Biserica Romano-Catolică „Evanghelistul Ioan”, cunoscută şi sub denumirea veche, Hildegarda, este un lăcaş religios din Satu Mare, amplasat pe strada Wolfenbuttel, la numărul 40.

Biserica a fost ridicată în anul 1856, de către episcopul Ham Janos. Acesta a vrut să întâmpine cum se cuvine călugării franciscani ce tocmai se întorceau în oraş, aşa că a început să ridice un lăcaş în care aceştia să poată săvârşi slujbele şi câteva chilii, pentru a avea unde dormi. Construcţia a fost finalizată abia în anul 1903, fiind sfinţită trei ani mai târziu, de către episcopul Boromissza.

Biserica Romano-Catolică „Evanghelistul Ioan” se remarcă prin stilul arhitectural în care a fost construită. Nava bisericii poartă amprenta stilului clasic, în timp ce turnul, care are de-o parte şi de alta două turnuri mai mici, prezintă ornamente în stil neogotic şi neoromantic. Acestea domină principala faţadă, iar picturile sunt şi ele deosebite.

Stilul în care au fost executate nu se mai întâlneşte în niciun alt lăcaş religios din această zonă, dându-i caracterul de unicitate. De altfel, atât piesele de mobilier, cât şi picturile au fost realizate de firme specializate, care s-au folosit de elemente medievale pentru a le crea.

În anul 1913, Biserica Romano-Catolică „Evanghelistul Ioan” a devenit, cu acte în regulă, biserica Ordinului Franciscan. De-a lungul timpului, lăcaşul religios a avut nevoie de câteva lucrări de reparaţie şi restaurare – ultimele renovări au avut loc în anul 1988, când s-a intervenit la exterior, respectiv 1998, când a fost renovat interiorul.

Biserica Romano-Catolică „Evanghelistul Ioan” este deosebită şi pentru că în interiorul ei se găseşte relicvariul Sfântului Francisc, în care au fost puse rămăşiţe ale trupului acestuia. Relicvariul a fost realizat din metale preţioase, având o valoare însemnată. Biserica a fost declarată monument istoric şi merită să fie vizitată.

Fiecare colț al bisericii spune o poveste, de la frescele murale până la obiectele sacre păstrate cu grijă de comunitate. Este, de asemenea, un centru pentru evenimente culturale și religioase, jucând un rol crucial în viața comunității din Satu Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.