Biserica de lemn din Lărgășeni, comuna Corbiţa este una dintre cele mai reprezentative construcţii din secolul al XVIII-lea din judeţul Vrancea. A fost inclusă pe lista monumentelor istorice din acest judeţ şi este cea mai înaltă biserică de lemn din zona Vrancei.
Biserica de lemn din Lărgășeni poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului” şi este, deseori, comparată cu bisericile de zid din Moldova, mai ales că planul şi aspectele tipologice au fost inspirate de ele.
Biserica a fost ridicată de familia boierului Gavrilă Conachi, datând din anii 1759-1760. După moartea sa, boierul a fost înmormântat chiar în pridvorul bisericii, însă a fost mutat la Mănăstirea Agapia.
Având în vedere statutul social al ctitorului său, Biserica de lemn din Lărgășeni impresionează prin dimensiuni şi prin inspiraţia populară. Acoperişul ei este realizat din şindrilă şi are streşini largi, care acaparează toată clădirea.
Turla este şi ea din lemn şi are formă pătrată, iar lângă biserică, se află un turn-clopotniță, a cărui baza este din piatră cioplită. Interiorul bisericii este plin de obiecte valoroase, printre cele mai importante fiind uşile împărăteşti, pe care stau pictate chipurile evangheliştilor.
Biserica de lemn din Lărgășeni a fost restaurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că a fost închisă între anii 1886 şi 1940, degradându-se rapid. Atunci s-a înlocuit lemnul distrus, iar alte reparaţii au fost demarate în anul 2011. Institutul Naţional al Patrimoniului s-a ocupat de angajarea unei firme, care a consolidat întreaga structură.
Deşi se află într-o zonă mai puţin cunoscută din punct de vedere turistic, şi anume Valea Berheciului, cei care ajung aici rămân impresionaţi de măreţia Bisericii de lemn din Lărgășeni. Accesul la ea se face pe drumul judeţean Adjud – Podu Turcului – Lărgășeni.
Pe lângă valoarea arhitecturală, Biserica de lemn din Lărgășeni este recunoscută și pentru semnificația spirituală profundă în comunitate. A servit drept centru religios și social pentru locuitorii din zona Vrancei, fiind un punct de întâlnire și de rugăciune.
Importanța istorică a bisericii este subliniată și de faptul că aceasta a rezistat în timp, fiind martora multor evenimente istorice și schimbări sociale. Conservarea sa este esențială pentru înțelegerea tradițiilor și istoriei locale.