Am trăit s-o văd şi pe asta – preot catolic pe trotinetă, în faţa bisericii Saint Georges din Lyon. Am crezut că nu văd bine, dar am făcut fotografii care m-au liniştit: nu am ajuns încă la halucinaţii. Preotul era îmbrăcat în haina neagră şi lungă, tipică vieţii religioase şi a apărut însoţit de câţiva necunoscuţi chiar în faţa bisericii. A venit pe trotinetă! A stat de vorbă cu respectivii, după care a intrat în biserică. Tot pe trotinetă!
Am intrat şi eu pe urmele lui, uluită de uşurinţa cu care se deplasa. În biserică, ochii mi-au fost atraşi de frumuseţea vitraliilor şi a sculpturilor foarte expresive şi emoţionante.
Biserica Saint Georges din Lyon este un loc aparte. Biserica în sine nu este tocmai grandioasă, în comparaţie cu alte biserici din Franţa, însă domină prilveliştea cartierului în care se află.
Este foarte înaltă, turnul ei principal măsoară peste 65 de metri şi, în vârful lui, se află o cruce metalică ce pare să binecuvinteze oraşul de la picioarele sale. În jurul bisericii – forfotă mare.
Am vizitat biserica Saint Georges la amiază, când nu se ţineau deloc slujbe. Era goală, practic doar eu mă aflam înăuntru. M-a impresionat multitudinea de elemente decorative, adică sculpturi, picturi, însemne. Trebuie să ai timp să te apropii şi să cercetezi cam fiecare element în parte.
În mod ciudat, biserica Saint Georges din Lyon nu este tocmai faimoasă. Foarte puţină lume cunoaşte istoria ei şi cu atât mai puţin, creaţiile artistice pe care le adăposteşte.
De cum am intrat, mi-a atras atenția semnul alb al crucii pe fond roşu, simbolul bine-cunoscut al Ordinului Cavalerilor de Malta. Este dispus cu generozitate pe coloanele care mărginesc drumul spre Sfântul Altar.
Dar să vă spun câte ceva despre trecutul ei. Biserica Saint Georges din Lyon a fost construită pe locul pe care s-a aflat sute de ani o bisericuţă extrem de veche, înălţată în jurul anilor 500 după Hristos. A fost însă distrusă de către sarazini, înainte de anul 800. Pe locul ei, s-a clădit, câteva decenii mai târziu, o biserică parohială, închinată Sfântului Gheorghe, martirul roman, sacrificat de către împăratul Diocleţian, în jurul anului 300.
De altfel, sfântul Gheorghe este înfăţişat sub forma unei sculpturi chiar la intrarea în biserică. Sculptura îl arată luptându-se cu dragonul şi omorându-l, ca o metaforă a biruinţei binelui asupra răului. Un nivel mai jos, Sfântul Gheorghe este încadrat de alţi doi sfinţi – Sfântul Petru şi Sfântul Ion. Toate cele trei sculpturi sunt opera artistului Charles Dufraine.
Din 1315, biserica Saint Georges din Lyon a fost utilizată de către ordinul cavalerilor de Malta care au avut grijă să îşi facă simţită prezenţa acolo, lăsând posterităţii simbolul prin care se deosebeau de alte ordine catolice. Aceştia au fost cei care au împodobit biserica cu câteva dintre vitraliile ei cele mai frumoase şi i-au adăugat şi cele două turnuleţe frontale.
Prin 1844, biserica Saint George din Lyon a fost restaurată din temelie, după planurile arhitectului Louis Bresson. Biserica în sine are, la interior, forma unei cruci, datorită naosului spaţios, întretăiat de un transept, având în capăt un altar în formă semicirculară. Stilul arhitectural adoptat la acea dată a fost cel neogotic, astfel că biserica a căpătat un aer medieval.
Datorită frumuseţii ei, dar şi trecutului oarecum frământat, biserica Saint Georges din Lyon a fost declarată monument naţional.
În interior, mobilierul este de lemn şi duce cu gândul la influenţe neogotice. Sunt şi câteva sculpturi măreţe. De exemplu, m-a impresionat o sculptură complet albă şi foarte mare, aşezată pe lateral, sub un vitraliu pictat în puternice nuanţe de roşu, o sculptură ce înfăţişează un prunc spre care privesc doi bărbaţi. Sculptura, sub formă de monument, este dedicată copiilor orfani spre care statul poate că priveşte cu indiferenţă, însă Biserica priveşte cu milă.
O altă sculptură foarte frumoasă este cea a Ioanei D’Arc, înfăţişată în haine bărbateşti, cu mâinile adunate în rugăcine şi ţinând, sprijinit de piept, un steag de luptă. Ochii ei privesc spre cer. Statuia este foarte înaltă, masivă, poate şi din cauza piedestalului pe care a fost aşezată. Domină atmosfera şi transmite o emoţie specială.
Nu putea lipsi nici adoraţia către Inima lui Iisus. Este marcată printr-o tipăritură ce aduce glorie şi slavă Inimii Mântuitorului.
Orga, amplasată deasupra ieşirii din biserică, este grandioasă. Când am văzut-o aşa, mi s-a părut foarte mare, deşi în poze, ulterior, parcă şi-a mai pierdut din grandoare.
Vitraliile sunt extraordinar de frumoase! Poate că puteau fi mai multe. Străjuiesc pereţii laterali şi Sfântul Altar. Sunt de formă foarte lungă, dar îngustă şi vopsite în culori intense. Altarul este luminat cu ajutorul a cinci vitralii foarte înalte, pictate fiecare dintre ele cu câte o singură secvenţă biblică. Predomină culorile calde, nuanţele de galben, portocaliu şi roşu.
Amvonul mi s-a părut şi el spectaculos, construit din lemn şi având o balustradă foarte frumoasă, prelucrată cu ornamente complicate.
Biserica Saint Georges din Lyon onorează memoria fratelui Charles de Foucauld, beatificat în 2005. În dreptul pozei sale poate fi citită o superbă rugăciune de abandonare în braţele lui Iisus, scrisă chiar de părintele de Foucauld. Am căutat informaţii despre acest părinte, pentru că rămăsesem cu senzaţia că este vorba despre un om, oarecum, controversat. Am aflat că Charles de Foucauld a fost un om excentric, cu o avere foarte mare pe care a risipit-o, trăind în chefuri şi în braţele femeilor. Era considerat leneş, indisciplinat şi răzvrătit. Nu a avut credinţă până după maturizare. A câştigat însă credinţa în Dumnezeu, intrând în biserici şi spunând o foarte scurtă rugăciune: „Doamne, dacă exişti, fă să Te cunosc!’. Şi, într-adevăr, Dumnezeu a făcut în aşa fel încât Charles de Foucauld L-a cunoscut.
Biserica Saint Georges este un loc minunat de reculegere, rugăciune şi admirare a frumuseţii pe care credinţa o inspiră artiştilor. Din păcate, această biserică nu este foarte cunoscută, deşi se află situată pe malul râului Soane, într-o zonă considerată istorică, foarte des vizitată de turişti. Singurul lucru de care îmi pare rău este că nu am avut şansa de a participa la o Sfântă Liturghie în acest superb loc plin de credinţă.
