestea trebuiau sincronizate si cu functionarea unui clopot mare, care sa bata din ora in ora, si patru mai mici, din sfert in sfert de ora. In 1858, a fost turnat clopotul cel mare, cu o greutate de treisprezece tone si jumatate, a carui ridicare la nivelul turnului (turnul are 96,3 metri, iar clopotul a fost ridicat la 60 de metri) a durat peste treizeci de ore. In mai putin de un an, clopotul a crapat si ar fi fost necesara daramarea turnului pentru a-l da jos si repara, de aceea s-a gasit o alta solutie tehnica, lasand clopotul la locul lui si regland altfel ceasul, incat ciocanul sa loveasca, atunci cand suna ora exacta, in alta parte decat cea crapata. Clopotul crapat functioneaza si astazi, sunetul lui fiind oarecum diferit de cel initial.

Cele patru cadrane ale Big Ben-ului sunt fixate in cadre metalice aurite, rotunde, fiecare cu diametrul de sapte metri si acoperite cu opal (mineral cu aspect de sticla, incolor sau colorat), format din mai multe bucati, unele mobile, pentru a se putea umbla, cand este nevoie, la bratele ceasului. In partea de jos a fiecarei fete, in latina sta scris: “Doamne, apara pe regina noastra, Victoria Intaia” (“Domine salvam fac reginam nostram Victoriam primam”).

Clopotele mici, in numar de patru, bat la fiecare sfert de ora, intr-un anume ritm si intr-o anumita tonalitate, astfel ca efectul muzical, in ansamblu, este minunat (ca al clopotelor de la catedrala Sfanta Maria, din Cambridge), adica o variatie dupa piesa “Mesia”, de Friedrich Handel.

In toata istoria sa, Big Ben s-a oprit sau defectat doar in timpul primului si celui de al Doilea Razboi Mondial (din cauza bombardamentelor), apoi, in 1949, din pricina unui stol de pasari, in 1962, din cauza zapezii (atunci a batut inceputul anului 1963 cu zece minute intarziere) si in 1976, pentru o defectiune mai serioasa, determinata de timpul indelungat de functionare. Un reglaj inedit al ceasului se face anual, si astazi, cu ajutorul unui banut de 1 penny, care ajuta la schimbarea centrului de greutate al unor mecanisme, astfel ca, daca ceasul merge in avans, se adauga un banut, daca ramane in urma, se ia un banut.

Big Ben, pentru cei aflati in Londra, poate fi auzit la fiecare sfert de ora (clopotele mici) si la ora fixa (clopotul mare), iar la trecerea dintre ani, toate posturile radio si TV din Londra transmit in direct muzica inconfundabila a Big Ben-ului. Radio BBC foloseste sunetul clopotelor ceasului ca semnal sonor pentru ora exacta.

Big Ben a devenit un simbol al Londrei, dar si al preciziei, al inventivitatii tehnice si, evident, al timpului.